Sărutul de „Noapte bună!", pe cale de dispariţie în cuplu
0Doar 20% din cuplurile de astăzi se mai sărută înainte de a merge la culcare, iar 90% nu-şi spun niciodată „Te iubesc!", potrivit unui sondaj.
Aproximativ 80% din cuplurile moderne au renunţat la sărutul de noapte bună, din motiv că vor să adoarmă cât mai repede, potrivit unui sondaj realizat de lanţul hotelier Travelodge din Marea Britanie şi citat de cotidianul Daily Mail. Doar 10% din cele 2.000 de cupluri intervievate pentru acest studiu îşi mai spun „Te iubesc!" înainte de a adormi. 46% din parteneri dorm spate în spate, iar un sfert dintre respondenţi au declarat că nu suportă atingerea partenerului în timpul somnului.
Corrine Sweet, psiholog specializat în probleme de cuplu, a explicat că „inevitabil, după ce pasiunea de la început de relaţie se domoleşte, devine mai importantă nevoia de a dormi bine, aşa încât poziţia «spate în spate» este preferată de majoritatea oamenilor". Sondajul mai spune că doar 1% din femei dorm cu capul pe pieptul partenerului.























































