Povestea deţinutului evreu dintr-o închisoare plină de neo-nazişti
0
David Arenberg avea toate şansele de partea lui. Era fiul unui cercetător ştiinţific şi al unei profesoare. La rândul său, a absolvit psihologia la prestigioasa Universitate din Chicago, dar cu toate acestea a ajuns la închisoare, unde a trebuit să înveţe noi reguli de supravieţuire.
În 1987, David a suferit „o tragedie personală“. Fiind un consummator ocazional de droguri, el a început să prizeze din ce în ce mai des cocaină. Fratele lui David a încercat să îi distragă atenţia şi i-a propus să conducă o companie mică de tiruri în vestul Statelor Unite.
Deşi a acceptat, David nu se lăsase de cocaină, ba mai mult, a început să facă scamatorii financiare pe internet, potrivit „BusinessInsider“.
În 1996 a fost arestat o scurtă perioadă de timp pentru uz de fals, numai că, după ce a ieşit, a devenit un escroc şi mai pasionat decât înainte.
Al doilea arest a avut loc în anul 2001, când a fost prins conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. Arestul a dus la acuzaţii mai grave, cum ar fi frauda, furtul identităţii şi al unei maşini, toate culminând cu peste 14 ani de închisoare în sentinţe consecutive.
În 2009, David Arenberg a trimis o scrisoare în care povesteşte cum este viaţa pentru un evreu într-o închisoare în care există grupuri bine sudate şi ierarhii.
El era mereu ultima persoană care mânca la cantină, asta în urma unei înţelegeri cu naziştii, care îi permiteau să se aşeze la masa albilor.
Într-o ierarhie bazată pe rase, David era pe cea mai joasă treaptă, după albi, negri, mexicani născuţi în Statele Unite, mexicani autentici şi indieni americani.
O regulă de neîncălcat era să mănânci la aceeaşi masă cu cineva de altă rasă, potrivit lui David:
„Dacă un negru mânca la masa mexicanilor, acesta cu siguranţă era bătut, dacă mâncai din aceeaşi farfurie a unui deţinut de altă rasă, puteai fi băgat în spital, iar dacă mâncai dintr-un aliment din care un deţinut de rasă diferită a muşcat înainte, atunci chiar riscai să fii omorât.“
David povesteşte că la închisoarea aceea chiar şi avocaţilor evrei le era greu să intre.
Frăţia Ariană era marele rival politic al grupului nazist. Ei făceau parte din garda veche, care conducea împrejurimile închisorii de ani de zile. De asemenea, Frăţia Ariană controla piaţa drogurilor şi magazinele de tatuaje. Vârsta medie a membrilor era de peste 40 de ani, iar aceştia erau de 10, 15 sau 20 de ani la închisoare.
Referitor la Frăţia Ariană, David spune: „Atitudinea lor defensivă avea o componentă politică: eu eram inamicul inamicilor, adică prietenul lor“.
Preţul drogurilor în penitenciar era de 10 ori mai mare decât în afara lui, iar arienii furnizau cea mai mare cantitate. Ele erau strecurate înăuntru fie prin prietenele deţinuţilor, care le ascundeau în diferite zone ale corpului, fie prin paznici ai închisorii care erau angajaţi şi, uneori, în aceeaşi frăţie cu ei.
La final, David Arenberg conchide:
“Când am ajuns la închisoare a fost pentru prima oară când am ieşit în evidenţă ca evreu. Nu se cunosc evrei aproape deloc în sistemul închisorilor de stat. Dacă simplul fapt că am ajuns la închisoare a fost un şoc cultural pentru mine şi o experienţă care mi-a deschis ochii, a întâlni un evreu a fost un şoc cultural şi pentru mulţi dintre colegii mei deţinuţi. Câţiva dintre ei nu au călătorit mai mult de 60 de km mai departe de casele lor.“
Se încarcă comentariile...
