Pagina de Facebook: „Cred că e prima pagină pe care o deschid dimineaţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sânziana Negru, VJ la Music Channel, are un ritual în fiecare zi: stă pe Facebook. Afla cum a răspuns vedeta la Chestionarul lui Zuckerberg.

1 Cum ai ajuns pe Facebook?

Îmi plăcea de un băiat şi mi-a spus cineva că are cont de Facebook. Mi-am făcut şi eu, ca să-i dau add. Nu mi-a dat şi între timp s-a şi căsătorit. 

2 Cu ce ţi-a schimbat viaţa această reţea?

Înainte ieşeam mai des în oraş, ca să mă văd cu cei dragi. Acum comunic mai rar cu prietenii. Pe de altă parte, dau mult mai uşor de oamenii al căror număr de telefon nu-l am. 

3 Cât timp petreci zilnic pe Facebook?

MULT! Cred că e prima pagină de internet pe care o deschid dimineaţa şi ultima pe care o accesez seara, ca să verific ce s-a mai întâmplat peste zi.

4 Cum arată o zi perfectă pe Facebook?

Eu n-am avut aşa ceva. Probabil e perfectă pentru cei care îşi pun la poza de profil un abdomen sau nişte muşchi lucraţi la sală şi primesc o sută de like-uri într-o oră. Cred că ţelul lor e atins pentru întreaga zi.

5 Câţi prieteni (fani) ai în listă? Dar în realitate?

Aproape 5.000, adică limita. 30% din ei...? Aş vrea să am răbdarea să-i scot pe unii, ca să mai adaug prieteni „reali".

6 Cum ai vrea să fii percepută de prietenii tăi virtuali?

După mesajele pe care le primesc de la cei cu abdomen la poza de profil, cred că e o luptă pierdută asta...

7 Ai în lista de prieteni de pe Facebook vreun membru al familiei?

Da, mai mulţi. Aşa aflu şi eu mai des ce fac fără să-i sun şi să stau 30 de minute la telefon .

8 Cum şi de ce te cenzurezi pe Facebook?

Nu prea mă cenzurez....

9 Când ai primit cele mai multe like-uri?

Când am pus un status în care ziceam că bărbaţii din România sunt mitocani. După numărul de like-uri (venite şi de la bărbaţi) se pare că aşa e.

10 La ce oră intri pe Facebook de ziua ta? Câte mesaje ai primit ultima oară?

Intru când apuc, însă numărul urărilor mi-e imposibil să-l ţin minte, câteva sute cu siguranţă... N-am avut răbdare să le număr sau să le răspund tuturor. Poate la anu' .

VJ la Music Channel

Numele: Sânziana Negru
Data şi locul naşterii: 11 februarie 1987, Chişinău, Republica Moldova
Starea civilă: necăsătorită
Studii şi cariera: 
- Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice de la SNSPA, Bucureşti;
- a fost reporter la Kiss TV; a lucrat ca fotomodel şi a jucat în reclame;
- acum este VJ la Music Channel
Locuieşte în: Bucureşti

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite