Modificarea artificială a vremii, legală şi în România
0Legea privind intervenţiile active în atmosferă, care descrie modurile de modificare artificială a vremii pentru diminuarea riscurilor aduse de fenomenele meteorologice periculoase, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.
Noul act normativ legiferează intervenţiile active în atmosferă, care sunt de interes public naţional şi se desfăşoară în concordanţă cu recomandările Organizaţiei Meteorologice Mondiale şi cu alte convenţii internaţionale în domeniu, transmite Mediafax.
Obiectivele acestor activiăţi sunt, potrivit actului normativ, reducerea riscurilor faţă de fenomenele meteorologice periculoase pentru populaţie, pentru zonele economice şi culturi agricole, grindină, ceaţă densă şi tornade locale şi creşterea precipitaţiilor în zonele de interes ale ţării.
Scopul acestora poate fi, spre exemplu, desfiinţarea grindinei, creşterea locală sau extinsă a precipitaţiilor precum şi uniformizarea lor, disiparea ceţii dense şi a chiciurii, atenuarea fenomenelor meteorologice violente şi modificarea locală a vremii.
Program naţional finanţat de stat
Intervenţiile în atmosferă pentru modificarea vremii se vor face printr-un program naţional, finanţat de la bugetul de stat, prin credite externe cu garanţie guvernmentală, din surse interne de la societăţile de explaotaţii agricole precum şi societăţi de asigurări.
Aşadar, de la bugetul de stat vor fi acoperite cheltuielile de investiţii, ocazionate de implementarea şi dezvoltarea sistemului, inclusiv pentru cele efectuate în acest scop la alte instituţii decât administraţia, adică societăţi comerciale ale obiectivelor din program, cheltuielile de funcţionare a sistemului, cheltuieli proprii administraţiei sistemului şi unităţilor din structura sa, pentru cercetare- dezvoltare tehnologică, pentru monitorizarea activităţii şi cheltuieli pentru organismele consultative.
Orice intervenţie de modificare a vremii va fi monitorizată
Programul naţional privind intervenţiile în atmosferă este elaborat, pe o perioadă de minim 15 ani, de administraţie, avizat de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Ministerul Economiei şi Finanaţelor, Ministerul Transporturilor, Ministerul lInetrnelor şi Reformei Administrative şi se aprobă prin hotărâre de Guvern, la solicitarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Administraţia Naţională de Meteorologie va furniza produsele meteorologice specializate necesare activităţii unităţilor din sistem, prin Centrul Naţional de Prognoză şi prin centrele meteorologice regionale.
Meserii noi
Legea prevede că pentru desfăşuararea acestei noi activităţi, să fie introduse în Codul ocupaţiilor din România noi meserii.
Pentru realizarea obiectivelor acestei legi se va înfiinţa Administraţia Sistemului Naţional Atigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, o nouă autoritate publică centrală ce va avea în structura sa centre zonale de coordonare cu statut de sucursale, unităţi de combatere a căderilor de grindină, unităţi de creştere a precipitaţiilor, grupuri de combatere independente şi alte unităţi.
Aceeaşi lege stabileşte şi sancţiunile pentru cei care intervin în aceste scopuri fără autorizaţie. Încălcarea acestei legi atrage o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani.























































