Un bărbat din Spania, obligat să îi dea unui prieten 100.000 de euro din câștigul la loto. Care este motivul
0Un bărbat din Spania, care a câștigat un milion de euro la loto în 2022, a fost obligat de instanță să îi ofere unui prieten 100.000 de euro, după un proces care a durat mai bine de doi ani.

Prietenul său a dat în judecată câștigătorul, susținând că între cei doi existase o înțelegere verbală conform căreia, în cazul unui câștig la loto, acesta urma să primească 100.000 de euro. Reclamantul a prezentat în fața judecătorului mai multe dovezi care atestau existența acordului, inclusiv o conversație relatată de un martor, în care câștigătorul îi spunea: „Cei 100.000 de euro ai tăi îi poți folosi cum dorești”.
De asemenea, au fost prezentate mesaje WhatsApp între fiica bărbatului câștigător și prietenul acestuia, în care tânăra își exprima dezacordul față de înțelegere. Aceste probe au confirmat, însă, existența acordului verbal între cei doi.
Carlos Borrás, avocatul reclamantului, a subliniat că decizia instanței evidențiază importanța respectării cuvântului dat, chiar și în lipsa unui document scris.























































