Prostituatele de lux din comunism, arme secrete ale spionajului. Dezvăluirea lui Pacepa despre savantul sedus de o tânără spioană

Dezvăluirile lui Ion Mihai Pacepa arătau în detaliu modul în care serviciile secrete din România comunistă acționau pentru a fura informații prețioase despre tehnologia occidentală. Prostituatele erau angrenate în acest sistem, eficient în anii '70.

Ion Mihai Pacepa. Sursa: Wikipedia.

Ion Mihai Pacepa (1928 - 2021), șef al spionajului românesc în „epoca Ceauşescu”, a fost cel mai faimos dezertor român care a solicitat azil politic în Statele Unite ale Americii.

În iulie 1978, Pacepa, atunci general adjunct de la Departamentul de Informaţii Externe (DIE), a refuzat să se întoarcă în România, în timpul unei misiuni în Republica Federală Germania (RFG), și a cerut azil politic în SUA, prin intermediul ambasadei americane din Bonn.

Cererea sa a fost aprobată de preşedintele Jimmy Carter, iar la 28 iulie 1978 Pacepa a fost transportat în secret cu un avion militar la aeroportul prezidenţial de la Washington.

În urma fugii sale, regimul comunist l-a condamnat la moarte, în contumacie, pentru crimă de înaltă trădare şi a pus un premiu de două milioane de dolari pe capul său. 

În următorii ani și alți ofițeri ai serviciilor secrete din România au cerut azil politic în SUA.

Pacepa, faimos pentru cartea „Orizonturi Roșii”

Spre deosebire de alți transfugi, care s-au temut de răzbunarea regimului Ceaușescu, Ion Mihai Pacepa nu a evitat expunerea publică.

În anii ‘80, cartea sa de memorialistică „Orizonturi Roșii”, care cuprindea dezvăluiri despre regimul comunist și familia Ceaușescu, a devenit extrem de populară. La fel și câteva dintre lucrările sale despre spionajul industrial românesc.

O mărturie amplă a fostului general DIE, publicată în 1984, în Paris L’Express, dezvăluia modul în care acționa Direcția de Informații Externe din România în primele decenii de comunism, pentru a fura secretele industriale ale țărilor occidentale.

În 1952, Lavrenti Beria, șeful Securității de Stat sovietice, a ordonat conducerii Serviciilor Secrete din România să se angajeze în spionaj industrial.

„Încă din Al Doilea Război Mondial, informațiile despre tehnologie s-au dovedit a fi esențiale pentru apărarea și economia noastră. Un astfel de departament ne va da un sprijin efectiv pentru lupta revoluționară marxist-leninist-stalinistă”, afirmase Beria, potrivit mărturiei lui Ion Mihai Pacepa.

Generalul sovietic Serghei Petrovich a supervizat organizarea serviciilor de spionaj industrial din România.

Potrivit lui Mihai Pacepa, acesta le-ar fi arătat românilor câteva rapoarte interesante despre activitatea de spionaj a URSS și le-ar fi spus că „munca” soților Rosenberg (condamnați la moarte de SUA pentru că ar fi furnizat sovieticilor informații secrete legate de tehnologia militară și nucleară) în SUA era nu mai puțin importantă ca victoria asupra Germaniei Naziste.

Aceștia ar fi contribuit la sfârșitul monopolului atomic al Statelor Unite și, pentru că nu au mărturisit, moartea lor a pavat calea pentru propaganda anti-americană și anti-imperialistă și pentru mișcările de pace împotriva bombei atomice, inaugurând o eră în care tehnologia a devenit principalul suport pentru politică, ar fi spus generalul sovietic.

La începutul anilor ‘50, spionajul industrial românesc era considerat parte a unui proiect sovietic care implica țări din Estul Europei. Serviciile secrete externe ale acestora aveau însărcinarea de a creşte nivelul de spionaj tehnologic şi de a reduce cantitatea importurilor din Vest.

Prostituatele, utile spionajului românesc

Cu timpul, Ministerul de Interne a dezvoltat propria sa organizare în București, iar una dintre țintele sale au fost străinii veniți în România.

„În toate hotelurile din București, telefoanele aveau dispozitive de ascultare, activate prin apăsarea unui buton. Microfoanele erau ascunse cu grijă în fiecare cameră, pe holuri și în băi. Camere de filmat erau instalate în afara hotelurilor ca Arhenee Palace, Intercontinental, Lido și Nord, pentru a monitoriza mișcarea străinilor. În cele mai bune restaurante, agenții se pretindeau a fi ospătari sau cameriste, pentru a putea ascunde microfoane sub mese, în scrumiere sau în vasele cu gheață”, relata Ion Mihai Pacepa.

Prostituatele care colaborau cu Securitatea aveau un rol extrem de important în spionaj, adăuga acesta.

„Prostituatele care erau pe lista de plată a serviciului de contraspionaj își petreceau timpul la bar, în restaurante, pe coridoarele hotelurilor, la teatru, la Operă, la sălile de concert, în amfiteatre, în sălile de cinema, pe străzi și în parcuri. Rezultatul muncii lor era distribuit astfel: informațiile compromițătoare despre străini ajungeau la serviciile Securității, iar banii, hainele și cadourile la agenți”, scria Ion Mihai Pacepa.

În România, prostituția era interzisă în timpul regimului comunist, dar unele mărturii publicate de presa occidentală arătau cum Securitatea controlase prostituatele de lux, accesibile străinilor care vizitau țara.

„Securitatea, urâta Poliţie Secretă din România, conducea o armată de prostituate de clasă înaltă folosite pentru a fura secrete şi contracte ţintite de la oameni de afaceri străini, susţin prostituatele din Bucureşti. Modele şi dansatoare au fost recrutate pentru a-i ademeni pe aceştia cu alcool şi sex şi de a obţine informaţii de la ei, potrivit unei tinere de 25 de ani, care susţine că a devenit prostituată în urmă cu şase ani”, relata agenţia Reuters într-un articol publicat la începutul lunii ianuarie 1990 şi preluat de ziarele din Statele Unite ale Americii.

Savantul german captivat de o prostituată din România

În anii ‘70, colonelul Cristian Scornea a reușit cu ajutorul unei tinere prostituate să recruteze specialist german în fabricarea armelor chimice.

Omul de știință Harst von Hajek s-a născut în Germania, iar în Al Doilea Război Mondial a lucrat ca ofițer de comandă într-o zonă cu arme chimice. După prăbușirea Germaniei naziste, specialistul s-a ascuns în Portugalia, unde a devenit consultant militar și inginer în industria de armament.

Mai târziu, afirma Pacepa, s-a întors în Germania de Vest și a devenit consultant tehnic pentru NATO. O investigație a serviciului de spionaj românesc arăta că Hajek era foarte bogat, dar avea probleme în familie și că punctul său slab erau femeile.

„A fost invitat la București și a fost introdus Adrianei Oros, o tânără extrem de frumoasă care era răspunsul viselor sale. Adriana avea doar 21 de ani, lucra ca prostituată într-un club de noapte al unui mare hotel. Evident, colabora cu serviciile noastre de informații. Hajek s-a îndrăgostit de ea. Relația lor a fost înregistrată pe film și pe bandă magnetică. Hajek a cheltuit 40.000 de dolari pentru o casă cumpărată Adrianei și mamei sale. Nu putea să îi facă față acestei femei și obișnuia să petreacă o săptămână în fiecare lună la București. În 1977 a fost recrutat ca agent. Hajek a contribuit în mare măsură la modernizarea industriei noastre chimice. Mulțumită lui, o uzină mare de napalm a fost construită în București, sub acoperirea unei fabrici de detergenți. Bombele cu napalm erau fabricate pe baza planurilor transmise ilegal, via Africa, din Portugalia în România. O expoziție secretă și experimente au fost organizate pentru președinte”, scria Ion Mihai Pacepa.

Spionajul economic, înfloritor în anii ‘70

Potrivit fostului șef din spionajul românesc, în 1978, mai mult de 98% dintre inginerii, fizicienii, economiștii și profesorii care au plecat în afara țării erau agenți secreți. Unii dintre ei erau chiar ofițeri ai DIE.

„Când serviciul secret (CIE - Centrul de Informații Externe) a fost reorganizat în 1972, Ceaușescu a decretat ca fiecare cetățean care părăsește țara, ca diplomat sau în condițiile unui acord bilateral, să fie ofițer de informații sau colaborator al CIE. Numai acești indivizi - spunea el - merită să muncească în afara țării”, relata Pacepa.

La începutul anilor ‘60, statul român s-a folosit de spioni pentru a fura materiale pentru producerea unui soi hibrid de porumb, dezvoltat în SUA, care rezista schimbărilor climatice și era extrem de productiv.

România nu își permitea importul unor astfel de materiale, dar a reușit să intre în posesia secretelor după ce mai mulți agronomi - în fapt agenți și ofițeri de informații - au fost lăsați să părăsească țara pentru a emigra în SUA.

Unii dintre ei, susținea Pacepa, au reușit să recruteze specialiști americani în soiuri hibride, care au furnizat materiale României, iar în anii ‘70, țara noastră devenise una dintre marile producătoare de porumb hibrid din Europa, afirma acesta.

În 1978, adăuga el, aproape 70% dintre românii implicați în schimburile comerciale, care erau trimiși în afara țării, erau ofițeri de informații. Spionajul era un element important în orice întâlnire cu directorii unor companii străine, specialiștii străini contactați deveneau subiecte ale rapoartelor secrete, iar fiecare tranzacție era evaluată pe baza informațiilor tehnologice pe care le putea produce.

Vizitele de lucru ale oficialilor români în fabricile din Occident erau pretexte pentru agenții acoperiți să fotografieze în detaliu, pe ascuns, cu ajutorul unor camere minuscule, instalațiile și piesele realizate în fabricile occidentale.

În anii ‘70, după vizitele la uzinele Citroen din Franța, materialele aduse în țară, au permis, arăta Pacepa, specialiștilor români să își îmbunătățească fără a cheltui suplimentar, componente ale autoturismelor Dacia și, mai târziu, a Oltciturilor produse în România.

Din Germania de Vest, spionii români ar fi reușit să fure informații despre tehnologia pe care au putut să o integreze în producția metalurgică, reducând astfel, cu milioane de euro, costurile de producție.

Au copiat planuri și design-uri ale unor reactoare nucleare și ale sistemelor lor de securitate, dar și planurile de construcție a unei instalații de producție a apei grele, pentru uzine nucleare, și a unei fabrici de artilerie.

Uzine ridicate cu ajutorul planurilor furate din Occident

Industria chimică a obținut cele mai mari beneficii de pe urma spionajului industrial practicat de România, completa Pacepa.

Operațiunile de spionaj au contribuit la construcția uzinelor din Borzești, de polistiren, din iași (lână sintetică și poliuretan), din Brașov (melamină și materiale fotosensibile), din Codlea (de coloranți), de la Victoria (explozivi) și București (cauciucuri).

„În 1978, Guvernul Român a analizat rezultatele unui deceniu de activităţi ilegale şi a văzut că producţia a fost într-adevăr impresionantă: mai mult de 35 la sută din inventarul şi progresul industrial naţional era datorat, cel puţin în parte, spionajului. Uzine chimice care produceau polistiren, poliuretan, piele sintetică, melamină, coloranţi, explozivi, anvelope radiale şi materiale fotosenzitive au fost construite în toate regiunile ţării”, relata Ion Mihai Pacepa.

Industria metalurgică și farmaceutică au profitat, de asemenea, de spionajul industrial și furturile de tehnologie, arăta fostul general din cadrul DIE.

„Numeroase fabrici noi de produse medicale şi farmaceutice au fost urmate de un număr impresionant de instalaţii metalurgice noi pentru fabricarea oţelurilor şi aliajelor superioare, carbidului şi aliajelor neferoase, la fel şi de oţelării şi lamionare moderne şi o industrie nouă-nouţă a aluminiului. Echipamente digitale noi, motoare din aliaje uşoare şi motoare noi diesel au fost şi ele rezultate ale operaţiunilor de informaţii. Industria nucleară a raportat că a primit destule informaţii pentru a construi o instalaţie de producere a apei grele şi 30 la sută din componentele reactoarelor nucleare”, arăta Pacepa.

Conform acestuia, Guvernul estima în 1978 că în decada analizată, România a salvat între 600 şi 800 de milioane de dolari, înlocuind importurile legale (dar scumpe) cu produsele spionajului, ilegale dar ieftine.

„La ultima călătorie pe care am făcut-o în Moscova, directorul Serviciului extern sovietic a descris campania de creştere a spionajului tehnologic ca fiind una din cele mai productive şi prospere afaceri din istorie”, informa Ion Mihai Pacepa, într-un alt articol, din 1985, păstrat în arhivele Agenției Centrale de Informații.

Pacepa, șeful din spionaj care a fugit în SUA

Născut în 1928, Ion Mihai Pacepa a lucrat aproape două decenii în serviciile de securitate ale României.

„În 1951, după ce a absolvit Facultatea de Chimie Industrială, a fost încadrat ca locotenent în Securitate; după patru ani a ajuns şef de serviciu la Direcţia a IV-a de contraspionaj, iar din ianuarie 1956, şef al rezidenţei de spionaj din RFG. A fost prim-adjunct al directorului DIE între anii 1966 şi 1972. A fost numit consilierul lui Ceauşescu pentru securitate şi dezvoltare tehnologică, funcţie pe care a deţinut-o din 1972 până în iulie 1978. În acelaşi timp, a fost secretar de stat la Ministerul de Interne – Consiliul Securităţii Statului. În august 1974, a fost avansat la gradul de general-locotenent”, arătau biografii săi, în prezentarea cărții „Orizonturi Roșii”.

Pacepa a părăsit România în vara anului 1978, în vremea în care se afla în conducerea Departamentului de Informaţii Externe şi era consilier de taină al lui Nicolae Ceauşescu.

Au rămas însă controverse cu privire la motivele care l-au determinat pe Pacepa să fugă din ţară. Potrivit propriei variante, Pacepa a recurs la acest gest după ce i s-ar fi cerut să îl omoare pe Noel Bernard, directorul postului de radio Europa Liberă. O altă versiune este că s-a folosit de şansa de a părăsi România, când Ceauşescu l-a trimis în RFG cu un mesaj secret pentru cancelarul german Helmud Schmidt.

După momentul dezertării, ziarul german Die Welt afirma că Pacepa se afla în contact cu CIA de ceva timp înainte de dispariţia sa, însă oficialii americani nu confirmau acest lucru.

Alţi istorici susţineau că serviciul de spionaj american cunoştea încă din 1976 faptul că românul era şi agent KGB. Iar o altă versiune despre motivele fugii lui Pacepa a fost că acesta ar fi aflat că este anchetat din ordinul lui Ceauşescu pentru tranzacţii dubioase în numele statului român.