Povestea „omului de oțel”, cel mai înverșunat inamic al extremismului. A încercat să suprime Mișcarea Legionară în România

Armand Călinescu, supranumit „omul de oțel” a fost unul dintre cei mai înverșunați adversari ai extremismului în România interbelică. Controversat prin susținerea și simpatia față de regimul dictatorial al lui Carol al II lea, Călinescu a rămas un om politic important al acelei perioade.

Armand Călinescu și mașina în care și-a găsit sfârșitul FOTOarhivă

În perioada interbelică, pe fondul problemelor nerezolvate la sfârșitul Primul Război Mondial, Europa a devenit martora escaladării extremismului. Ridicarea la putere a Partidului Nazist, este cel mai cunoscut exemplu.

România nu a fost ferită nici ea de această tendință ideologică. Pe de o parte erau comuniștii, cu sabotajele și visele lor internaționaliste, iar de cealaltă parte legionarii, antisemiți, mesianici și ultra-naționaliști. Inamicul numărul unu al extremismului românesc a fost Armand Călinescu, un politician inteligent din Pitești, cel de care s-au legat cele mai dure lupte dintre autoritatea statală și Mișcarea Legionară. 

Fiul unui veteran din Pitești

Armand Călinescu s-a născut la Pitești, pe data de 4 iunie 1893. Tatăl său, Mihai Călinescu, era un medic veterinar foarte apreciat. Avea și grad de colonel în rezervă, fiind veteran al Primului Război Mondial. Mama lui Armand Călinescu se numea Ecaterina. Familia din care provenea era înstărită, așa că se poate spune că Armand Călinescu a avut o copilărie și o tinerețe fără griji materiale. A fost dat la școală în localitatea natală. Liceul îl face la „Ion C. Brătianu”, tot în Pitești.

După absolvire, ca orice tânăr de familie bună, Armand Călinescu a plecat la studii în străinătate. A absolvit Facultate de Drept și Filosofie la Universitatea din București iar mai apoi și-a dat doctoratul în Economie și Științe Politice la Universitatea din Paris. A fost un elev și un student eminent. A și rămas în istorie ca un jurist și un filosof de calibru. 

Un politician foarte capabil, dar controversat

Din tinerețe, Armand Călinescu a cochetat cu politica. Inițial și-a dorit să devină membru al Partidului Național Liberal, formațiunea politică dominantă a acelor vremuri. Nu a reușit însă să ajungă la un punct comun cu liderul Ion I.C. Brătianu și a preferat să se orienteze către rivalii de la Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache. A fost ales deputat, pentru prima dată în 1926 pe listele Partidului Țărănesc.

Avea să fie reales în mandate consecutive până în 1937. După ce Partidul Țărănesc a fuzionat cu Partidul Național Român din Transilvania, formând Partidul Național Țărănesc, Armand Călinescu s-a poziționat în tabăra lui Petre Andrei și Mihai Ralea, devenind și liderul formațiunii în județul Argeș.

Atunci când Partidul Național Țărănesc ajunge la putere, în 1928, sub conducerea lui Iuliu Maniu, Armand Călinescu este numit prefect la Argeș. Ulterior este numit secretar general la Ministerul Agriculturii, condus de Ion Mihalache.

În 1930, Armand Călinescu îndeplinește funcția de sub-secretar de stat la Ministerul de Interne în Guvernul lui Alexandru Vaida-Voevod. Armand Călinescu s-a dovedit un funcționar public dar și un politician abil, plin de calități, capabil. Controversele legate de Armand Călinescu sunt cauzate de apropierea prolificului om politic, renumit pentru principiile sale democratice, de Carol al II lea. Mai mult decât atât Armand Călinescu a devenit un susținător al regimului autoritar al lui Carol al II lea fiind unul dintre fondatorii partidului regal Frontul Renașterii Naționale.

Totul a început cu alegerile din 1937, atunci când liderii PNȚ au semnat un acord electoral cu Garda de Fier. Și-a sfidat partidul și a acceptat mandatul de ministru al Internelor în Guvernul Octavian Goga.

Armand Călinescu a fost exclus din PNȚ dar s-a apropiat de Carol al II lea. Cei doi au devenit foarte aproapiați, iar Armand Călinescu a jucat rolul sfătuitorului personal al regelui. După ce a fost rând pe rând, Ministru al Sănătății, Educației și al Apărării Naționale, pe 7 martie 1939, Armand Călinescu este numit Prim-Ministru. „Domnul Călinescu câştigă în energie ceea ce îi lipşeste în înălţime. Datorită staturii scunde, este adesea comparat cu Napoleon şi Dolfuss. Şi-a pierdut un ochi într-un accident şi poartă întotdeauna un monoclu negru”, scriau jurnaliștii de la Daily Telegraph

Un dușman neîmpăcat al extremismului

Armand Călinescu a avut o aversiune față de extremism. Drept dovadă, și-a părăsit partidul atunci când aceștia au dat mâna,chiar și în scop electoral, cu Mișcarea Legionară. Mai apoi, în ciuda expansiunii Germaniei Naziste, în funcția de prim-ministru, Armand Călinescu a mers pe mâna englezilor și francezilor. Ba chiar a oferit suport guvernului polonez și a refugiaților. Armand Călinescu a declanșat represalii dure asupra tuturor grevelor în care s-au implicat comuniștii.

De exemplu, cea de la Lupeni și mai apoi cea de la Grivița din 1933. La Grivița, Armand Călinescu a ordonat deschiderea focului. Din postura de ministru al internelor a cerut măsuri extrem de dure împotriva comuniștilor. Partidul Comunist Român era însă o formațiune politică marginală. Cea mai grea luptă dusă de Armand Călinescu a fost cea cu extrema dreaptă. Încă din 1930, din postura de subsecretar de stat la Ministerul de Interne înăsprește măsurile împotriva dezordinii. În 1933, încearcă să ia măsuri dure împotriva Mișcării Legionare.

La 1 iulie 1933 un raport și un jurnal al Consiliului de Miniștri pentru suprimarea mișcărilor extremiste. Primul-ministru Alexandru Vaida Voevod a amânat semnarea acestuia, în mod inexplicabil. Cel mai notoriu episod al luptei dintre Armand Călinescu și legionari a fost cel al asasinării lui Corneliu Zelea Codreanu, șeful Legiunii Arhanghelului Mihail. Împreună cu Carol al II lea, Armand Călinescu a hotărât suprimarea lui Codreanu după un scenariu bine gândit. Prima dată, l-au prins într-un proces intentat de Iorga, în urma unei discuții contradictorii cu liderul legionar.

 „Primul, pentru „ultraj”, intentat la sugestia lui Armand Călinescu de Nicolae Iorga, în aprilie 1938, iar cel de-al doilea pentru „trădare”, al ordinul aceluiaşi sanguinar Ministru de Interne (care, depăşindu-şi atribuţiile, a redactat personal actul de punere sub acuzare şi în plus, a stabilit personal pedepsele - 6 luni închisoare corecţională şi respectiv 10 ani de muncă silnică), în mai acelaşi an”, scria Radu Dan Vlad, în „Procesele Lui Corneliu Zelea Codreanu (1938)”.

Inițial, Codreanu a fost dat în judecată pentru ultraj la adresa lui Nicolae Iorga. Armand Călinescu profită de situație și adaugă și acuzația de trădare. Așa se ajunge la o condamnare a liderului legionar de 10 ani de muncă silnică.  A urmat apoi cea de-a doua etapă. Uciderea lui Codreanu. Decizia a fost luată rapid, mai ales că Germania Nazistă cerea rejudecarea cazului Codreanu, iar liderul legionar risca să le scape printre degete. 

 „Asta înseamnă că va trebuie să rejudecăm procesul lui Codreanu să-l punem în libertate şi cu popularitatea lui, în două-trei luni ajunge la guvernare”, preciza Armand Călinescu.

Totul s-a hotărât pe 28 noiembrie 1938 atunci când la Armand Călinescu a venit prefectul Poliției Capitalei, pentru discuții. „Gavrilă la mine: Codreanu şi Maniu. Eu: Numai Codreanu, Maniu - nu”. În aceeași zi, Carol al II-lea a dat undă verde pentru asasinarea lui Codreanu. La 28 noiembrie, Carol s-a reîntors în ţară. În noaptea chiar a reîntoarcerii sale a avut loc o lungă întrevedere cu Călinescu şi cu Gavrilă Marinescu, cărora le-a dat ordinele cuvenite. Douăzeci şi patru de ore mai târziu, în noaptea Sf. Andrei, 29-30 noiembrie 1938, Codreanu era asasinat în codrii Tâncăbeştilor de către călăii regelui”, arăta M Sturdza în „România şi sfârşitul Europei. Amintiri”.

Sfârșitul lui Armand Călinescu

Din momentul în care Corneliu Zelea Codreanu a fost ucis, Armand Călinescu a devenit ținta numărul unu a legionarilor. Pe data de 21 septembrie 1939, în jurul orei 14.00, primul ministru Armand Călinescu pleca către casă cu automobilul. În mașină cu el se aflau doar garda de corp și șoferul. Pe drum, la intersecţia Străzii Barbu Ştirbey cu Podul Cotroceni drumul maşinii este blocat de o căruţă. Din spate un alt vehicul ciocnește mașina primului ministru. Armand Călinescu coboară să vadă ce se întâmplă. În acel moment este împușcat de o „echipă a morții”. Armand Călinescu a fost efectiv ciuruit. A murit pe loc.

Legionarii s-au dus la Radiodifuziune şi au anunţat asasinatul revendicându-l. Autorul atentatului a fost avocatul Dumitru Dumitrescu. Acesta a fost însoţit de tinerii studenţi, Popescu Traian, student anul IV la Drept, Moldovenu Ion, student la Politehnica, Ionescu R. Ion, student la Drept, Popescu Cezar şi Vasiliu Ion, desenator. Represaliile îndreptate împotriva legionarilor au fost crunte.