Povestea impresionantă a copilului care a murit pentru România. Cum a reușit o fetiță de 12 ani să contribuie la cea mai imporantă victorie din Primul Război Mondial

Cel mai tânăr erou român al Primului Război Mondial a fost o fetiță de numai 12 ani. Se numea Maria Zaharia și a murit în timpul bătăliei de la Mărășești. Povestea ei deosebită a inspirat literatura istorică și cinematografia.

Maria Zaharia FOTO click

Primul Război Mondial a reprezentat pentru români o lecție a umilinței și una a eroismului. Pe de o parte, armata română a fost efectiv umilită în anul 1916, fiind spulberată de trupele germane. De cealaltă parte, mai ales în anul 1917, românii au ajuns faimoși în presa internațională prin momentele de eroism și victoriile extraordinare împotriva armatelor inamice. Printre acești eroi s-au aflat și bărbați și femei, dar și copii. Poate cea mai tragică și emoționată este povestea Mariei Zaharia, un copil de numai 12 ani care și-a pierdut viața în mod eroic în timpul bătăliei de la Mărășești. Este cel mai tânăr erou al armatei române din Primul Război Mondial, pe nedrept uitat, mai ales în ultimele decenii. 

O vară a revanșei

România a intrat în Primul Război Mondial în vara lui 1916, după doi ani de neutralitate. Deși aveau rege neamț, românii au preferat să intre în tabăra Antantei și să lupte contra armatelor austro-ungare, germane, bulgare și turcești. Obiectivul era clar: obținerea Transilvaniei și a Bucovinei. Românii trebuiau să facă față, cu sprijin rusesc, pe un front de 1300 de kilometri, mai mare decât cel din vest, comparabil cu întreg frontul rusesc. În plus, dotarea armatei a fost făcută în bătaie de joc, înarmarea fiind un prilej de a cheltui banul public și împrumuturile contractate în acest sens pe tot felul de sinecuri, aranjamente și contracte preferențiale. Așa se face că soldații ajung pe front în 1916 cu arme care nu prea trag, bocanci cărora li se dezlipea talpa, fără materiale sanitare corespunzătoare și cu o aprovizionare alimentară precară.

După ofensiva victorioasă din Transilvania, armata română este înfrântă la Turtucaia, în sud iar mai apoi a suferit un contraatac german puternic din zona vestică. În doar câteva luni, armata română este spulberată iar Bucureștiul este ocupat de trupele germane. Anul 1916 se încheia cu un adevărat dezastru pentru armata română. Guvernul, regele, oficialități și o mare de refugiați au ajuns să se înghesuie în Moldova. La începutul anului 1917, armata germană se pregătea să ia cu asalt şi Moldova. Pentru a supraviețui au fost făcute mari eforturi de modernizare și dotare a armatei, la care a contribuit decisiv și misiunea franceză a generalului Berthelot. Această misiune franceză a dotat armata română cu armament modern, mai ales mitraliere, dar a contribuit și la mai buna instruire a soldaților. În plus, regele Ferdinand a ridicat moralul soldaţilor români, majoritatea ţărani, promiţându-le pământ. Unii istorici spun că a fost un moment cheie. Cu un plan bine pus la punct al generalului Eremia Grigorescu, armata română a început lupta pentru supravieţuirea României, pe linia de la Mărăşti-Mărăşeşti şi Oituz. Scopul era oprirea ofensivei germane şi împingerea înapoi a inamicului. 

Cea mai importată bătălie din vara lui 1917 a fost cea de la Mărăşeşti, fiind precedată de alte confruntări şi manevre militare bine plănuite. Lovitura principală urma să se desfăşoare în sectorul Nămoloasa, pe direcţia generală Râmnicu Sărat.  Ea trebuia să fie precedată de o altă lovitură secundară dată la flancul drept dată de armata a II a română condusă de generalul Alexandru Averescu. La rândul lor, Puterile Centrale fac o manevră pe direcţii exterioare organizată în nordul şi în sudul Moldovei menită să ducă la ocuparea completă a României şi pătrunderea în regiunile cerealiere din nordul Mării Negre, din Rusia şi Ucraina. Prima confruntare a avut loc la Mărăşti între 11 şi 19 iulie 1917. Armata a II a românească comandată de generalul Averescu a reuşit să spulbere pentru prima dată mitul invicibilităţii germane şi i-a împins pe nemţii comandanţi de renumitul Mackensen, reuşind eliberarea a 600 de kilometri pătraţi. După Mărăşti, nemţii au renunţat la sectorul Nămoloasa şi au hotărât ofensiva generală în zona Oituz şi Mărăşeşti, la nord de Focşani.  Urma încleştarea decisivă de la Mărăşeşti, cea mai mare bătălie pe care au dat-o românii în Primul Război Mondial. Operaţiunile de la Mărăşeşti s-au derulat în trei etape, din 24 iulie şi până pe 21 august 1917. 

Postul de observație din livada bunicului. Vara eroilor

Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz au fost o serie de confruntări care au definit o adevărată vară a eroilor în istoria românilor. Soldații români, majoritatea recrutați din satele Moldovei și Valahiei, au impresionat o Europă întreagă prin eroismul lor. Nu de puține ori au executat misiuni aproape imposibile, precum asaltul „Cămășilor Albe”, a soldaților din Batalionul 3 al Regimentului 32 ”Mircea”. Aceștia au atacat pozițiile germane, dotate inclusiv cu mitraliere, doar în cămașă, să poată alerga mai ușor, și la baionetă, reușind o victorie de poveste. Eroi precum maiorul Ignat sau Ecaterina Teodoroiu sunt deja binecunoscuți. 

„Apărarea frontului de la Mărăşeşti a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârşită vreodată de români”, a titrat ziarul ”Time” în vara lui 1917. În această perioadă de lupte grele și de eroism s-a scris și povestea celui mai tânăr erou român al Primului Război Mondial. Este vorba despre Maria Zaharia, o copilă de numai 12 ani, născută în anul 1905, în satul Pădureni, în apropiere de localitatea Mărășești. Povestea ei și a Marelui Război începe însă în satul Haret, în anul 1917. Măriuca, așa cum era alintată de cunoscuți, stătea la bunicul ei Ion Zaharia. Acesta avea o livadă frumoasă care se întindea pe un deal din apropiere și care oferea o panoramă impresionantă. Odată cu începerea ofensivei de la Mărășești, moș Zaharia a săpat un tranșeu lângă livadă, unde se ascundea cu Măriuca când începea bombardamentul german.

Pe 5 august 1917, bătălia de la Mărășești era în toi, intrând în faza sa decisivă. În zorii zilei artileria germană a început să lovească cu putere tranșeele armatei române amplasată la sud – est de Mărășești şi Modruzeni, la Rateșul lui Haret, în apropiere de pădurea Răzoare. Sub protecția barajului de artilerie, trupele germane au dat un asalt general asupra liniilor românești. Pentru a stăvili acest iureș, bateriile de artilerie românești, instalate pe malul estic al Siretului au deschis focul. Focul artileriei era coordonat pe baza informațiilor oferite de doi soldați români care și-au făcut un observator improvizat în nucul, sau stejarul după alte surse, din livada lui moș Zaharia. Unul dintre soldați raporta mișcările trupelor germane, iar cel de-al doilea, cu un telefon de campanie, adăpostit la baza copacului, raporta țintele, mișcările de trupe și poziția inamicului. Toată ziua a plouat cu obuze pe dealurile de la Haret. La un moment dat, soldatul-observator din nuc este doborât. 

Măriuca, fata care a înfruntat moartea

În acel moment, postul de observație era compromis. Dar a apărut Măriuca. Nepoata lui Ioan Zaharia stătea de mult pe lângă soldați. Se spune că le aduce apă, de-ale gurii și îi plăcea să audă ce comunică superiorilor prin telefon, chiar dacă era o zonă a morții. După ce observatorul a fost doborât, cu mult curaj, Măriuca a luat binoclul și s-a urcat în vârful copacului. De acolo transmitea cu precizie toate mișcările de trupe inamice.

Pricepea foarte rapid tot ceea ce-i cerea telefonistul să observe și a reușit să facă o treabă grozavă. Multe lovituri precise ale artileriei românești s-au datorat informațiile transmise de Măriuca. A venit însă și momentul fatidic. Un obuz explodează la câțiva metri de copacul de observație. Schijele aruncate cu o viteză amețitoare au luat viața Măriucăi și a telefonistului. Pentru eroismul său, trupul Mariei Zaharia a fost depus în Mausoleul de la Mărășești, alături de ceilalți eroi români din Primul Război Mondial.