De ce se mâncau între ei primii „europeni”. Cele mai vechi dovezi ale canibalismului provin de pe bătrânul continent

Cercetătorii arată, potrivit noilor descoperiri și reevaluări ale unor mărturii mai vechi, că primii europeni s-au mâncat între ei. Mai precis, aveau o tradiție a canibalismului, fie ritualic, fie condiționat de foamete sau de lipsa resurselor.

Bucată de craniu din Gough s Cave care prezintă dovezi ale canibalismului FOTO wikipedia

Canibalismul este o practică cutremurătoare care a existat de-a lungul istoriei umanității. Dacă majoritatea populației din secolul XXI o consideră o abominație, un fapt de neconceput, strămoșii acestora o considerau, în urmă cu cel puțin 10.000 de ani, o practică pe deplin acceptată și chiar cu tradiție în anumit comunități, așa cum arată noile cercetări.

Studiile recente arată că, mai ales în nord-vestul Europei, astăzi una dintre cele mai civilizate zone de pe glob, canibalismul era practicat pe scară largă încă din urmă cu 17.000 de ani. Mai mult decât atât cercetările de-a lungul timpului arată că printre primii hominizi care au locuit bătrânul continent în Paleolitic, canibalismul era existent fie ca practică ritualică, fie ca sursă de hrană. 

Indivizi măcelăriți pentru a le fi consumată limba, creierul sau măduva

Cele mai vechi dovezi ale practicării canibalismului au fost descoperite în Europa. În alte zone de pe glob, în special în teritoriile izolate, canibalismul a fost practicat până la mijlocul secolului XX. Cei care l-au practicat, în mod dovedit, pe baza resturilor osteologice, au fost oamenii de Neanderthal. Dincolo de miturile dezvoltate în jurul lor, cercetările arată că erau indivizi cu o statură mai mică decât a omului modern, dar mult mai robuști. Se distingeau mai ales prin maxilarele puternice și prin arcadele proeminente.

Spre deosebire de primii homo sapiens ajunși în Europa, aveau pielea albă și cel mai probabil părul roșcat. Erau maeștri ai prelucrării uneltelor și armelor din piatră, în special din silex, realizând unelte performante pentru acele vremuri. folosite la prelucrarea cărnii, pieilor și altor obiecte. Trăiau în clanuri, adăpostiți în peșteri și vânau animale de talie mare, precum mamutul, megaloceros sau rinocerul lânos.

Există dovezi că practicau ritualuri funerare și chiar arta, fiind descoperit un fluier din os de urs de peșteră.  Cu fizic robust și nări largi erau perfect adaptați climei reci a glaciațiunii locuind pe tot teritoriul Europei, dar și în zonele asiatice. Au trăit o bună perioadă în același timp cu omul modern, existând numeroase dovezi ale împerecherii dintre specii. Mulți dintre noi poartă încă gene neanderthaliene.

Nu au reușit să se adapteze schimbărilor climatice și dispariției mega-faunei, poate concurați și de homo sapiens, astfel că au dispărut. Fondul genetic neanderthalian a supraviețuit datorită împerecherilor cu homo sapiens. Acești oameni de Neanderthal, un fel de primi „europeni”, s-au mâncat între ei, nu se știe dacă ritualic sau pur și simplu de foame, în perioadele cu climă capricioasă. De la ei vin și primele dovezi ale canibalismului în Europa.

În 1999, un studiu realizat de paleontologii francezi pe rămășițele osoase din peșterile de la Moula-Guercy, locuite de oamenii de Neanderthal, evidențiază practicarea canibalismului. Este vorba despre șase schelete ale unor oameni de Neanderthal, uciși și consumați. Oasele indicau spărturi prin care a fost extrasă măduva, iar craniul era despicat pentru a fi extras creierul.

Totodată, urme ale folosirii unor unelte în zona mandibulelor și femurului indică faptul că limba și carnea de pe coapse au fost tăiate pentru a fi consumate, caz care nu era singular în lumea oamenilor de Neanderthal.

Paleontologii spanioli au descoperit în peștera El Sidron rămășițele a 12 oameni de Neanderthal consumați de restul tribului. Specialiștii cred că au fost uciși, dezmembrați, jupuiți și apoi mâncați în urmă cu aproximativ 50.000 de ani. 

Canibalii din nord-vestul Europei

Homo Sapiens a conviețuit cu omul de Neanderthal și a practicat, la rândul său, canibalismul, arată studiile de specialitate. Nu se știe dacă l-a învățat de la neanderthalieni sau pur și simplu l-a dezvoltat singur, ca practici funerare sau împins de nevoie.

În anul 2009, Fernando Rozzi, de la Centrul Național de Cercetare Științifică de la Paris, raporta descoperirea unei mandibule de om de Neanderthal, ucis și cel mai probabil consumat de Homo Sapiens.

Cele mai bune dovezi sunt reprezentate însă de descoperirile de la Goghs Cave din defileu Cheddar, din comitatul Sommerset, Anglia. Este vorba despre o peșteră locuită de triburi de vânători-culegători aparținând culturii Magdaleniene, din urmă cu 17.000 de ani. Această cultură denumită după un adăpost de piatră din Dordogne, în sud-vestul Franței, a fost caracteristică, până acum 12.000 de ani, Europei de Vest și Nord-Vest.

Originile acestei culturi a omului de Cro-Magnon, adică strămoșul direct al omului modern, pot fi găsite în sud-vestul Europei. Dar aceste grupuri de vânători paleolitici, specializați în arme și unelte de piatră lucrate cu mare pricepere și finețe, au migrat către vestul și nord-vestul Europei, în Franța, Olanda, Belgia și mai apoi în Anglia de astăzi. Acești vânători magdalenieni produceau și obiecte artistice paleolitice de mare calitate și trăiau de obicei în caverne, din vânătoarea de cai sălbatici, bizoni, cerbi și alte animale de talie mare.

Acești magdalenieni, așa cum arată sălașurile lor din Anglia, practicau pe scară largă canibalismul. Silvia Bello și William Marsh doi cercetători, doctori în istorie veche la Muzeul de Istorie Naturală din Londra  au realizat un studiu publicat în „Quaternary Science Reviews” prin care sugerează că magdalenienii practicau canibalismul în mod obișnuit, probabil ca ritual funerar.

În Goughs Cave au fost găsite rămășițele a mai multor indivizi magdalenieni, din Paleoliticul Superior, printre care și un adolescent dar și un copil de trei ani, măcelăriți și cel mai probabil mâncați de ceilalți membrii ai tribului.

„Multe dintre oase erau mestecate de oameni. Oasele lungi și coastele erau sparte pentru a fi extrasă măduva și grăsimea. Alte oase indică tăieturi prin care țesutul moale a fost în mod meticulos îndepărtat”, se precizează pe site-ul oficial al Natural History Museum.

Cei doi cercetători pe baza altor descoperiri spun că această practică a canibalismului era răspândită, cel mai probabil, în toată aria locuită de magdalenieni din Paleoliticul Superior. 

Canibalism ritualic și obiecte făcute din oase umane

Specialiștii cred că practicarea canibalismului de către magdalenienii din vestul și nord-vestul Europei era, de fapt, o practică ritualică funerară. Nu mâncau oamenii din cauza foametei.

„Este propusă ideea că acest canibalism funerar făcea parte dintr-un comportament larg răspândit al culturii despre care discutăm, cu indicii de-a lungul sit-urilor arheologice, asociat cu manipularea ritualică a rămășițelor umane”, precizează cei doi cercetători în studiul „Cannibalism and burial in the late Upper Palaeolithic: Combining archaeological and genetic evidence” de pe Quaternary Evidence Reviews.

Drept dovadă, magdalenienii de acum 17.000 de ani, foloseau oasele celor decedați, după ce le consumau carnea, pentru a confecționa diferite obiecte sau pentru a se exprima artistic. De exemplu, un antebraț a fost gravat cu diferite modele și simboluri ritualice, fiind primul os uman gravat în mod ritualic.

„Originea acestor semne a fost inițial greu de recunoscut, de observat. Folosind analiza 3 D și comparațiile cu alte obiecte din os gravat, am descoperit că era o gravare intenționată. Este cel mai vechi exemplu de os uman gravat”, precizează Silvia Bello.

Totodată, din trei cranii au fost confecționate cupe sau boluri pentru băut sau mâncat. Se presupune că indivizii care mureau erau efectiv curățați de carne, iar oasele păstrate în comunitate și transformate în obiecte. În plus, carnea era cel mai probabil consumată. Acest obicei a dispărut datorită unor triburi epigravetiene venit din zona de sud-est și est a Europei care practicau inhumația. 

„A fost indetificată o înlocuire a grupurilor Magdaleniene cu grupuri Epigravettiene de-a lungul Paleoliticului Superior, rezultând o schimbare a ritualului funerar de la canibalism la inhumare primară”, se arată în studiul deja menționat.