Foto Gestul uimitor al profesoarei din București venită la țară: „Am transformat Cernișoara în satul cu fântâni pictate”
0O profesoară din București a reușit, într-un mod simplu, să aducă un strop de culoare într-un sat mai puțin cunoscut din județul Vâlcea, de care, spune ea, s-a îndrăgostit în ultimii ani, de când și-a cumpărat aici o casă pitorească.
Vechile fântâni ale satului Cernișoara din județul Vâlcea au căpătat culori vesele, după ce Mariana Frîncu, o profesoară din București, a decis să contribuie la revitalizarea așezării, aflate la circa 250 de kilometri de Capitală, unde în urmă cu trei ani și-a cumpărat o casă veche.
Cu timpul, profesoara s-a atașat de „căsuța veselă”, așa cum îi spune și, mai ales, de localnicii din satul pitoresc de la poalele Carpaților, unde își petrece, de obicei, zilele libere. A ales un mijloc inedit pentru a-și arăta recunoștința față de locul și oamenii pe care i-a cunoscut aici.
„Și în tot acest amalgam de dragoste și iubire, m-am gândit că și eu, la rândul meu, trebuie să dau locului și oamenilor ceva înapoi, așa că am făcut ce știu eu mai bine, să pun o pată de culoare care să bucure ochiul trecătorului și să-l binedispună! Am transformat Cernișoara în satul cu fântâni pictate”, pe grupul de Facebook „Mutat la țară - Viața fără ceas”.
Viața la țară, la 250 de kilometri de București
Ea a adăugat că își dorește ca prin gestul său care a dat culoare fântânilor rustice, să contribuie la promovarea satului din Vâlcea, de care nu credea că se va atașa atât de mult.
„Când mi-am cumpărat căsuța de la țară, nu mi-am imaginat că mă voi îndrăgosti atât de tare și iremediabil de locul acesta, Cernișoara. De la oamenii din sat, despre care am tot povestit, până la ultimul fir de iarbă. Și da, iubesc tot, iubesc fiecare culme, fiecare drum sau uliță, pomii și florile pe care îi îmbrățișez și le mulțumesc că au rodit atât de frumos... oh, și cât de mult au rodit anul acesta, iubesc păsările care-mi cântă din zorii dimineții și până în asfințitul soarelui, ador sunetul tractoarelor sau a drujbelor venite de pe dealuri, muzică populară cântată gâjâit de radioul Crinei, iubesc veverițele și căprioarele cu care-mi beau, vara, cafeaua dimineață, iubesc, ador și mă închin fiecărei particule și atom care fac parte din acest loc minunat și binecuvântat de Dumnezeu”, și-a povestit experiența pe același grup de Facebook.
Satele comunei Cernișoara din județul Vâlcea numără împreună circa 3.200 de locuitori și au fost atestate documentar din secolul al XV-lea. Localnicii au trăit din agricultură și creșterea animalelor, iar în trecut, unii dintre ei au lucrat în minerit ori în Râmnicu Vâlcea, orașul aflat la circa 60 de kilometri de comună.
Așezările de pe dealurile subcarpatice au rămas însă mai puțin populare ca destinații turistice deși sunt înconjurate de o zonă ofertantă atât prin relief și monumente ale naturii, dar și în ce privește mănăstirile și tradițiile locale.