De unde vine inspiraţia?

Kate Moss îl sărută pe Marc Jacobs la sfârşitul unei prezentări de modă FOTOGRAFII: Hepta/ Getty Images/ WENN

Ani de-a rândul, designeri celebri precum Marc Jacobs, Karl Lagerfeld sau Vera Wang au transpus  în colecţiile lor personalitatea unor manechine şi vedete devenite etalon în lumea modei.

Kate Moss, Naomi Camp­bell şi Heidi Klum sunt femei ale căror nume încă fac istorie  în industria modei, la mai bine de 20 de ani de la apogeul carierei lor. Naomi Camp­bell încă poate fi văzută pe podium la cele mai spectaculoase evenimente şi lansări, sau chiar la Jocurile Olimpice ca reprezentant de seamă al modei, fiind muza duoului creativ Dolce& Gabbana. Dar Kate Moss rămâne preferata designerilor în jocul inspiraţiei şi pilonul principal al prezentărilor de modă ce poartă semnătura lui Marc Jacobs, fostul creator al casei Louis Vuitton.

Iar dovezile de admiraţie nu se opresc aici, având în vedere că cei doi au făcut un obicei din a-şi împărţi săruturi în culise, la finalul prezentărilor desfăşurate sub bagheta lui Jacobs. Acesta este numai unul dintre numeroasele exemple ale echipelor care funcţionează în lumea modei
după o reţetă clasică: un couturier şi-un manechincare iese din tipare.

Şi, totuşi, ce calităţi trebuie să aibă frumoasele lumii pentru a intra în rândul „zeiţelor“ de puterile cărora depinde, adesea, succesul unor colecţii memorabile? „Muzele nu mai reprezintă demult doar o sursă de inspiraţie şi nu mai ţin locul unor consilieri, pentru că astăzi, mai mult decât oricând, ele joacă rolul unui PR. Spre exemplu, Galliano are adesea în minte un model atunci când îşi realizează schiţele pentru următoarea colecţie, iar, mai apoi, îşi invită aleasa să-şi dea cu părerea. În plus, recunoşti o muză adevărată după salariul ei, având în vedere că Chanel o plăteşte destul de bine pe Amanda Harlech (n.r.- consilier personal) să stea cu ochii pe munca lui Karl Lagerfeld. Iar Kate Moss este mai mult decât o sursă de inspiraţie, fiind ea însăşi un personaj important al acestei lumi“, explică  Darrell Hartman, editorul publicaţiei de modă „The Vanity Fair“.

Mireasa lui Jacobs

În 2011, la Săptămâna Modei de la Paris, atunci când designerul american Marc Jacobs a adus pe podiumul de prezentare un carusel imens şi a transformat totul într-o scenă desprinsă din „Alice în Ţara Minunilor“, Moss a păşit la final de spectacol într-o rochie de mireasă albă asortată cu puf. A urmat un sărut scurt, dar pasional, în backstage şi explicaţiile designerului. „M-a rugat să-i păstrez un loc în distribuţia show-ului şi, cum este o prietenă veche, mi-a făcut plăcere să-i acord acest favor“, a declarat la acel moment Jacobs, potrivit publicaţiei „The Telegraph“.

O altă apropiată şi muză celebră a atelierului designerului american este şi regizoarea Sofia Coppola, fiica cineastului Francisc Ford Coppola. În 2008, tânăra i-a făcut o vizită prietenului său din copilărie, Jacobs, în oraşul Asnières, din Franţa, cu gândul de a-i comanda o poşetă după un model realizat chiar de ea.

Planurile s-au schimbat, iar schiţele Sofiei, care a început să lucreze de la 15 ani ca stagiar în echipa Chanel, au fost utilizate în realizarea unei genţi care avea să devină, un an mai târziu, piesa-vedetă a garderobei feminine. „Inocentă, dulce şi frumoasă“, aşa a descris-o fostul director de creaţie al casei Vuitton pe Sofia, atunci când aceasta l-a însoţit la gala Muzeului Metropolitan de Artă din New York, în luna mai a acestui an.

În ceea ce o priveşte pe Heidi Klum (foto), acesta se bucură de ani de zile de simpatia creatoarei Vera Wang, care i-a şi croit o rochie de mireasă de culoarea fildeşului, atunci când Klum s-a căsătorit cu muzicianul Seal. Din păcate, cadoul Verei nu a fost unul cu noroc, întrucât soţii au decis să-şi spună adio după şapte ani de mariaj.

Nu doar designerii care ţin paginile publicaţiilor de modă în prezent au închinat ore de muncă în cinstea muzelor, ci şi veteranii podiumului, asemenea maestrului Hubert de Givenchy. În 1961, creatorul de modă a croit „the little black dress“, o reintrepretare a modelului de rochie propus de Coco Chanel în anii ’20, de această dată pentru actriţa Audrey Hepburn.

Audrey Hepburn a fost muză pentru Hubert de Givenchy 

Bun prieten cu tânăra Hepburn, Givenchy a hotărât să-i dea o mână de ajutor acesteia şi să-i creeze două rochii de culoare neagră, mulate pe corp, pentru scena de deschidere a comediei romantice „Mic dejun la Tiffany“/„Breakfast at Tiffany’s“. Rugat de jurnaliştii cotidianului „Wall Street Journal“ să o descrie pe cea care i-a fost sursă de inspiraţie pentru ani buni, Hubert nu a avut decât cuvinte de laudă. „Era minunată şi plină de naturaleţe. O persoană unică, putea să facă orice, chiar şi să-l joace pe Shakespeare“, a explicat Hubert cu emoţie.

Roşu pentru o dansatoare de burlesque

Dincolo de exclusivismul şi rafinamentul regăsite în moda vestimentară, nici creatorii de încălţăminte nu sunt lipsiţi de muze, doar că aici prototipul este un pic schimbat, iar locul manechinelor revine dansatoarelor voluptoase. Spre exemplu, celebrul creator Christian Louboutin şi-a gândit primele modele de pantofi pentru dansatoarele din cluburi, pentru ca în 1992 să coloreze în roşu talpa produselor sale. Totul a pornit într-o noapte, în atelier, când o asistentă a lui Christian Louboutin îşi vopsea unghiile cu ojă roşie. Designerul, care simţea că ultimelor sale modele le lipseşte energia, nu a stat pe gânduri şi a vopsit pe loc talpa unui pantof. Nuanţa a rămas în istorie, iar anul acesta Louboutin are de gând să lanseze pe piaţă inclusiv o colecţie de rujuri în nuanţe sângerii, asemenea nuanţelor folosite de dansatoarea de burlesque Dita Von Teese, pe care Loubutin o consideră una dintre cele mai sofisticate apariţii din lumea mondenă, relatează publicaţia „Women’s Wear Daily“.

Supermodelul Naomi Campbell pozează alături de duoul creativ de la Dolce&Gabbana

Ambasadoarele industriei cinematografice sunt curtate, la rândul lor, de veteranii prezenţi în domeniul modei, Blake Lively fiind doar una dintre actriţele care au reuşit să fure inimile unor creatori talentaţi. Astfel, Karl Lagerfeld, titanul din fruntea imperiului Chanel, a organizat o petrecere în cinstea tinerei, după ce aceasta a acceptat să devină imaginea brandului, în timp ce unele voci susţin că însăşi designerul Stella McCartney a ales-o drept muză pe blonda petrecăreaţă din serialul „Gossip Girl“.

Regina muzicii pop, Madonna, a inspirat industria modei în anii ’90, atunci când bunul său prieten Jean Paul Gaultier a creat faimosul sutien conic, piesă pe care solista a purtat-o atât în videoclipurile de la acea vreme, cât şi în turneul „Blonde Ambition“. 

Ai grijă ce muză îţi alegi

Alăturarea numelor, deşi nefirească la început, se datorează unui clasament publicat de revista „Time“, al muzelor de top ale modei. Presupun că printre criterii s-a numărat şi influenţa asupra publicului, lucru mult mai uşor de măsurat astăzi decât pe vremea lui Bettie Page. Dar nu contează, totuşi, şi cine intră în categoria influenţată? Marlene Dietrich, muza lui Christian Dior, nu prea poate fi asemănată cu Lady Gaga, nu? Pentru că o muză nu se reduce doar la hainele pe care le poartă, ci la atitudinea sa, stilul de viaţă, dar mai ales, modul în care îşi pune amprenta pe vieţile oamenilor.Când aud Jacqueline Kennedy Onassis, Audrey Hepburn, Katharine Hepburn, Grace Kelly sau Marlene Dietrich, mă gândesc la „monumente“ de femei, la oameni irepetabili şi unici, la un tip de naturaleţe înnăscută şi un simţ intuitiv al frumosului. Când aud Lady Gaga, mă gândesc la carne. Fleici de carne crudă. Meritul îi aparţine.

Lady Gaga, alături de Nicola Formichetti (stânga) şi Sebastian Peigne

Astăzi, titulatura de „muză“ a fost comercializată până acolo unde oricine primeşte bani să reprezinte o companie sau un brand devine sursa inspiraţiei. Chiar dacă n-a participat cu nimic în procesul de realizare. Christian Dior crea cu Marlene Dietrich lângă el, mula hainele după atitudinea ei, transpunea trăsăturile, calităţile şi atitudinea actriţei în piesele sale. Faptul că devenea un reper, un etalon al stilului era un efect. Mi se pare că, în prezent, muzele sunt uşor, dar foarte uşor imitabile. Şi atât. Iar inspiraţia, sarcina principală a unei muze, nu vine din alăturarea de haine.