De ce au românii o legătură specială cu lupii. Noiembrie, luna sărbătorilor patronate de sălbăticiuni

Noiembrie este luna sărbătorilor dedicate lupilor, animalele sălbatice care au cutreierat Munții Carpați din cele mai vechi timpuri. La poalele munților, oamenii s-au obișnuit să trăiască în preajma lor, iar tradițiile arhaice le-au atribuit lupilor roluri importante.

Lupii au avut un rol important în tradițiile și mitologia românească. Foto: Freepik.com

În tradiția românească, lupii au o însemnătate aparte. Au fost totem al dacilor, dar și un reper de măsurare a timpului.

Lupii, patronii iernii

Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, calendarul popular este structurat pe două anotimpuri: iarna, patronată de lup, personificare a întunericului și frigului, și vara, patronată de cal, personificare a luminii și căldurii.

„Între cele două divinități zoomorfe indo-europene, Lupul și Calul, și aștrii care măsoară timpul pământenilor, Luna și Soarele, există tainice legături: lupul admiră Luna, căreia îi cântă noaptea, urlând; calul admiră astrul solar, pe care îl ajută să urce zilnic, conform credințelor populare, de la răsărit până la zenit”, arăta omul de știință în Dicționarul de Mitologie.

Toamna, lupii se strâng în haite și aleg perechile, iar spre sfârșitul lunii noiembrie, la Filipii de Toamnă (14–21 noiembrie), potrivit tradiției populare, încep împerecherile, care se întind pe o perioadă îndelungată, ultimele având loc la Filipii de Iarnă (29–31 ianuarie).

Trecerea în Anul Nou Dacic, vegheată de lupi

Perioada cea mai activă a haitelor de lupi era asociată Anului Nou Dacic, între 14 noiembrie și 7 decembrie, interval ce cuprindea sărbători, obiceiuri, acte rituale și practici magice dedicate lupului.

„La sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie apare, în calendarul popular, cea mai mare concentrare a sărbătorilor și obiceiurilor dedicate lupului (Ovidenia, Sântandrei, Noaptea Strigoilor, Moș Nicolae, Zilele Bubatului, Varvara). Atunci supraviețuiește un scenariu ritual de moarte și renaștere a timpului calendaristic, probabil Anul Nou dacic”, afirma specialistul în mitologie populară.

Ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie), una dintre marile sărbători ale acestei perioade, mai era numită și Ziua Lupului sau Gădinețul Șchiop. Animalul sălbatic era privit atât cu teamă, cât și cu respect, fiind celebrat prin interdicții de muncă (nu se prelucra lâna de oaie și pieile de animale) și prin diferite acte rituale, precum ungerea coarnelor vitelor, a porților și ușilor cu usturoi, ori încleștarea dinților pieptenilor de scărmănat lâna, afirma Ion Ghinoiu.

„Ziua Lupului era serbată pretutindeni cu nelucru, ca să nu strice lupii vitele și mai ales oile și caprele. Primejdia este însă nu numai pentru vite, ci și pentru oamenii care ar îndrăzni să plece la drum în această zi, când pornește lupăria”, informa etnologul Tudor Pamfile în Sărbătorile la români (1913).

Filipii, ceata divină a lupilor

Filipii, amintiți în luna noiembrie, erau personificări ale lupilor care apar în ceata condusă de Filipul cel Mare sau Filipul cel Șchiop, celebrat de Sântandrei, în 30 noiembrie.

„În nopțile de Filipi se spunea că lupoaicele căutau cu înverșunare tăciuni aprinși. Cele care nu reușeau să mănânce foc, simbol universal al masculinității și virilității, rămâneau sterpe un an de zile. Pentru ca acestea să nu afle cărbuni aprinși pe care să-i mănânce și să se înmulțească astfel peste măsură, femeile nu scoteau cenușa din vatră și, în niciun chip, nu împrumutau foc vecinilor în zilele de Filipi”, arată Dicționarul de Mitologie Românească.

Filipul cel Mare mai era prăznuit în calendarul popular și la Ovidenie (21 noiembrie), în ziua intrării în Biserică a Fecioarei Maria. În unele tradiții arhaice din Bucovina se credea că în această zi s-ar fi născut Hristos.

„În noaptea de Ovidenie, când se credea că se deschide Cerul și vorbesc animalele, se priveghea la lumina unei lumânări încolăcite precum statul mortului, lângă o strachină cu apă de leac; se făceau farmece și descântece, se afla ursita, se efectuau observații și previziuni meteorologice. Întrucât se credea că în noaptea Filipului cel Mare strigoii circulă fără opreliște, se ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, vatra și cuptorul, care comunicau prin horn cu exteriorul. Pentru protecția vitelor de fiarele pădurii se interzicea orice activitate legată de prelucrarea lânii și a pieilor de animale (Bucovina, Moldova, Muntenia și Oltenia)”, afirma Ion Ghinoiu.

Lupul, privit ca o zeitate

Superstițiile românilor le atribuiau lupilor însușiri supranaturale. Ca orice altă mare divinitate, aceste animale sălbatice puteau pedepsi și ajuta credincioșii.

„Fiind singura ființă care vede dracii, îi sfâșie la Bobotează, sperie sau alungă bolile copiilor cu numele de Lup. În Platforma Luncani (județul Hunedoara), în imediata apropiere a cetăților dacice din Munții Orăștiei, primul alăptat al copilului se făcea printr-o ustensilă în formă de cerc, confecționată dintr-o falcă și piele de lup, numită gură de lup”, nota etnologul.

Lupul era privit și ca sol care anunța, asemenea unor păsări de pradă (cucuveaua, bufnița) sau de curte (găina), sosirea morții.

„În multe legende și credințe românești, urletul lupului sau al câinelui apare ca o rugăciune adresată patronilor săi (Sânpetru de Iarnă, Filipul cel Mare sau Filipul cel Șchiop, Sântandrei), așa cum procedează și omul credincios când înalță cântări divinității adorate”, arăta Ion Ghinoiu.

Războinicii daci, asemuiți cu lupii

Unii istorici arătau că războinicii daci își spuneau „lupi” și făceau parte dintr-o „frăție” războinică ce venera lupul. Dacii ar fi practicat ritualuri ce urmăreau transformarea lor în sălbăticiuni.

„O ipoteză are în vedere transformarea rituală în lup, caracteristică confreriilor secrete de războinici, prezente la numeroase popoare indo-europene (germani, iranieni, celți, romani)”, afirma istoricul Ion Horațiu Crișan în lucrarea „Spiritualitatea geto-dacilor”.

Filozoful Mircea Eliade arăta că ritualul de transformare în lup, animal venerat și considerat deosebit de puternic de triburile geto-dace, era complex. El reprezenta o inițiere îndelungată, prin care tânărul dac, aspirant la statutul de războinic de elită, era obligat să rătăcească asemenea unei fiare sălbatice, departe de satele locuite de oameni, și să trăiască din pradă.

„Esențialul inițierii militare consta în transformarea rituală a tânărului războinic în fiară. Nu era vorba numai de bravură, de forță fizică sau de putere de a îndura, ci de o experiență magico-religioasă care modifica felul de a fi al tânărului războinic. Acesta trebuia să-și transmute umanitatea printr-un acces de furie agresivă și terifiantă, care îl asimila carnasierelor turbate”, scria Mircea Eliade în „De la Zalmoxis la Ghenghis Han”.

Mircea Eliade afirma că acești războinici-lup deveneau adevărate fiare pe câmpul de luptă.

„Atâta timp cât războinicul era îmbrăcat în pielea animalului, el nu mai era om, era carnasierul însuși: nu numai că era un războinic feroce și invincibil, stăpânit de furor heroicus, dar nu mai avea nimic omenesc; pe scurt, nu se mai simțea legat de legile și obiceiurile oamenilor”, adăuga omul de știință.

Arheologul Ion Horațiu Crișan arăta că lupul a fost cel mai des întâlnit animal în arta geto-dacică, fiind reprezentat atât în stindardul de luptă, cât și pe numeroase obiecte descoperite în urma cercetărilor arheologice.

Alți istorici au susținut că lupii, dar și alte animale considerate sacre, erau privite ca personificări ale zeităților. Folclorul românesc cuprinde numeroase povestiri în care lupul este văzut ca un animal de care oamenii trebuie să se teamă.

Mii de lupi în Munții Carpați

În prezent, aproape 3.000 de lupi trăiesc pe teritoriul României, în Munții Carpați, potrivit celor mai recente rapoarte publicate de Comisia Europeană.

„În 2023, lupii se găsesc în cele 24 de țări continentale ale UE, adică în toate cu excepția Irlandei, Ciprului și Maltei. În toate cele 24 de țări, cu excepția Luxemburgului, au fost detectate haite reproducătoare. La nivelul UE, pe baza informațiilor disponibile în 2023, s-a estimat un total de aproximativ 20.300 de lupi. Țările cu cei mai mulți lupi din UE sunt Italia (3.307), România (2.500–3.000), Spania (cel puțin 2.100), Polonia (1.886), Germania (1.400) și Grecia (1.020)”, arăta un raport publicat recent de Comisia Europeană.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, precum și la începutul secolului XX, lupii din Europa erau pe cale de a fi eradicați, dispărând din numeroase state.

Populația lor a început să se refacă din anii ’70, după ce specia a intrat sub protecția legii, fiind apărată de convențiile europene. Protecția strictă a lupilor poate fi însă suspendată, în anumite condiții, între altele pentru a preveni pagube grave aduse efectivelor de animale sau în interesul siguranței publice, arată raportul Comisiei Europene.

Unii autori susțin totuși că temerile românilor cu privire la lupi sunt nefondate.

„Contrar miturilor, dovezile științifice arată că lupii nu reprezintă un pericol pentru oameni: ei nu îi văd pe oameni ca pe o pradă și, în general, evită contactul cu oamenii, recunoscându-i ca pe o amenințare. Prezența lupului în peisajele europene a generat emoții negative, alimentate de preocupările legate de prădarea animalelor și competiția cu vânătorii. Cu toate acestea, realitatea este că prădarea are loc atunci când prada naturală lipsește sau când există o supraveghere ori o protecție inadecvată pentru animale”, arăta Cristian-Remus Papp, coordonator Departament Specii Sălbatice, WWF-România, pe site-ul organizației.