Cum funcționează cea mai eficientă metodă de protecție împotriva violenței domestice. Dispozitivul care le ajută pe femeile abuzate să rupă tăcerea
În România anului 2026, numărul ordinelor de protecție și al cazurilor de violență între parteneri a crescut semnificativ, fiind înregistrate zeci de mii de sesizări. Polițiștii spun că una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a unor noi agresiuni este monitorizarea electronică a agresorilor prin dispozitive speciale.

Statisticile oficiale, inclusiv analizele publicate de Monitorul Social și Friedrich Ebert Stiftung România, arată că aproape jumătate dintre românce au fost victime ale unei forme de abuz din partea partenerului de viață, fie soț, fie concubin.
În 2025, România înregistra cea mai ridicată rată a violenței fizice asupra femeilor din Uniunea Europeană, de 23,8%.
Violența împotriva femeilor, în special cea fizică, a fost mult timp tolerată și chiar legitimată prin numeroase cutume, fiind privită nu ca o infracțiune, ci ca un mijloc de „corectare” și de menținere a ordinii patriarhale.
Expresii precum „Femeia nebătută e ca moara neferecată” sau „ca nunta fără lăutari” au circulat timp de generații în folclorul românesc și reflectă această mentalitate.
În ultimii ani, însă, societatea românească începe să se schimbe. Modificările legislative și noile măsuri de protecție a victimelor au încurajat tot mai multe femei să denunțe abuzurile. Printre cele mai eficiente instrumente se numără sistemul de monitorizare electronică a agresorilor, conceput pentru a preveni încălcarea ordinelor de protecție și noi acte de violență.
Atunci când româncele au rupt tăcerea
Datele din 2026 arată o creștere semnificativă a numărului de intervenții ale Poliției în cazuri de violență domestică, dar și a ordinelor de protecție emise împotriva agresorilor.
Paradoxal, această evoluție este un semn pozitiv. Creșterea numărului de sesizări nu înseamnă neapărat că există mai multe cazuri de violență, ci că tot mai multe victime aleg să nu mai tacă.
Femeile agresate renunță treptat la frică și la rușine și reclamă abuzurile. În același timp, crește și numărul agresorilor îndepărtați din locuință și trași la răspundere.
În primele patru luni ale anului 2026, polițiștii au intervenit la 46.222 de cazuri de violență domestică, iar numai în primele trei luni au emis 4.347 de ordine de protecție provizorii.
Victimele au fost încurajate și de schimbările legislative. Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție și modificările aduse prin Legea nr. 36/2026 permit emiterea ordinelor de protecție pentru orice formă de violență, fizică, psihologică sau online, indiferent dacă agresorul este partener actual, fost partener ori o persoană cu care victima nu a locuit.
Schimbarea de mentalitate se observă inclusiv în mediul rural. Tot mai multe femei își reclamă soții sau concubinii care le agresează și terorizează familia, în timp ce, până nu demult, multe preferau să îndure violența în tăcere.
Un iad al fricii, aproape fără ieșire
Mult timp, numeroase cazuri de violență domestică au rămas neraportate, victimele fiind descurajate de rușine și de presiunea socială. Mai ales în mediul rural, femeile ajungeau adesea să fie învinovățite pentru agresiunile suferite.
„Ai avut gura mare”, „Lasă bărbatul în pace, nu-l mai cicăli”, „Ai căutat-o” sunt replici încă întâlnite în multe comunități.
„Toate cazurile de violență domestică au în spate traume, suferințe, multă durere. Acele femei sunt fetele care au trăit alături de un tată agresiv. Violența a făcut parte din copilăria și adolescența lor. Și atunci când au propria familie consideră că este firesc să fie bătute. Așa au pățit și mama și bunica lor. Rudele lor, de sex feminin, sunt bătute. Consideră că este firesc. Ne întreabă: «Dar se poate și altfel?»", preciza Felicia Mihai, șef Complex Servicii Comunitare la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.
Pentru multe victime, nici măcar ordinul de protecție nu oferea sentimentul de siguranță. După depunerea plângerii, frica de răzbunarea agresorului devenea și mai puternică. Au existat cazuri în care victimele au fost rănite grav sau chiar ucise, deși existau ordine de protecție împotriva agresorilor.
Alte femei continuă să nu își reclame partenerii de teamă, din dependență economică sau pentru că nu au încredere că autoritățile le pot proteja.
„Sunt cazuri sesizate de rude și, uneori, destul de rar, chiar de către victimele violențelor, care au decis să rupă tăcerea și să solicite sprijin. Parte dintre ele, cu sprijinul nostru, cu ajutorul programelor de consiliere psihologică la care au participat, au reușit să iasă definitiv din acest lanț. Din păcate, o bună parte se întorc acasă, în mediul abuziv”, adăuga Felicia Mihai.
Un român închis 56 de zile în baza „Codului Roșu” în Italia cere despăgubiri după ce a fost achitat„Este cea mai eficientă metodă”: agresorii, supravegheați prin brățări electronice
Una dintre măsurile care a sporit încrederea victimelor este extinderea la nivel național a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME).
În prezent, acesta este considerat unul dintre cele mai eficiente mijloace de supraveghere a agresorilor și de prevenire a încălcării ordinelor de protecție. În primele luni din 2026, peste 1.700 de agresori au fost obligați să poarte brățări electronice. Sistemul este funcțional la nivel național din octombrie 2024.
Comisarul-șef Ciprian Silveanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, explică modul de funcționare al sistemului.
„Sistemul de supraveghere este constituit din două telefoane mobile și o brățară de supraveghere. Cele două telefoane mobile au câte o aplicație dedicată, adică nu se poate face altceva cu cele două dispozitive. Telefonul agresorului este conectat la brățară, care se montează la glezna agresorului. În cazul în care se apropie sau intră în zona interzisă, adică prea aproape de victimă, în dispecerat se declanșează alerta. În funcție de fiecare situație în parte este trimis sau nu un echipaj”, precizează comisarul-șef Silveanu.
Agresorii trebuie să mențină dispozitivele încărcate permanent
Agresorii au obligația de a menține permanent încărcate dispozitivele primite.
„Dacă se îndepărtează de telefon sau dacă lasă telefonul acasă, de asemenea apare alertă în dispeceratul SIME. Alertele sunt, de obicei, foarte variate. Inclusiv dacă nu își încarcă telefonul mobil. În acel caz, dispecerii iau legătura cu persoana și îi cer să își încarce telefonul. Printre măsurile de monitorizare electronică, una dintre obligațiile agresorului este de a-și menține dispozitivul încărcat. În cazul în care apar alerte, acestea sunt transmise către efective. Adică este trimis un echipaj acolo. Dacă vine alertă că a scăzut nivelul bateriei sub un anumit procent, dispecerul ia legătura cu persoana, o anunță și îi recomandă să pună la încărcat telefonul”, adaugă comisarul-șef.
Distrugerea brățării sau încălcarea regulilor reprezintă infracțiuni
Distrugerea brățării electronice sau refuzul respectării obligațiilor impuse prin monitorizare constituie infracțiuni și atrag intervenția imediată a Poliției.
„Dacă, de exemplu, nu îl încarcă și ajunge aproape de epuizarea bateriei, se dispecerizează și este trimis imediat un echipaj la domiciliul agresorului sau acolo unde se află. Avem persoane care au motivat că nu au sursă de curent la domiciliu. Și au găsit variante să își încarce dispozitivele la rude, vecini. A fost o situație în care încărca dispozitivul la Poliție. Venea dimineața, încărca telefonul la Poliție și mergea și își continua activitățile. Dacă refuză încărcarea telefonului sau îl lasă să se descarce, atunci avem de-a face cu o infracțiune de încălcare a ordinului de protecție. Totodată, dacă acționează asupra curelei, adică o taie sau o distruge, este infracțiune de încălcare a ordinului de protecție”, completează Silveanu.
Şi-a bătut fosta soţie, apoi a fugit înainte de un filtru al Poliției și s-a ascuns într-o grotă. Ce au găsit poliţiştii asupra agresoruluiVictimele sunt încurajate să ceară protecție
Comisarul-șef Ciprian Silveanu spune că monitorizarea electronică este, în prezent, cea mai eficientă metodă de prevenire a încălcării ordinelor de protecție.
„Avem sesizări mai multe, este o certitudine. Până acum ceva vreme, victimele ezitau, tratau aceste agresiuni ca pe niște lucruri despre care oamenii nu ar trebui să știe, cu atât mai mult Poliția. Încurajăm toate victimele violenței domestice să sesizeze, iar în cazul în care se impune, să solicite și ordin de protecție provizoriu, inclusiv cu monitorizare, pentru că este cea mai eficientă metodă pentru prevenirea unor fapte de gravitate ridicată”, conchide comisarul-șef Silveanu.





















































