Cum au construit rușii un stat paralel pe teritoriul României

0
Publicat:

În perioada interbelică comuniștii ruși au finanțat masiv agitatori, acțiuni de sabotaj dar și de propagandă anti-democratică și anti-occidentală în toată Europa. Pe teritoriul României organizațiile comuniste erau sprijinite de sovietici și ajutate să saboteze statului român. 

Propagana comunistă FOTO wikipedia
Propagana comunistă FOTO wikipedia

Încă de acum două secole Rusia dorea extinderea influenței sale în zona Balcanică și est-central europeană. După Războiul Crimeei, de la mijlocul secolului al XIX-lea, în care tendințele expansioniste rusești au fost oprite temporar, presiunea asupra țărilor din vecinătate s-a intensificat odată cu bolșevizarea Rusiei și transformarea ei în Uniunea Sovietică. În perioada interbelică presiunea nu a fost militară, ci mai mult ideologică și propagandistică. Situația este asemănătoare cu ceea ce se întâmplă astăzi în Europa. În anii dintre cele două războaie, sovieticii au încurajat și finanțat grupări de „troli” pe teritoriul României.

Trolii interbelici erau de fapt membrii Partidului Comunist sau ale altor organizații de factură comunistă de pe teritoriul românesc însărcinați cu destabilizarea regimului democratic și propagarea ideilor bolșevice în straturile vulnerabile ale societății. Tehnicile sunt aproape aceleași ca în vremurile noastre, dar cu tehnologia de atunci. Adică multă dezinformare, mistificare și demonizare a unor clase sociale. Nu lipsea nici nominalizarea dușmanilor poporului. Iar singurul scop era destructurarea statului democratic și intrarea lui în zona de influență rusească. Sovieticii au cheltuit sume importante pentru pregătirea de agitatori, spioni și oameni capabili să fie plantați imediat la conducerea unor state marionetă, atunci când se ivea prilejul. 

Mediile sărace și cu educație precară, zona preferată a propagandei rusești 

Scopul declarat al Uniunii Sovietice era să declanșeze „revoluția bolșevică” pe tot Globul.  Dincolo de această utopie, rușii aveau și obiective clare, mult mai lumești, prin care încercau să aducă în sfera de influență politică măcar statele balcanice. România era direct vizată. „În rezoluțiile adoptate s-a specificat obiectivul luptei minorităților etnice din România Mare până la deplina liberate într-o Republică Socialistă Federativă a Sfaturilor din Balcani. Până la declanșarea războiului Moscova a susținut continuu „chestiunea autodeterminării popoarelor” prin desprinderea grupurilor etnice neromânești și, implicit, destrămarea statului român”, precizează Lavinia Betea în „Ceaușescu și epoca sa”. Pentru a-și atinge scopul, rușii au investit masiv în propagandă și grupuri subversive pe teritoriul românesc. De cele mai multe ori erau alese categoriile vulnerabile ale societății pentru a fi radicalizate.

Era vorba despre minorități etnice, care se simțeau excluse în contextul exacerbării naționalismului românesc, dar și despre sărăcimea orașelor, mai ales muncitorii. Aceștia din urmă erau cei mai vulnerabili la propaganda sovietică, de extremă stânga. Majoritatea aveau o educație precară, cel mult patru clase, dar erau afectați și de sărăcie. Antagonizarea față de patroni, prezentați drept asupritorii care se îmbogățeau pe spinarea muncitorilor, mergea de minune. Era și o perioadă în care relațiile de muncă erau puțin reglementate lăsând loc abuzurilor din partea proprietarilor de fabrici sau manufacturi. Rușii s-au folosit însă și de intelectualii radicalizați, care adunau nemulțumiri sau frustrări sociale, pentru a răspândi în rândul muncitorimii ideile comuniste și reacționare. Comuniștii români din perioada interbelică, deveniți unelte ale propagandei rusești, erau fie intelectuali visători sau inadaptați, fie copii de la țară ajunși muncitori la oraș.

Așa cum mărturisea Belu Zilber, un ilegalist celebru, comunitatea comunistă din România interbelică arăta ca un puzzle format din „minoritari, visători și ratați”. Simțeau că dorința lor de realizare socială, dar și de afirmare se putea împlini doar răsturnând ordinea socială existentă. „Comuniştii români, atâţia câţi erau, îşi dădeau seama că singura lor posibilitate de a cuceri puterea era cu ajutorul pe care li-l puteau oferi bolşevicii ruşi, ajutor în schimbul căruia ei erau gata să se subordoneze complet acestora, în dauna celor mai importante interese naţionale. Aceasta i-a plasat, de la început, pe poziţii subversive, antistatale şi antinaţionale, antiromâneşti în ansamblul lor”, scria specialistul şi doctorul în istorie Eugen Denize în „Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej” apărut în revista ”Memoria”.

Până în 1945, Partidul Comunist Român a fost un fel de Turn Babel, dominat de membrii minorităților, ucraineni, evrei, bulgari, polonezi. „Românii reprezentau în anii '30 doar o minoritate de 23%, în timp ce maghiarii erau în proporţie de 26%, evreii de 18%, ruşii şi ucrainenii de 10%, la fel ca şi bulgarii, tot 10%”, preciza Denize.

Un stat paralel finanțat de ruși

Comuniștii români erau total aserviți intereselor rusești. Erau organizați într-un soi de structură paralelă a statului român, inflitrați  în orașe și comune. Aveau propria structură organizatorică și răspundeau, prin intermediul structurilor de partid de Moscova. „Secretul identității membrilor și acțiunilor comuniste se asigurau printr-o organizare în celule ierarhice: fiecare tovarăș avea în subordine câțiva revoluționari de categoria a doua și a treia. Pe aceștia, el trebuia să-i considere și să-i trateze „ca fracțiune a capitalului revoluționar pus la dispoziția sa”, preciza Lavinia Betea în „Ceaușescu și epoca”. În această structură ierarhică fiecare avea rolul său. Cei mai de jos erau însărcinați cu răspândirea propagandei.

Adică afișe, fluturașe și tot felul de materiale prin care erau demonizate anumite clase sociale și regimul democratic. Prin manifeste muncitorii erau îndemnați să provoace anarhie ridicându-se împotriva „exploatatorilor”, adică patroni și autorități. Numai Ceaușescu a fost arestat în două rânduri, în anii 30, fiindcă împărțea astfel de materiale propagandistice. În 1993, Eugen Cristescu, directorul Siguranței în România, redacta o sinteză prin care dezvăluia un întreg mecanism de propagandă și sabotaj al statului român, în perioada interbelică.

Partidul era condus de un Comitet Central, reprezentat de un Birou Politic ce acționa printr-o adevărată lume subterană de organizații legale și ilegale prin care se propagau dezinformările și demonizările la adresa regimului democratic și al statului român.

O întreagă rețea socială ilegală, dar fără conexiune la internet. Erau numiți inclusiv instructori de propagandă, oameni care recrutau și antrenau la rândul lor propagandiști, revoluționari, sabotori.

„În februarie am fost trimis în Oltenia ca instructor. Am lucrat acolo cu Estera Radoșovețki care era conducătorul Regionalei”, mărturisea Ceaușescu în autobiografia sa.

Directorul Siguranței spunea că era o perioadă „agitatorică, propagandastică” a URSS, în România, prin intermediul Partidului Comunist Român. Propagandiștii comuniști erau susținuți financiar de ruși. „Deveniţi mercenari ai puterii bolşevice, iar din martie 1919 ai Cominternului, acel partid comunist mondial care avea drept scop subordonarea întregii planete faţă de interesele Rusiei sovietice, comuniştii români au trebuit plătiţi până în 1944, când povara plăţii a trecut pe umerii poporului român. Astfel, un document provenind de la Biroul Sud al Cominternului din Harkov, din 2 martie 1920, arată că Secţia de propagandă Odesa solicitase, pentru luna iunie 1919, 40.000 de ruble pentru Basarabia şi 60.000 de ruble pentru restul României, iar pentru revoluţionarii români aflaţi la Odesa se cereau 20.000 de ruble”, arată Denize în acelaşi articol.

Plățile au continuat până în 1944. În plus, comuniștii erau ajutați cu fonduri pentru avocați în caz de proces. Ba chiar erau ajutați să evadeze din pușcării cu ajutorul NKVD. Așa cum s-a întâmplat cu Doncea, Petrescu și Vasilichi, lideri comuniști arestați după greva de la Atelierele CFR Grivița și condamnați la muncă silnică pe viață. Cei trei au fost ajutați să evadeze la cererea Cominterului și duși în URSS. Mulți dintre cei ajutați să evadeze au fost plantați și prin alte țări europene pentru acțiuni subversive și de propagandă. În 1934, Nicolae Ceaușescu a fost prins de Poliție după o întâlnire ilegală. La percheziție s-a constatat că avea un ceas de mână, o raritate la aceea vreme, pe care numai cei cu bani și-o puteau permite. Ceaușescu aveau doar 17 ani, dar era foarte activ în slujba bolșevicilor. 

Dușmanul din interior

Pe lângă propagandiștii de duzină, sovieticii au format adevărați spioni și agenți NKVD pe teritoriul României, în perioad interbelică. Cel mai cunoscut caz este cel al lui Emil Bodnăraș, un ofițer de elită devenit spion pentru ruși. După ce a dezertat din armata română a devenit agent NKVD. A fost trimis înapoi în România pentru a recruta spioni pentru URSS. Vorbea mai multe limbi străine, avea pregătire militară, era omul cel mai potrivit să saboteze statul român, din interior. Se lasă arestat în 1934 și face o adevărată „universitate” de propagandiști, sabotori și spioni în pușcărie. Nimeni nu știe, nici până astăzi, care a fost misiunea lui Bodnăraș.

O parte a comuniștilor care s-au remarcat prin acțiunile lor contra statului român au fost duși în URSS și pregătiți pentru a organiza statul român după principiile sovietice, atunci când avea să vină momentul. Ei erau dușmanii din interior. Comuniștii finanțați de Comintern făceau tot ce le stătea în putință pentru a destructura statul român. Stârneau și complicau grevele, pe fondul crizei economice dar practicau și sabotaje și chiar acțiuni teroriste. Unul dintre cele mai grave incidente a avut loc pe 8 decembrie 1920, atunci când o bombă artizanală a explodat în Sala Senatului României, chiar în timpul unei ședințe de lucru. Explozia l-a ucis pe Ministrul Justiției, Dimitrie Greceanu și pe senatorii Demetriu Radu și Spirea Gheorghiu.

Președintele Senatului Constantin Coandă dar și episcopii Nifor și Ciorogariu, au fost grav răniți. Autorii au fost niște comuniști evrei conduși de Max Goldstein, un om pregătit de Comintern pentru astfel de atacuri. În 1921 a avut loc un alt atac, la Palatul Siguranței din Bolgrad, astăzi în Ucraina. Au fost uciși, cu o bombă artizanală, peste 100 de soldați și ofițeri de poliție. Notabil este și incidentul de la 1924. Era planuri de distrugere a României Mari și mai ales de prăbușire a sistemului capitalist și democratic. 

Magazin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite