Cine a fost, de fapt, Iuda Iscarioteanul? O analiză a specialiștilor moderni asupra profilului psihologic al „vânzătorului de Hristos”

Iuda Iscarioteanul rămâne, fără îndoială, cea mai controversată figură a Noului Testament. A devenit un sinonim al trădării universale, după ce l-a vândut pe Iisus pentru 30 de arginți. Noile interpretări istorice arată că Iuda a fost un personaj istoric complex, membru al unei secte radicale. 

„Bucură-te, Învățătorule!”( Matei 26:49) i-a spus Iuda Iscarioteanul lui Iisus în Grădina Ghetsimani. Și apoi l-a sărutat pe obraz. Așa gărzile Sinedriului (Consiliul legislativ și judiciar suprem evreiesc din Iudeea, acționând ca cea mai înaltă instanță pentru chestiuni religioase și juridice, controlat de saduchei, adică de aristocrația religioasă evreiască), au știut cine este Isus pentru a-l aresta și a-l răstigni. Acestea au fost cuvintele și gestul care l-au transformat pe Iuda în simbolul universal al trădării, al infamiei umane.

„Ești o iudă”, a devenit sinonimul trădătorului care s-a aciuat pe lângă un om de bine, a disimulat supunere și prietenie pentru ca mai apoi să trădeze cu prima ocazie. Sunt specialiști care spun că dincolo de Evanghelii, Iuda Iscarioteanul a fost un personaj istoric real diferit de concepția intrată de două milenii în mentalul colectiv, privind faptele și personalitatea acestuia. Sunt autori și istorici care cred că trădarea lui Iuda a fost de fapt motivată politic și a fost o încercare nereușită de a-și ajuta poporul să scape de jugul roman. Și asta în condițiile în care Iuda nu a fost un simplu apostol ci membrul unei grupări teroriste, extremist-patriotice din Iudeea.

Trezorierul apostolilor, omul de încredere al lui Iisus

Iuda Iscrioteanul a fost, potrivit celor patru evanghelii canonice ale creștinismului, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus Hristos. Propriu-zis a fost cel care a fost alături de Iisus de la începutul activității sale misionare. Ulterior, Iuda l-a trădat pe Iisus în fața Sinedriului, în Grădina Ghetsimani, în schimbul a treizeci de arginți, sărutându-l pe obraz și adresându-i-se cu „învățătorule” pentru a-i dezvălui identitatea mulțimii venite să-l aresteze.

Iisus este descris ca prezicând trădarea lui Iuda la Cina cea de Taină în toate cele patru evanghelii canonice. Evanghelia după Marcu 14:11 și Evanghelia după Matei 26:15 afirmă că Iuda a comis trădarea în schimbul unei plăți, Matei specificând suma exactă - treizeci de arginți.

Evanghelia după Luca 22:3 și Evanghelia după Ioan 13:2 și 13:27 sugerează că el a fost posedat de Satan și a ajuns să-l trădeze pe Iisus.

Potrivit Evangheliei lui Matei 27:1–10, după ce a aflat că Iisus urma să fie răstignit, Iuda a încercat să returneze banii primiți pentru trădare, preoților celor mai de seamă care l-au cumpărat și, în final, s-a spânzurat. Preoții au folosit banii returnați de Iuda pentru a cumpăra o bucată de pământ pe care să o transforme într-un cimitir al săracilor și al străinilor care mureau, fără rude și cunoscuți, în Iudeea.

Acesta a fost numit „Câmpul Sângelui”, deoarece fusese cumpărat cu bani ai sângelui. „Faptele Apostolilor” 1:18 îl citează pe Petru spunând că Iuda nu a apucat să returneze banii, fiind refuzat de saduchei, și i-a folosi pentru a cumpăra el însuși bucata de pământ.

Aceeași sursă arată că după ce a dobândit pământul respectiv, Iuda „a căzut cu capul înainte, a plesnit în două și i s-au vărsat toate măruntaiele”. Locul său între cei doisprezece apostoli a fost ulterior ocupat de Matia. Trădarea lui Iuda a fost cu atât mai infamă, cu cât acesta era unul dintre cei mai de încredere oameni ai lui Iisus. Era practic trezorierul grupului de apostoli. Adică, Iuda nu a fost un personaj periferic, ci făcea parte din cercul intim al lui Iisus.

„Omul din Kerioth”, cel care a dezvăluit secretul lui Hristos

Iuda Iscarioteanul a fost un personaj istoric real spun mare parte a specialiștilor. Numele de „Iscarioteanul” este interpretat de o parte a cercetătorilor ca provenind din „Ish Kerioth” („om din Kerioth”, o localitate din Iudeea), fiind singurul discipol care nu era galilean. Prenumele „Iuda”, în limbra ebraică „Yehûdâh”, înseamna „laudă” sau „lăudat” fiind destul de comun pentru bărbații evrei din secolul I d.Hr, datorită renumitului erou Iuda Macabeul. Prin urmare, numeroase alte personaje cu acest nume sunt menționate în Noul Testament. 

Potrivit  Evangheliei după Ioan, Iuda purta punga sau cutia cu banii ucenicilor. Evanghelistul preciza că Iuda vorbea frumos despre dăruirea banilor săracilor, dar în realitate „nu pentru că îi păsa de săraci, ci pentru că era un hoț și avea punga cu bani; și lua din ce se punea în ea”. Cel mai probabil, Evanghelia fiind scrisă după actul de trădare dar și după moartea lui Iisus, Ioan a fost influențat în atitudinea sa ulterioară în legătură cu Iuda, răspândind inclusiv zvonurile care circulau în rândul apostolilor. 

Totuși, în Ioan 13:27–30, când Iuda a părăsit „Cina cea de Taină”, având în minte trădarea, unii dintre ucenici au crezut că el plecase fie să cumpere cele necesare, fie pentru a îndeplini un act de caritate. Deci la acel moment, nimeni nu-l bănuia de furt sau orice altă formă de înșelăciune.

Specialiști în Noul Testament precum Bart D. Ehrman arată o nouă viziune despre trădarea lui Iuda. Acesta nu le-a spus, de fapt, autorităților, Sinedriului în special, unde se află Iisus ci învățătura secretă a lui Iisus. Și anume, că El era Mesia, fiul lui Dumnezeu, cel așteptat. Acest lucru, în opinia sa, explică de ce autoritățile nu au încercat să-l aresteze pe Isus înainte de trădarea lui Iuda. În plus, era ușor de aflat unde stătea Iisus și discipolii săi, datorită popularității de care se bucura Hristos. Practic Iuda le-a oferit saducheilor motivul pentru a-l aresta pe Iisus. Și anume „blasfemia”. Să te consideri fiu al lui Dumnezeu în Iudeea secolului I d Hr, era considerat o blasfemie gravă.  

Iuda, asasinul, o nouă viziune istorice asupra celui care l-a trădat pe Hristos

Unii cercetători moderni aruncă o altă lumină asupra lui Iuda, a identității și a motivației sale. În accepțiunea lor, Iuda nu era doar un simplu trezorier al apostolilor care s-a lăcomit la cei 30 de arginți ai Sinedriului. O sumă, de altfel foarte mică, pentru un personaj atât de important ca Hristos, un adevărat ghimpe în coasta saducheilor. Tocmai de acea cercetători precum N.T. Wright sau E.P. Sanders consideră că Iuda era motivat politic în trădarea sa. Aceștia consideră că în acea perioadă, religia și politica erau inseparabile. Iisus și Iuda au trăit într-o perioadă foarte tulbure în Iudeea.

Această regiune, a fost transformată în regat clientelar, de romani în anul 63 îHr, atunci când Pompei cel Mare a fost chemat să medieze un conflict al Hasmoneilor, principala dinastie evreiască. Ulterior, sătui de fiii incapabili ai lui Irod cel Mare, romanii decid să transforme Iudeea într-o provincie romană, în 6 d Hr. Acest lucru a dus la o mișcare puternică de rezistență anti-romană în rândul societății evreiești. Taxele mari dar și problema religioasă au dus la o ură incredibilă împotriva noilor stăpâni. Pe de o parte Pompei cel Mare comisese un mare sacrilegiu intrând într-o zonă interzisă din templu iar ulterior, evreii nu puteau să-l recunoască pe împărat ca zeu suprem. Pentru ei, exista doar Iahve și atât. Ceea ce a dus la tensiuni. În plus, oamenii de rând erau revoltați pe atitudinea aristocrației religioase și laice evreiești, saducheii, care colaborau cu autoritățile romane pentru a-și menține privilegiile. Așa au apărut zeloții, o mișcare patriotică care urmărea eliberarea Iudeei de sub stăpânirea romană.

Aceștia susțineau această ideea că Dumnezeu este singurul conducător legitim al Israelului și refuzau plata taxelor către Roma. Totodată organizau revolte deschise, armate împotriva stăpânirii romane. În rândul zeloților a apărut o facțiune de extrem. Practic, o organizație teroristă numită sicarii. Aceștia practicau asasinatul ca armă de pedepsire a romanilor dar mai ales a evreilor care erau acuzați că pactizează cu inamicul. Unii îi considerau patrioți, alții niște criminali. „A apărut o altă bandă de tâlhari, numiți sicari, care ucideau oameni în plină zi și chiar în mijlocul orașului”, preciza istoricul roman de origine evreiască Flavius Josephus în „Războiul iudeeilor”.

Sicarii foloseau un pumnal scurt, numit sica, pentru a ucide direct, rapid în mijlocul mulțimii. Țintele erau inclusiv mari preoți și saduchei evrei. „Mai ales în timpul sărbătorilor, se amestecau în mulțime, ascunzând sub haine pumnale scurte, cu care își înjunghiau dușmanii”, adăuga Josephus. Sunt cercetători care cred că Iuda a fost un sicarius. Adică un asasin, parte a unei organizații terorist antice. Cea mai răspândită teorie sugerează că numele Iscariot ar putea fi o formă coruptă a cuvântului latin sicarius.

Adică era de fapt Iuda Sicariul, adică asasinul. În acest context, trădarea sa are conotații politice. Sicarii, inclusiv Iuda, se așteptau ca la un moment dat Iisus să devină un Mesie militar, pământean, care să ridice sabia și să alunge legiunile romane. Văzând că Iisus propovăduiește iubirea vrăjmașilor și „împărăția care nu este din această lume”, Iuda ar fi putut simți o uriașă dezamăgire dar a văzut în Iisus și o piedică în calea eliberării naționale sau un Mesia care „a eșuat”. Există și ipoteza că Iuda l-a trădat pe Iisus tocmai pentru a-L forța să-Și folosească puterile divine și să declanșeze o revoltă armată în momentul arestării. Ceea ce nu s-a întâmplat și a provocat o dezamăgire și mai mare care a dus la sinuciderea lui Iuda, cuprins de remușcări și deziluzii. 

„Este foarte posibil ca Iuda să nu fi vrut niciodată ca Iisus să moară. El ar fi putut încerca să-L forțeze pe Iisus să acționeze. Dacă Iisus era Mesia, Iuda credea că un pic de presiune Îl va obliga să-Și arate puterea regală”, precizează și William Barclay în lucrarea „The Gospel of Matthew”

Există și ipoteza că poate saducheii l-ar fi șantajat pe Iuda. Fiind sicarius era singurul apostol șantajabil. Poate l-ar fi amenințat că-l vor preda autorităților romane, dacă nu îl trădează pe Iisus. Evident, deși teoria că Iuda era un sicarius este extrem de populară în rândul istoricilor moderni tocmai pentru că oferă o dimensiune umană și psihologică mult mai profundă decât simpla lăcomie, există și specialiști ca Bart Ehrman care spun că dovezile textuale sunt insuficiente.

De cealaltă parte, susținătorii teoriei Iuda-sicarius, spun că Iuda nu l-a vândut pe Iisus pentru că voia bani ci pentru că se simțea trădat el însuși. Într-o minte de sicarius, un Mesia care refuză să lupte este un Mesia fals care induce poporul în eroare. 

Ulterior, însă, a înțeles, ca o revelație natura divină a lui Hristos, și mesajul acestuia. Așa că s-a sinucis, măcinat de remușcare. „Iuda a fost singurul dintre apostoli care a intuit natura teribilă a divinității. El a ales un păcat pentru care nimeni nu l-ar fi putut ierta, pentru ca gloria lui Iisus să fie completă” preciza Jorge Luis Borges.

Mai ales în contextul în care există o scriere apocrifă, „Evanghelia lui Iuda”, în care Iscarioteanul ar fi fost ales în mod deliberat de Iisus pentru a-l trăda și în felul acesta de a împlini profeția și rolul său pe Pământ. „Tu îi vei întrece pe toți ceilalți. Căci tu vei sacrifica omul care mă îmbracă pe mine”, i-ar fi spus Iisus lui Iuda conform „Evangheliei după Iuda”