Adevărul despre răscoala de la 1907. Cum a început revolta și cât de antisemită a fost de fapt
0Răscoala de la 1907 a izbucnit, în luna februarie, pe moșiile arendașilor din Flămânzi. În scurt timp, a cuprins întreaga țară. A fost un eveniment major al istoriei românilor, dar care a născut controverse, mai ales din cauza transpunerii ideologice a evenimentelor în perioada comunistă.
Răscoala de la 1907 a fost ultima mare revoltă țărănească din istoria Europei. A izbucnit pe 21 februarie la Flămânzi, județul Botoșani, și s-a extins rapid în toată țara. Abia în luna aprilie, revolta a fost potolită de autorități cu ajutorul armatei. S-a folosit inclusiv artileria împotriva țăranilor care dădeau foc la conace și ucideau arendași, vătafi și alți oameni ai moșierilor. Represaliile împotriva răsculaților au fost extrem de brutale, fiind mii de țărani morți și zece mii arestați.
Răscoala de la 1907 a reprezentat un eșec clar al clasei politice românești de la mijlocul secolului al XIX-lea de a rezolva cu adevărat problema țărănească în România. Acest eveniment istoric major care a avut multe implicații sociale și politice a devenit însă controversat, atât prin confiscarea lui de propaganda ideologică comunistă, dar și prin acuzele de antisemitism la adresa răsculaților. Câți țărani au murit la 1907, uciși de armată? A fost răscoala antisemită sau nu? Iată două întrebări care încă nu și-au găsit nici până astăzi răspunsurile. O serie de specialiști cred, însă, că adevărul a fost cumva pe la mijloc, atât în privința numărului morților, dar și a caracterului antisemit al răscoalei.
Chestiunea țărănească, o problemă incendiară ignorată complet de autorități
La începutul secolului XX, aproximativ 80% din populația României era formată din țărani. Majoritatea erau oameni săraci cu pământ puțin sau fără. Legea împroprietăririi a lui Cuza nu a rezolvat situația, ba chiar în unele situații a și complicat-o. Sătenii care au primit pământ nu aveau cu ce să-l lucreze și au ajuns pe mâinile cămătarilor, iar mai apoi la sapă de lemn.
„Ţăranii cer mereu pămînt. Ei socotesc că, dacă li se va da pământ cât de mult, toate relele lor se vor lecui. Aceasta nu este adevărat sau e adevărat numai în parte. Dovada este că cei care au fost împroprietăriţi la 1864, la 1879, se plâng ca şi ceilalţi. Pământurile date la 1864 si la 1879 s-au fracţionat peste măsură prin moştenire. Altele s-au arendat pe nimic la cămătari, iar cei care au pământul întreg se plâng de sărăcie, pentru că nu ştiu să scoată din el tot folosul ce se cuvine“, arăta Spiru Haret la 1905. Analfabetismul era o plagă în satele românești. Conform statisticilor, în anul 1906 peste 82% din populația României era analfabetă. Fără carte, săraci, țăranii abia reușeau să-și hrănească familiile. Situația lor nu se schimbase prea mult față de Evul Mediu. La începutul secolului XX, țărănimea fierbea și aștepta doar o scânteie pentru a izbucni împotriva celor care-i umileau și îi țineau în sărăcie lucie.
Arendașii, vătafi și administratorii de moșii, dușmanii de moarte ai țăranilor
Ceea ce a umplut paharul nemulțumirilor țăranilor a fost apariția arendașilor în peisajul rural românesc. Începând cu secolul al XIX-lea și odată cu dezvoltarea vieții urbane în Principate, majoritatea marilor boieri părăseau domeniile și preferau viața comodă de la oraș. Pentru a putea trăi la oraș arendau moșiile primind lunar sau anual o anumită sumă de bani. Arendașii ajunși pe moșiile boierului puneau jugul pe țărani și îi exploatau în legea cea bună. Motivul era clar, trebuiau să scoată banii pentru arenda datorată boierului dar și profit pe deasupra. Mulți țărani cu suprafețe mici de teren sau chiar fără pământ erau nevoiți să facă așa numitele „învoieli” cu arendașii și, pentru o bucată de pământ, plăteau fie în produse, fie cu bani, dar și cu zile de muncă pe terenurile arendașului. Arendașul, ca orice om de afaceri, încerca să scoată profit maxim de pe urma țăranilor. Pentru asta angajau vătafi și administratori de moșie extrem de duri, care de multe ori făceau abuzuri asupra țăranilor, umilindu-i și nedreptățindu-i.
„Am fost speculaţi şi trataţi mai rău decât robii”
Răscoala de la 1907 a început la Flămânzi. Mai precis, în satul Prisăcani de lângă orașul Flămânzi de astăzi. La începutul secolului XX, Flămânzi și satele din împrejurimi erau arendate de Mochi Fischer, un om de afaceri evreu venit din zona Cernăuți, pe atunci parte a Imperiului austro-ungar. Arendașul Fischer numise un administrator de moșie dar și un vătaf care scoteau sufletul din țărani. Nu ezitau să-i umilească, să-i lovească fără milă și să-i păcălească la învoieli.
„Moşiile boierului Sturdza au fost arendate unor evrei veniţi din Bucovina, fraţii Fischer. În special lui Mochi Fischer. Acesta, la rândul său, dădea pământ în arendă ţăranior din satele Prisăcani, Uriceni şi Flămânzi. Pe lângă plată, conform învoielilor agricole, ţăranii erau obligaţi şi la muncă pe moşiile arendaşului. Vătaful şi administratorul moşiei se comporta urât şi îi exploata pe ţărani“, precizează tânărul istoric Gică Nistor, muzeograf la Muzeul Răscoalei de la 1907, de la Flămânzi. La începutul anului 1907, țăranii urmau să încheie învoielile agricole și arenda cu Fischer, prin intermediul administratorului de moșie, Gheorghe Constantinescu. Pentru a scoate un preț cât mai bun pe falcie și a-i jecmăni pe țărani, administratorul, probabil sfătuit de arendaș, amâna învoielile agricole. Dorea să le încheie cât mai târziu pentru ca țăranul să fie disperat și să ofere cât cerea arendașul.
De ce devenea disperat țăranul să încheie cât mai repede învoiala? Pentru că anul agricol începea în martie, odată cu topirea zăpezilor și aratul de primăvară. În funcție de asta își planificau lucrările agricole, vedea cu cine pune la comun plugul și cu cine se învecinează. Dacă nu se făceau învoielile la timp, recolta putea fi slabă sau compromisă, ceea ce însemna foamete. Arendașul jongla cu aceste învoieli, dar și cu disperarea țăranilor, pentru profit. Țăranii, ajutați de învățătorul satului, se plâng la Prefectul de Botoșani și mărturisesc că nu mai pot îndura.
„De mai bine de 10 ani de când ţine Fischer moşia Flămânzi noi am îndurat mari încercări, persecuţii şi am fost speculaţi şi trataţi mai rău decât robii. Angajamentul nu se respectă niciodată după cum este scris pe hârtie şi nouă ni se dă ca hrană mămăligă de păpuşoi stricaţi şi brânză iute cu viermi“, se arată în scrisoarea trimisă de țărani, prefectului Văsescu. Prefectul Jules Văsescu, un om de viță nobilă, parolist, s-a deplasat la Flămânzi. Ajuns la fața locului, prefectul l-a somat pe arendașul Fischer să încheie de urgență contractele de învoială. Văzând situația de fapt, Văsescu a anunțat Ministerul de Interne. A prevăzut ceea ce avea să se întâmple, știa că țăranii fierb.
„Plângerea ţăranilor este justă şi este de dorit ca domnii arendaşi să o îndeplinească. Ei sunt vinovaţi şi numai ei pot remedia la asemenea stare de lucruri. Ba din contră, e de prevăzut că la primavară (n.r. - în anul 1907) arendaşii nevoind a da pămînturi la locuitori, aceşti din urmă le vor lua singuri şi prin acest mijloc vor provoca o stare de lucruri îngrijorătoare pentru viitor. Din nenorocire, administraţia, din cauza insuficienţei legei, nu va putea preveni asemenea dezordine“, scria prefectul Văsescu Ministerului de Interne. Dacă ar fi fost ascultat, cel mai probabil răscoala de la 1907 nu ar fi avut loc.
Administratorul de moșie călca în picioare de oameni
Fără să fie luate măsuri rapide, „dinamita” socială de la Flămânzi a explodat. Unii spun că pe 8 februarie, dar majoritatea pe 23 februarie. După plecarea prefectului, Gheorghe Constantinescu i-a anunțat pe țărani că pe 23 februarie va încheia învoielile agricole. Au fost chemați, de dimineață, în fața Primăriei din Flămânzi. Pe un frig cumplit, oamenii din Prisăcani, Uriceni și Flămânzi s-au dus în fața Primăriei. Printre ei și Trifan și Toader Mursa, tată și fiu. Urmașul lor, Ioan Mursa, fost profesor de română la Flămânzi își amintea despre începuturile răscoalei din poveștile bunicului său. „Țăranii au stat acolo de dimineaţă până la prânz. Era frig de crăpau pietrele şi erau flămânzi. Administratorul şi-a băut joc de ei şi nu a venit. A trecut abia pe la prânz cu sania din Hârlău şi le-a spus că întâi mănâncă şi apoi poate vorbeşte cu ei. Disperarea a pus stăpânire pe oameni. L-a şi lovit pe un ţăran“, povestea Ioan Mursa. Țăranii nu au mai îndurat umilința și au plecat după arendaș. „Lua masa la vărul său, notarul. Atunci au venit țăranii să-i ceară socoteală”, povestește Gică Nistor.
Administratorul de moșie le-a vorbit arogant și a încercat să-i lovească cu biciul. În momentul acela oamenii au pus mâna pe el. „L-au bătut crunt. Abia a reușit să fugă de acolo. Oamenii au plecat apoi la conacul din deal”, precizează Gică Nistor. La conac, fosta reședință boierească în care se stabiliese arendașul, țăranii au făcut ravagii. După ce au scăpat din mâinile țăranilor, administratorul și vătaful au chemat jandarmii.
După trei zile de revoltă, în coama satului s-au ivit tunurile și armata. Răsculații au fost purtați în lanțuri până la Botoșani. Au fost arestați 41 de țărani, printre care Trifan și Toader Mursa, dar și frații Roman, capii răscoalei. Țăranii au fost eliberați, după o perioadă, la intervenția lui Nicolae Iorga, o personalitate influentă la aceea vreme. Flacăra răscoalei s-a extins însă în toată Moldova și apoi în toată țara. În memoria răscoalei de la 1907, în orașul Flămânzi a fost deschis un muzeu. Acolo sunt întâlnite exponate care aduc aminte de viața țăranilor din aceea perioadă, dar și documente.
De la răscoală la jafuri prin cartierele evreiești
Despre răscoala de la 1907 s-a spus, mai ales după 1990, că a fost o răscoală antisemită, pornită împotriva arendașilor de origine evreiască. În realitate, este evident că răscoala de la Flămânzi a pornit pur și simplu dintr-o disperare a țăranului moldovean măcinat de sărăcie și sătul de batjocură. Primul luat la bătaie a fost administratorul Constantinescu, român get-beget. Vătaful, la fel.
Este adevărat că evoluția ulterioară a revoltei ar fi putut căpăta un caracter antisemit. Dar, în special la oraș. Pentru că răscoala de la Flămânzi s-a propagat și au profitat de ea și mahalagii și cei care locuiau în preajma Botoșaniului, la aceea vreme un oraș cosmopolit și prosper, cu multe case bogate, plin de prăvălii și magazine. La aproximativ două săptămâni de la răscoala din Flămânzi, în orașele Botoșani și Dorohoi, mahalagii împreună cu un număr mic de țărani de prin împrejurimi au făcut ravagii distrugând prăvăliile evreiești.
„Oamenii satelor vecine, cu lipovenii din oraşul Botoşani, la care s-au alipit si băieţii de prin mahalale, s-au revoltat şi au spart geamurile şi uşile de pe la prăvăliile evreilor, devastând“, preciza prefectul Văsescu în 1907. Situația s-a complicat serios. Timp de două zile răsculații de la oraș și-au făcut de cap devastând localitatea. Forțele de ordine ale orașului nu au făcut față.
„Revolta din oraş a fost mare. Un număr de vreo câteva mii de locuitori din satele vecine, conduşi de mahalagii din oraş şi mai ales de lipoveni, au năvălit în oraş pe toate barierele. Forţele de care se dispunea, 350 de oameni, au fost impotente de a împiedica devastările. Armata fiind înconjurată din toate părţile, a fost obligată a se retrage cu încetul spre centrul oraşului. Pe la 11 ore, înarmaţi cu revolvere si bâte, au năvălit asupra unei companii de soldaţi conduşi de domnul maior Boureanu. Domnul maior Boureanu a fost strivit de loviturile primite, mai mulţi soldaţi au fost răniţi“, se arată într-un raport din 5 martie către primul ministru. Au fost suplimentate forțele de ordine, s-a deschis focul în plin și lucrurile s-au liniștit la Botoșani.
Se încarcă comentariile...
