1 Mai, serbarea proletarilor în grădinile burgheziei. Scandalul iscat după apariția prințului Ferdinand la adunarea de la „Schiesstadt“
0În vremurile în care ziua de 1 Mai nu era confiscată de comuniști, oamenii muncii sărbătoreau pe Calea Dorobanților, pe Calea Griviței, la pădurea Mogoșoaia, dar și în restaurantele și grădinile celebre în epocă. După instaurarea regimului totalitar în România, defilările, cântecele patriotice și cuvântările au devenit lege pentru această sărbătoare.
În 1902, vreo 20-30 de muncitori s-au adunat în Calea Griviţei, și de aici au plecat până la pădurea Mogoşoaia. 1 Mai al anului 1903 a fost sărbătorit la restauratul „Eforia“, dar numărul lor nu a trecut de 40-50 de persoane. În anul 1904 a avut loc o sărbătoare câmpenească la grădina Schiesstadt, care era situată pe locul unde mai apoi a fost amenajat ștrandul Izvor. Aici, inițial s-a auzit și „La Marseillaise“. Ulterior, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, în mediul muncitoresc, textul original al imnului Franței a fost înlocuit cu texte socialiste.
La sărbătoarea muncitorimii de la grădina Schiesstadt din anul 1904, un alt eveniment a făcut mai multă senzație decât adunarea oamenilor muncii. La un moment dat, aici și-au făcut apariția prințul Ferdinand și principesa Maria. Ce căutau acolo capetele încoronate? „Serbarea de 1 Маi a întrecut chiar cele mai optimiste așteptări ale noastre. Atît întrunirea de dimineață din sala băilor Eforiei, cît și serbarea de după amiază din grădina Schiesstadt a avut o reușită splendidă. Cu toată informația strecurată în ziarul «Universul» de către exploatatorii mișcărei meseriașilor și prin care se anunța că întrunirea s-a amînat pentru a treia zi de Paște și va avea loc în sala Dacia, totuși sala gemea literalmente de lume“, relata presa vremii.
Unele publicații vorbeau de 50-60 de muncitori, iar altele, apropiate de clasa muncitoare, ridicau numărul celor prezenți. „Mai bine de 1.500 de oameni аu răspuns la manifestul nostru. La ora 9 nici un loc nu mai era liber și atît rotonda cît și coridoarele еrau tixite de lumea ce nu mai încăpea în sală“. Întrunirea a fost deschisă dis-de-dimineață de V. Anagnoste, secretarul cercului „România muncitoare“ (n.e. – o organizație socialistă înființată în 1902). „Vorbind despre însemnătatea zilei de 1 Mai, tovarășul Anagnoste spune că la început această serbătoare a fost o manifestare pentru scăderea zilei de muncă la opt ore, însă ea și-a mărit însemnătatea, iar azi reprezintă totalul revendicărilor clasei muncitoare. Termină spunînd că privește cu încredere viitorul mișcărei socialiste de la noi al cărei început se anunță așa de frumos.“
Principii moștenitori, „socialiști“
Ziua s-a terminat cu o serbare la „Schiesstadt“. Iată cum a petrecut muncitorimea în acele timpuri: „În sunetul a două muzici, prietenii noștri au petrecut cu veselie pînă la ora 11 noaptea. Corul a intonat numeroase cîntece socialiste“. Autorul spune apoi că un singur moment a tulburat această serbare, prin sosirea neașteptată a prințului Ferdinand și a principesei Maria care s-au dus în salonul de tragere în țintă. „Ajungând în dreptul grupelor de dansatori, perechea princiară s-a oprit o clipă, dar văzând că nimeni nu salută, că nimeni nu strigă «ura», că toți par uimiți și contrariați de această sosire neprevăzută, s-au grăbit să treacă repede în salon. Așa stau lucrurile și tot ce au scris gazetele pe seama vizitei prințului la serbarea noastră sînt pure invențiuni“.
Publicația socialistă „România Muncitoare“ venea cu amănunte insolite despre această vizită princiară. Sub titlul „Prințul Ferdinand socialist!“, autorul scrie: „De bună seamă că nu v-ați fi așteptat nici odată la așa ceva. Prințul Ferdinand și principesa Maria la o serbare socialistă! Și cu toate astea așa e, sau cel puțin așa trebue să fie. Toate gazetele au anunțat evenimentul. În toate, după ce se face darea de seamă a serbărei noastre din grădina Schiesstadt, se adaugă: «AA. LL. RR. Prințul Ferdinand și principesa Maria au onorat cu prezența lor această serbare». Ba unele gazete, vrînd să pară mai bine informate, mai spun că «principii moștenitori s’au întreținut mai bine de o oră cu muncitorii și au fost salutați atît la sosire cît și la plecare cu urale entuziaste». Ne mirăm cum de n’au adăugat că moștenitorul tronului a jucat hora muncitorilor alături de prietenii noștri, ori că a rostit un violent discurs împotriva militarizmului și a regimului capitalist. Cu atît mai «senzațională» ar fi fost această știre cu cît Alteța Sa Regală venise îmbrăcat în uniformă de general. Ce emoție în lumea politică! Ce zarvă, ce frămîntare! S’a întors lumea pe dos dacă principii moștenitori au devenit socialiști!“.
Așa cum era de așteptat, știrea a produs mare zarvă atât în rândurile clasei politice, dar și prin saloane și cafenele. Toți se întrebau ce-a căutat prințul Ferdinand printre socialiști. Textul continuă într-o notă umoristică: „Și politicienii de toate culorile împreună cu clientela lor și cu toată burtă-verzimea cerului mulțumeau că prințul a scăpat teafăr din grădina Schiesstadt. Te pui cu socialiștii, acești oameni fără patrie, fără Dumnezeu? D'apoi invectivele la adresa canaliilor de socialiști cari văzînd că nu reușesc să pună mîna pe averile bogaților și să le împartă între dînșii, аu sucit capul prințului și l-au atras de partea lor? Și faptul discutat cu aprindere, sucit, răsucit, lua proporțiile unui adevărat cataclizm. O zi încheiată a stat cu moartea în suflet pătura noastră conducătoare. Azi în sfîrșit poate să răsufle ușurată: Prințul Ferdinand nu e socialist, ne reneagă după cum și noi îl renegăm. Totul se reduce la prostia agentului pe care poliția a bine-voit să ni-l atașeze, și care a raportat șefilor săi că «perechea princiară a vizitat serbarea socialiștilor», atunci cînd principii veniseră la obișnuitul tir al «societăței de dare la semn». Și cum intrarea e prin grădină, A. S. R. a fost silită să-și frece uniforma de general de bluzele albastre ale tovarășilor noștri“, se arată în ziar de unde a pornit toată nebunia.
Ca și când n-ar fi fost suficient de explicit, autorul pornește o tiradă împotriva celor doi invitați neinvitați. „Prințul nu ne-a onorat cu prezența sa, nu putea să ne onoreze. Prezența prințului poate «onora» cel mult five-о clockul vreunei trîndave cocoane, iar nici decum o serbare socialistă. Pe noi nе-аu onorat multe bluze albastre, mulți muncitori cu palmele bătătorite, mulți exploatați și apăsați, pentru ca să ne simțim onorați de vizita exploatatorilor și apăsătorilor. Dar gazetele, al căror singur izvor de informație e raportul poliției, au ținut să adauge, că «prințul s’a întreținut aproape o oră cu muncitorii și a fost salutat atît la sosire cît și la plecare cu urale entuziaste»“.
Manifestații după model rusesc
Presa muncitorimii spunea că sărbătorii internaționale a muncii a început să i se dea o importanță deosebită din anul 1905, când oamenii au fost influențați de revoluția rusă, iar diferitele regimuri politice care s-au succedat nu au fost mereu de acord cu serbarea datei de 1 Mai. „Arestările samavolnice operate în rândurile muncitorimii, de obicei cu câteva zile înainte de 1 Mai, restricţiunile privitoare la demonstraţii, la locul şi la modul în care urma să se desfăşoare serbarea, mobilizarea forţelor poliţieneşti, cari în această zi n’aveau alt consemn decât acela de a supraveghia, cu cea mai mare stricteţe, muncitorimea; instalarea de posturi fixe de mitraliere pe traseul demonstraţiei şi acel dute-vino al posturilor mobile de mitraliere, montate pe motociclete cu ataş – toate acestea şi încă multe altele făceau parte din arsenalul măsurilor de ordine ale Siguranței“.
Vinovați erau reprezentanții partidelor istorice, care, spuneau comuniștii, nu erau de acord cu manifestațiile pașnice de 1 Mai. Așa se face că manifestațiile, chiar și atunci când erau „aprobate“, lucru care se întâmpla destul de rar, adunau laolaltă un număr restrâns de oameni. „Numărul participanților era redus, uneori la câteva zeci de muncitori şi intelectuali, cari se întruneau in vreuna din grădinile Capitalei“.
Funde roșii în păr și garoafe roșii la butonieră
Nu pare să fi fost deloc așa, dacă e să ne luăm după ceea ce relata presa – numai dacă e să ne raportăm la manifestația proletariatului din 1 Mai 1920, atunci când au participat zeci de mii de muncitori, iar după manifestație a urmat o grandioasă serbare la vestita grădină Bordei. Nu erau doar ei, astfel, în dimineața zilei de 1 Mai 1920, „străzile şi bulevardele gemeau de «burghezi», ieşiţi cu noaptea în cap de prin case ca să vază defilarea proletarilor“. Manifestația a fost un spectacol și pentru cei de pe margine și pentru cei care au mărșăluit. Iată ce scria presa: „O pădure mişcătoare de drapele roşii pe care soarele le preschimbase într’o enormă vâlvătae de incendiu deschidea drumul unui lung cortegiu de care alegorice, aranjate de toate atelierele, uzinele din Bucureşti. Vehiculele, tapisate cu pânză roşie, înfăţişau toate soiurile de industrii, fete tinere şi foarte frumoase, drapate în tunici de culoarea focului erau muzele surâzătoare ale turnătoriei, mecanicei, fierăriei, – într’o învolburare de coruri revoluţionare, cu gesturi graţioase isbeau cu ciocanele in nicovale simbolice cari răsunau armonios ca nişte clopote“, scria autorul în cotidianul de seară „Gazeta“.
Carele defilau unele după altele înconjurate de „tovarăși“ care ori purtau în păr și la corsaj funde de mătase roșie, ori aveau garoafe roșii la butonieră. Alături de aceștia erau „tovarăşele croitorese şi ucenice, mândre de modelele de primăvară pe cari le arătau pentru întâia oară, veneau apoi tovarăşele coafeuze şi manicureze, preţioase şi privind cu un evident dispreţ la tovarăşii văcsuitori de ghete cari nu îndrăzneau să rişte spre formele lor atrăgătoare, labele înnegrite iremediabil de crema Cavaler. Tovarăşii bărbieri şi «coafori de dame», buclaţi şi frizaţi ca nişte berbeci merinos, mirositori de toate loţiunile Lubin şi cu nasurile spoite cu pudră Roger Gallet subtilizate cu o seară înainte din galantar în lipsa patronului, se dădeau pe lângă tovarăşele spălătorese de lux sprințare în bluzele albe maşinate cu grijă, uşor scrobite la piept, ca să facă «devant-ul» mai atrăgător“.
Din mulțimea care parcă ardea de atâta roșu, se remarcau tovarăşul Ilie Moscovici, secretarul general al Partidului Socialist, care „îşi căuta în barba-i incâlcită de profet samaritean o insectă tenace şi imposibil de găsit“, și „înconjurat de gardă impresionantă de tovarăşi funcţionari de bancă iată-1 pe tovarăşul Cristescu, gata să preschimbe plapuma-i simbolică într’un linţoliu în care să încapă toată burghezia românească“.
1930, anul în care au fost interzise demonstrațiile
Zece ani mai târziu, anunța ziarul „Dimineața“, Partidul Social-Democrat şi sindicatele profesionale amsterdamiste anunțau că ziua de 1 Mai va fi sărbătorită în toată ţara prin întruniri şi serbări câmpenești, după ce Guvernul nu autorizase demonstrațiile de stradă cu pancarte și steaguri roșii. Li s-a permis însă să vândă insigne de 1 Mai realizate de social-democrați. În toată țara urmau să se țină aproximativ 100 de întruniri publice dintre care 20 în Vechiul Regat, iar întrunirea din Capitală urma să aibă loc dimineața la ora 10 în sala şi curtea Casei Poporului din strada Isvor 37, iar serbarea câmpenească urma să înceapă la ora 2 în grădina Gib din strada Isvor 112. Printre invitații de seamă se numărau Titel Petrescu, Ilie Moscovici, Şerban Voinea, Constantin Popovici şi alţii.
FOTO Farmecul de altădată al boemului 2 Mai: locul unde domnii de la Bucureşti se dezbrăcau de haine şi de grijiSărbătoarea din anul 1934 a stat sub fantoma lui Lenin și a fost condimentată cu miel la tavă și cu pelin de mai, așa cum anunța „Gazeta“: „Chiar cei cari nu muncesc nimic tot anul vor prăsnui sărbătoarea muncii, fiindcă e bine ca măcar într o zi să-ți dai iluzia că reprezinţi un element de activitate şi de creațiune, iar nu un trântor parazit al societăţii şi profitor al facilei existente româneşti, cum sântem fără să ne ascundem după deget cei mai mulţi dintre noi. Atelierele, fabricele, autorităţile, magazinele şi instituţiile particulare îşi vor închide porţile – va fi o revărsare a jumătăţii din București la ţară, prin grădinile din jurul Capitalei – toată lumea va sărbători pe bătrânul Armindeu cu miel la tavă şi cu pelin de Maiu – pe ici pe colo se va evoca fantoma lui Lenin şi binefacerile paradisului bolşevic – dar cerul va fi atât de albastru şi pâinea românească atât de moale şi de gustoasă, încât până seara toţi se vor regăsi în aceiaşi împăcare cu destinul, în aceiaşi tihnă mulţumită a minţii şi a trupului“.
1 Mai „burghez“ cu resturi de la Paște
1 Mai din anul următor a fost unul „oarecum burghez“, căci sărbătoarea oamenilor muncii a picat imediat după Paște. „Mâncăm miel rumenit la tavă, ciocnim ouă roșii și bem tradiționalul pelin pe iarbă verde, după ce ne-am delectat stomacul la domiciliu cu ouă roșii și pască cu brânză. Ziua internațională a solidarității umane se soldează pentru unii cu administrarea unui purgativ în locul obișnuitei escapade la aer liber“.
Cu toate acestea, ziariștii nu puteau să nu amintească de acele sărbători de 1 Mai antebelice când „fiecare muncitor își putea permite luxul să petreacă ziua de 1 Mai la câmp“. Acum, criza afectase până și sărbătorile. „Criza a contribuit în bună parte la decăderea acestei zile festive idolatrizată de muncitorime. Criza prin care trece clasa muncitoare în genere și conjunctura dificilă a evoluției ordinei publice contribue ca această zi să devină obiect de cult pentru câțiva fanatici și pentru câțiva tradiționaliști. O manifestație desfășurată la Gib sau o reuniune în pădurea Pantelimon pentru combaterea șomajului nu schimbă configurația situației economice“. 1 Mai nu mai era o sărbătoare cu steaguri roșii, cu muncitori mărșăluind cu pancarte și fanfare. Acel 1 Mai din anul 1935, scria presa, „este sărbătorit cu ritualul obișnuit doar la clubul socialist din strada Isvor, cu discursuri multe, unele evocative, altele ideologice în fața unor lucrători și intelectuali rămași credincioși încă dogmelor socialismului“.
1945: „Primul 1 Mai liber“
Dar a venit și anul 1945, când românii spuneau că au parte de primul 1 Mai liber. „În timpuri grele, în timpuri de adânci prefaceri şi de uriaşă muncă constructivă, a sosit primul 1 Mai liber. Nu vorbele au învins, ci faptele, munca. Forţele creatoare ale braţelor, ofilite prin muncă şi prin lupte sângeroase, au spart betonul opresiunii duşmane, ca să iasă în sfârşit la lumină, ca să respire în sfârşit aerul proaspăt şi liber al primăverii. Respirăm adânc şi ne destindem muşchii sfâşiaţi. Deschidem larg porţile şi ferestrele fabricilor şi atelierelor mucede. Creiăm drumuri noul, drumurile maselor, cari şi-au sleit forţele fizice lângă maşini sau pe ogoare – către recreaţie pe terenurile de. sport. Nu cerem şi nu vrem locul altora“, scria „Sportul popular“ în anul 1945.
Pentru a sărbători această zi, se anunța un record de sportivi care urmau să defileze pe străzile Bucureștiului, aproximativ 8.000: „Vin în ordine alfabetică federaţiile. Iată pe atleţii noştri din toate grupările de specialitate, merg cu pasul cadențat și semnul cerului de primăvară în ochi. Atleţii sunt doar baza sportului. Urmează echipele masculine şi feminine de basketball. Unele campioane, altele în devenire. Boxeurii, purtând un ring mobil, vor impresiona prin ţinuta şi forţa lor fizică. Continuă cei din grupările dc canotaj. Cicliştii, gata de start. După ei ceilalţi. Sunt mulţi şi toţi îţi dau o idee de siguranţă de nerăbdare; ar vrea parcă să ia startul. Iată-i şi pe jucătorii de football. Aranjaţi pe grupări şi echipaţi gata pentru match, sportivii noştri, sute şi sute, vor stârni aplauze. Reprezintă doar ramura cea mai populară. Handballul, înotul, luptele şi deodată zgomot de maşini. Vin motocliştii bine echipaţi şi cu căşti pe cap. Apoi Patinajul, Ping pongul. Rugbyul şi Skiul. În sfârşit Turismul şi Voleyballul“.
1969, zi sărbătorită pe tractor și în grădină
După instaurarea comunismului în România, 1 Mai a devenit doar o zi de propagandă, în care toți muncitorii și țăranii își depășeau planul. Presa controlată de partid și de stat anunța cum sărbătoreau prin muncă oamenii muncii: „Demn de relevat este faptul că tocmai în zilele acestea de sărbătoare, mecanizatorii şi cooperatorii au marcat evenimentul într-un mod propriu realităţilor socialiste statornicite la noi, întrajutorîndu-se în muncă, în bătălia cu timpul, pentru recolte mari în toate cooperativele agricole. Şi rezultatele demonstrează aceasta cu strălucire. Numai în ziua de 1 Mai în Ilfov s-au însămînţat 1 500 hectare cu porumb, iar la Bacău viteza zilnică de lucru a înregistrat o depăşire de 1 000 hectare. Aproape 100 de cooperative agricole din judeţul Olt au terminat în aceste zile însămînţarea porumbului. În seara zilei de 1 Mai erau gata însămînţate cu această cultură 120.000 de hectare. Către orele prînzului, în aceeaşi zi de 1 Mai, cînd ultimele semănători au tras capetele la Ciocăneşti, Făcăeni, Andrăşeşti, Roseţi, Modelu, şi Coslogeni, însămînţatul porumbului se încheia şi în cooperativele agricole de producţie din judeţul Ialomiţa. Bănăţenii, ţinînd să fie «fruncea», au intensificat ritmul de lucru utilizînd întreaga capacitate a tractoarelor pe toate solele zvîntate şi în seara zilei de 1 Mai raportau că 100 de cooperative agricole din judeţul Timiş au terminat semănatul porumbului. În primele zile ale lui mai, în judeţele Brăila, Buzău, Teleorman, Galaţi şi Tulcea, cooperatorii, îngemănîndu-şi eforturile cu ale mecanizatorilor, folosind toate orele lumină, au însămînţat ultimele suprafeţe cu porumb. Astfel, 1 Mai şi-a întregit şirul victoriilor“, scria publicația „Satul socialist“ în anul 1969.
Cum se sărbătoarea altădată 1 Mai. De ziua liberă, șoimii patriei, muncitorii și țăranii aduceau ode partidului și „conducătorilor iubiți“ VIDEO
Aceeași stare de spirit și în grădinile patriei: „De sus, din Bucovina şi cîmpia Moldovei pînă în Dobrogea, pe Crişuri şi Tîrnave, în Maramureş şi cîmpia Banatului, grădina, via şi livada au fost în aceste zile un front larg de demonstrare a hărniciei a sute de mii de cooperatori. În cîmp s-au plantat sute de hectare cu roşii şi ardei, zeci de mii de butuci de viţă au fost cercuiţi, ridicaţi pe spalieri, butăşiţi, în solarii s-au făcut udări şi fertilizări“.
Ultimul 1 Mai tovărășesc
În anul 1989 se aniversau 100 de ani de la declararea zilei de 1 Mai ca zi a solidarităţii internaționale a celor ce muncesc și 50 de ani de la marea demonstraţie patriotică, antifascistă şi antirăzboinică de la 1 Mai 1939. Erau motive suficiente pentru presa de atunci să consacre un întreg ziar acestei sărbători. În această zi, la 1 Mai 1989, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, şi tovarăşa Elena Ceauşescu au participat la deschiderea unei expoziții omagiale fotodocumentare şi de carte, organizată în Capitală.
„Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu au fost întâmpinați la sosire cu cele mai calde sentimente de stimă si preţuire de numeroşi oameni ai muncii bucureşteni care au aclamat îndelung pentru partid şi secretarul său general. Grupuri de pionieri şi şoimi ai patriei, de tineri și tinere au oferit buchete de flori. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu au fost invitaţi să viziteze expoziţia omagială, care, prin emoţionante mărturii documentare, evocă manifestările muncitoreşti prilejuite de sărbătorirea în țara noastră a zilei de 1 Mai, ce au jalonat, în fapt, istoria bogată şi eroică a clasei muncitoare, drumul străbătut de la începuturile organizării sale până la victoria revoluţiei socialiste și edificarea noii orînduiri“, scria ziarul „Scînteia“.
„Impresionante mărturii documentare – fotografii şi grafică militantă, afişe, extrase din presa vremii – consemnează pe un spaţiu larg marea demonstraţie patriotică, antifascistă şi antirăzboinică de la 1 Mai 1939, în organizarea şi desfăşurarea căreia o contribuţie determinantă au avut tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu. această manifestaţie avînd un larg ecou în conştiinţa poporului român și pe plan internațional“, continua textul.
Pe pagina a doua i se aducea un omagiu fierbinte conducătorului iubit, pe cea de-a treia pagină erau descrise monumentele „Epocii Ceaușescu“. Pe ultima pagină regăsim programul TV care începea la ora 11.30 cu un editorial (color), continua cu „Muncitorești voințe unite într-un gând. Versuri și cântece patriotice, revoluționare“. De la 12.00 era difuzat reportajul color „Florile muncii“, iar programul continua cu „Armonii în Mai“ – muzică de promenadă cu fanfara reprezentativă a Armatei. De la 12.30 începea „Cîntec drag pe plaiul muncii“ – muzică populară, iar apoi era difuzat reportajul „Din inimă întregii țări“. După „Albumul sărbătoresc“ de la ora 13.00, se închidea programul. Telejurnalul de la ora 19.00 redeschidea programul, urmat de un documentar artistic „Cînd primăvara înflorește“. Urmau un spectacol literar-muzical coregrafic și documentarul „Epoca Nicolae Ceaușescu – dimensiuni ale muncii și dezvoltării“. La ora 21.25 din nou Telejurnal. După ce românii au mai putut vedea cum e „Țara-n sărbătoare“, la ora 22.00 fix s-a închis programul.
Se încarcă comentariile...
