Grădina de poveste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi britanici şi-au creat în curtea casei un loc splendid, „Patru anotimpuri“, desemnat „Grădina anului 2007“ în Marea Britanie şi prezentat într-un documentar marca BBC  despre spaţii verzi minunate.

Sunt căsătoriţi de 39 de ani, iar de aproape 20 petrec împreună cel puţin trei ore pe zi în grădina casei. Nu stau însă niciodată cu ochii pe ceas: dacă plantele o cer, soţii Newton - Marie şi Tony - îşi fac de treabă printre flori şi arbuşti şi până la miezul nopţii. Uneori ca să le taie, să le pigulească, să le pună în ordine, alteori doar ca să se bucure de frumuseţea şi de liniştea lor.

Doi britanici a câte 62 de ani fiecare - ea, fostă asistentă, el, medic generalist cu 35 de ani vechime -, Marie şi Tony sunt proprietarii uneia dintre cele mai frumoase grădini private din Marea Britanie, premiaţi de nenumărate ori în cadrul unor competiţii dedicate grădinilor din întreaga lume („Grădina anului 2007", concurs organizat de „The Daily Mail", şi „Grădina anului 2010", competiţie a publicaţiei „Garden News").

Marie şi Tony Newton, proprietarii grădinii „Patru anotimpuri“, şi „paradisul“ lor verde, fotografiat în lunile de toamnă



Potrivit „The Daily Mail", în 1982, când au cumpărat casa din Walsall (localitate industrială aflată în nord-vestul oraşului britanic Birmingham), Marie şi Tony Newton aveau în curte doar câţiva arbori bătrâni şi multe bălării. Iniţial, din cauza celor patru copii, veniţi pe lume în cinci ani de căsnicie, nu aveau nici timp, nici chef de grădinărit. După ce au crescut copiii, şi-au orientat atenţia spre amenajarea grădinii. Când aveau serviciu, munceau după program. De doi ani au ieşit la pensie, aşa că grădina le ocupă tot timpul. 

image



„O moştenire frumoasă"

Autodidacţi, soţii Newton nu şi-au impus decât o singură regulă: grădina lor să arate bine pe tot timpul anului, indiferent că-i iarnă sau că-i vară. Aşa au decis că trebuie să se numească „Patru anotimpuri". „Au plantat sute de azalee (arbuşti ornamentali exotici cu flori roşii, roz sau albe - n.r.), conifere şi arţari, zeci de rododendroni, o mulţime de tufe perene ornamentale şi de copăcei euonymus (ce formează garduri cu frunze aurii, care se colorează toamna în roşu)", scrie „The Daily Mail". Pe site-ul lor, www.fourseasonsgarden.co.uk, cei doi grădinari îşi ţin la curent fanii din toată lumea, dar povestesc şi cum au reuşit să facă totul de unii singuri, mânaţi doar de pasiune.

image



„Din 1992, când am început efectiv să ne dedicăm grădinii, am amenajat şi reamenajat, am plantat şi am replantat sute de plante. Am câştigat războiul cu buruienile, am construit  o căbănuţă şi o casă de vară, o pagodă imensă şi una mai mică şi chiar o cascadă", povesteşte Marie Newton, care, atunci când lucrează, are la purtător un radio setat pe un post cu muzică clasică.

Grădina din Walsall are 55 de metri lungime şi 17 metri lăţime, nu e nici pe departe una imensă, dar nu există niciun centimetru pătrat nefolosit. Şi pentru că numără nu mai puţin de 3.000 de plante, de care ar fi şi păcat să nu se bucure şi alţii, soţii Newton au decis să o deschidă spre vizitare. Până acum, 8.500 de persoane s-au plimbat pe aleile din „Patru anotimpuri", iar asta se traduce într-un câştig de 25.000 de lire (aproximativ 29.000 de euro), bani donaţi pentru acte de caritate.

image



Dacă îi întrebi însă cât a costat amenajarea spaţiului, grădinarii britanici ridică din umeri. E o sumă cu cinci-şase cifre, asta ştiu sigur. Şi a meritat fiecare leuţ. „Grădina noastră e o moştenire frumoasă. Realist vorbind, însă, nu credem că vom putea păstra totul aşa cum e azi încă 20 de ani de acum încolo. Dacă e prea mult, punem mâna pe drujbă", conchide Marie Newton, citată de „The Daily Mail".

Program de vizite în 2012

Grădina privată a soţilor Newton poate fi vizitată de câteva ori pe an, iar programul este anunţat pe site-ul lor. Pentru anul 2012, vizitatorii au la dispoziţie două weekenduri: 12-13 mai şi 19-20 mai (de la 10.00 la 17.00). Taxa de intrare este de 3 lire (aproximativ 3,5 euro). Publicul primeşte din partea casei ceai şi biscuiţi şi, binînţeles, informaţii despre plante.

image
image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite