Doua focare de rabie, in Suceava
0Au turbat un cal si o vaca
Doua focare de rabie au fost depistate in judetul Suceava, iar noua persoane venite in contact cu doua animale domestice turbate au fost vaccinate antirabic. Directorul Directiei Sanitare Veterinare Suceava, Vasile Campan, a declarat, ieri, ca primul focar de rabie a fost depistat in comuna suceveana Ciocanesti, dupa ce o vaca a fost muscata de un animal salbatic, cel mai probabil un lup sau un ras. El a spus ca animalul a avut o plaga muscata in regiunea submandibulara si dadea semne de agresivitate si de paralizie, astfel ca a fost sacrificat, la taierea si transarea carnii participand opt persoane. Medicul veterinar al comunei Ciocanesti a banuit ca vaca este turbata si a trimis laboratorului DSVSA capul animalului. In urma analizelor, diagnosticul de rabie a fost confirmat. "S-au luat masuri de distrugere a cadavrului animalului, iar cele opt persoane venite in contact cu acesta au fost vaccinate antirabic", a spus Campan. Potrivit acestuia, in zona a fost instituita carantina de gradul III, urmand sa fie vaccinate antirabic toate animalele domestice din comuna. Un alt focar de rabie a fost depistat in comuna suceveana Rasca, la un cal care era agresiv si care si-a muscat stapanul. Directorul DSVSA Suceava a spus ca proprietarul calului a fost vaccinat antirabic, iar in acest caz a fost declansata o ancheta epidemiologica, fiind anuntata si DSVSA Neamt, pentru luarea masurilor necesare instituirii carantinei sanitar-veterinare in comunele limitrofe judetului Suceava.























































