Cum pot ajuta tehnicile teatrale la depăşirea timidităţii şi a blocajelor

Atât în viaţa profesională, cât şi în relaţiile din zona personală a fiecăruia dintre noi apar deseori acele insatisfacţii ce ţin de ceea ce obişnuim să considerăm a fi timiditate, blocaj sau, în general, obstacol de comunicare. Ne sunt tuturor familiare aceste dificultăţi, fie că le navigăm mai lejer sau mai anevoios, indiferent de experienţa sau cunoştinţele pe care le avem.

Le putem numi ,,blocaje”, însă conceptul acesta, investit cu credinţa noastră, va deveni cel mai probabil o profeţie care se adevereşte, în sensul că vor ajunge sa oprească evoluţia şi fluxul natural al unei situaţii. Mai eficient ar putea fi să le vedem ca ghizi interiori către părţi din noi care ne cer atenţia şi care se manifestă de fapt prin frica de expunere, frica de a fi ,,văzut” în autenticitatea sau vulnerabilitatea fiecăruia, teama de respingere, asupra cărora avem ocazia să aducem în primul rând curiozitate şi, mai ales, compasiunea care cândva a lipsit în dezvoltarea noastră.

Irina Ungureanu,  actriţă, terapeut şi lector la Fundaţia Calea Victoriei, unde susţine atelierul online Terapie prin tehnici teatrale. Exerciţii introductive, psihodramă şi terapia relaţiilor, a explicat pentru ziarul Adevărul cum pot ajuta tehnicile teatrale la depăşirea timidităţii şi a blocajelor.

Pornim de la ideea că, într-o măsură mai mare sau mai mică, oricare dintre noi a fost la un moment dat nevoit să aleagă ataşamentul versus autenticitatea personală. Ce putem face pentru a utiliza contructiv emoţiile intense şi tendinţa de retragere, de închidere în sine, este să nu luăm aceste dificultăţi atât de ,,personal”. Ele nu sunt dovadă a incapacităţii noastre, ci o invitaţie a sinelui de a se descoperi în toate aspectele, la toate vârstele şi funcţiile pe care le poate servi.

De exemplu, un vorbitor poate apărea pe o scenă, sau în faţa unui grup, şi poate simţi un val de emoţii paralizante care vor declanşa un şir de gânduri şi credinţe despre sine, care în foarte rare cazuri sunt pozitive. Apar judecăţile asupra propriei persoane, vocile critice şi în cele din urmă tendinţa de deconectare de factorul stresant, fie că este grupul, situaţia sau persoana anume în raport cu care a apărut frica. Astfel ratăm oportunităţi, întîlniri, dar, cel mai important, ratăm ocazia de a ne întâlni cu acele părţi din noi într-un mod ludic, plin de compasiune şi interes faţă de propria persoană, într-un mod în care putem fi realmente văzuţi şi îi putem vedea pe cei din jur.

Dacă abordăm aceste timidităţi şi aşa-zise ,,blocaje” ca pe nişte personaje interioare, care apar în situaţii clare, putem ajunge rapid să le cunoaştem, să aflăm de ce apar şi în ce fel vor să ne protejeze, ce funcţie cred ele că îndeplinesc pentru sine şi, mai ales, cum le putem redirecţiona energia către scopul care ne serveşte cel mai mult în acel moment. Nimic din interiorul nostru, oricât de critică i-ar suna vocea, nu ne doreşte răul, ci mai degrabă acţionează ca un prieten bine-intenţionat, care cândva a dat un sfat bun, şi care de atunci crede de fiecare dată că sfatul acela se aplică oricând.

Folosind diverse metode, cum ar fi respiraţia, exerciţii de meditaţie, tehnici teatrale inspirate din lucrul actorilor, elemente de psihodramă, putem intra într-un dialog cât se poate de activ şi de ,,real” cu aceste părţi interioare, le putem invita să iasă la lumină şi să vorbească, în loc de a se ascunde veşnic şi a se manifesta în schimb prin emoţii paralizante sau deconectare de cei din jur. Externalizând conflictele interioare într-un mod organizat şi conştient, asemenea unei piese de teatru în care autorul îşi conduce personajele către o temă sau un scop comun, reuşim să spargem tiparele subconştiente care blochează fluxul de energie, bucuria de a comunica şi de a ne exprima, bucuria de a interacţiona cu cei din jur şi cu propria persoană.

Psihodrama şi tehnicile teatrale folosite în mod terapeutic se bazează pe puterea grupului, pe oglindirea în celălalt a aspectelor din noi de care nu suntem pe deplin conştienţi, pe autenticitatea asumată a emoţiilor şi credinţelor despre sine. Acestea sunt unele din metodele cele mai eficiente de a regăsi în primul rând bucuria de a ne ,,juca” în lume, de a ne lua mult mai puţin în serios şi de a ieşi din semnificaţiile deseori dramatice pe care le dăm singuri unor conflicte interioare care sunt inerente oricărui om.

Beneficiile unui asemenea tip de lucru sunt o mult mai bună comunicare cu propria persoană, o putere de cunoaştere interioară care eliberează spontaneitatea şi creativitatea, spiritul ludic şi aptitudinile personale care constituie atuurile şi specificul personalităţii fiecăruia, în acelaşi timp în care întâlnirea cu un altul devine o oportunitate de creştere colectivă şi de schimb energetic în continuă mişcare.