Ziua Lecturii, celebrată alături de Doina Ruști și Alexandru Turcu la Colegiul „Sfântul Sava” din București
0Muzeul Național al Literaturii Române din București și revista Ficțiunea organizează o întâlnire cu liceenii joi, 15 februarie pentru a celebra Ziua Națională a Lecturii.
Derulat sub genericul Citit, recitat, ascultat, evenimentul are loc la Colegiul Național „Sf. Sava” din București, la ora 12.30, în Sala de festivități. Evenimentul este moderat de jurnalista Anca Șurian Capros.
Scriitoarea Doina Ruști și actorul Alexandru Turcu sunt invitații acestei întâlniri, dedicate plăcerii de a citi literatură, de a declama și mai ales de a asculta.
Fiecare om are o voce interioară, pe care lectura publică o aduce la suprafață, iar cititul în intimitate o accentuează. Lectura înseamnă descoperire, dar și analiză, viziune, introspecție. Cu fiecare lectură completăm „harta” propriei ființe.
Evenimentul propune o lectură de autor, un experiment de lectură individuală și colectivă și un recital actoricesc.
Întâlnirea este parte a clubului „Ficțiunea de joi”, organizat periodic de Muzeul Național al Literaturii Române din București (MNLR) și revista „Ficțiunea”.
Doina Ruști (n. 15 02 1957) este autoarea unor romane cu miză socială puternică, între care „Fantoma din moară” (2008), „Lizoanca la 11 ani” (2009), dar și a trilogiei fanariote: „Manuscrisul fanariot” (2015), „Mâța Vinerii” (2017) și „Homeric” (2019). Cel mai recent roman al său este „Paturi oculte” (2020), urmat de două volume de povestiri: „Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot” (2022) și „Depravatul din Gorgani” (2023).
Cu 40 de titluri traduse în peste 15 limbi, inclusiv în chineză, Doina Ruști s-a bucurat de exegeze și de recenzii laudative în numeroase publicații românești și internaționale. Printre cele mai recente traduceri, se numără ediția a doua a romanului „L’omino rosso” (2021, Roma), „The Book of Perilous Dishes” (2022, Londra), „Zogru” (2022, Marsilia).
Printre altele, a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (2008) și Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (2009).
Doina Ruști a înființat grupul „Ficțiunea”, este scenaristă și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București. Are titlul academic de profesor universitar.
Alexandru Turcu este actor la Teatrul de Comedie din București.
Anca Șuria-Capros este autoarea unui număr impresionant de rubrici și emisiuni radio, fiind cunoscută mai ales pentru emisiunea „La dispoziția dumneavoastră”, difuzată pe Radio România Actualități.