„West Side Story” a strălucit pe scena Festivalului Naţional de Teatru

SUCCES Musicalul produs în premieră de Festivalul Naţional de Teatru şi regizat de Răzvan Mazilu a fost spectacolul-vedetă al acestui weekend, fiind aplaudat îndelung la final

Primele patru zile ale ediţiei din acest a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) au adus pe scenele din Bucureşti spectacole considerate printre cele mai valoroase ale stagiunii trecute, de la „Victor sau copiii la putere” în regia lui Silviu Purcărete, la „Viaţa-i mai frumoasă după ce mori”, în regia lui Mihai Măniuţiu sau la „Trilogia belgrădeană” în regia lui Cristi Juncu. Teatre importante din ţară, Cluj, Râmnicu-Vâlcea, Odorheiu Secuiesc, şi nume de regizori vedetă care domină peisajul teatral din România s-au întâlnit în aceste seri în singurul eveniment anual care are ca scop să fie o oglindă cât se poate de fidelă a teatrului şi a societăţii româneşti a momentului. Iar cuvântul care defineşte cel mai bine nu doar începutul FNT, ci întregul festival este „diversitate”. Direcţii diferite în regia actuală, reprezentate în montări precum „De vânzare” sau „Tipografic majuscul” ale Gianinei Cărbunariu, care propune un tip de teatru ce documentează realităţi ale României comuniste şi postcomuniste, stau alături de „Tartuffe sau Impostorul”, al lui Victor Ioan Frunză, care propune un alt fel de oglindă a lumii, cu un text la fel de actual astăzi după câteva sute de ani.

Vedeta weekend-ului a fost însă spectacolul „West Side Story”, o producţie a FNT, care şi-a dorit ca prin această montare care-i aparţine lui Răzvan Mazilu să încurajeze un gen mai puţin vehiculat în teatrul românesc, şi anume musicalul. Pe scena Teatrului Odeon, sâmbătă şi duminică, actori din generaţia tânâră, cei mai mulţi dintre ei proapăt absolvenţi au cântat timp de aproape trei ore o partitură complicată, au adus o poveste emoţionantă în faţa unui public dispus să se lase furat de farmecul lor, de extraordinara efervescenţă şi de plăcerea cu care au jucat, de forţa unei generaţii care are ceva de spus.

„Romeo şi Julieta” în zilele noastre

Povestea lui Arthur Laurents, pe muzica lui Leonard Bernstein, un fel de „Romeo şi Julieta” a societăţii americane, în care taberele se ciocnesc în stradă şi se moare din iubire, chiar dacă nu este neapărat un manifest al generaţiei de azi, aşa cum a fost anunţat, rămâne o încercare valoroasă de a arăta faţa unei generaţii de actori care au forţa de a cuceri lumea. Fără decoruri, fără costume spectaculoase, într-o simplitate care a avut ca scop în primul rând să lase povestea în prim-plan, Răzvan Mazilu alternează planurile. Şi spune astfel o istorioară de dragoste, condimentată cu toată emoţia pe care o presupune melodrama, dublată de scene de umor care contrapunctează momentele lirice, în care doi tineri din lumi şi din tabere diferite sunt împiedicaţi să se iubească.

Energia este cuvântul care defineşte cel mai bine musicalul ce s-a dorit o megaproducţie, în care muzica live a fost cântată de Orchestra Naţională de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeşelea, iar aplauzele îndelungi de la final au fost cel mai bun semn că spectacolul trebuie să se joace în continuare.