Vintilă Mihăilescu a scris, înainte de a muri, pe patul spitalului despre „etnografia“ suferinţei
0Vintilă Mihăilescu, care a murit sâmbătă, la vârsta de 68 de ani, a fost diagnosticat în septembrie 2018 cu leucemie acută mieloblastică. Antropologul a scris, anul trecut, "În căutarea corpului regăsit – O ego-analiză a spitalului", volum publicat de Editura Polirom. Vă prezentăm un fragment din acest volum, în care fostul director al Muzeului Ţăranului Român îşi descria suferinţa.
Vintilă Mihăilescu a fost diagnosticat în septembrie 2018 cu leucemie acută mieloblastică, un tip de cancer agresiv al sângelui. După mai multe tratamente cu citostatice, antropologul a ajuns la Spitalul Universitar din Besançon, Franţa pentru un transplant cu celule stem ce i-ar putea salva viaţa. Intervenţia a fost una extrem de costisitoare (peste 250.000 de euro), însă românii s-au mobilizat şi, prin donaţii, au reuşit să adune o sumă considerabilă. Vintilă Mihăilescu a povestit că solidaritatea din ţară a impresionat-o profund pe preşedinta Tribunalului din Besançon, care a mărturisit că nu crede că în Franţa ar fi posibil aşa ceva. Despre experienţa suferinţei din spitale, antropologul a scris în volumul "În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului", publicat de Editura Polirom.
"Când a devenit clar că voi petrece mult timp în spital şi dupa ce m-am dezmeticit şi eu un pic, primul meu gând de antropolog a fost că mă aflu într-o „cultură” despre care doar auzisem câte ceva, aşa că, iată, am o ocazie neaşteptată de a face un studiu inedit.
Observaţia participativă era garantată, precum şi cei doi ani pe care ii recomandă „taticul” antropologiei, Malinowski. Toate conditiile erau deci îndeplinite, aşa că mi-am propus sa scriu o „etnografie a spitalului” – de altfel, acesta a fost si primul titlu al „cartii” pe care planuiam sa o scriu. M-am uitat deci mai întâi de jur împrejur, să vad ce se întâmplă în lumea înconjuratoare. Curând, am realizat însă că sunt atras, inevitabil, mai mult de ceea ce se întâmplă cu mine. Am schimbat deci şi titlul, care a devenit O (auto)etnografie a spitalului. După încă o vreme, ceea ce a ajuns să mă fascineze a fost aventura corpului – pe care o trăiam, desigur, pe cont propriu, dar începusem să o observ şi la cei din jur.
Corpul a rămas aşadar în centrul atenţiei mele, astfel încât am schimbat şi titlul, în Etnografia spitalului. O antropologie a corpului.
Îmi era clar că în afara spitalului nu aş fi reusit nicicând să observ ceea ce am văzut şi să-mi pun problemele despre corp pe care mi le-am pus. Titlul era însa greoi şi mult prea academic.
A fost momentul în care Ana, soţia mea, mi-a sugerat alt titlu: În cautarea corpului regăsit. Într-un mod profund şi doar aparent contradictoriu, exact despre aceasta era vorba. Eu am adăugat doar subtitlul, O ego-analiza a spitalului, căci nu poţi întelege cu adevărat anumite aventuri ale corpului în afara „culturii” de apartenenţă: şi corpul este culture-bound!", scria, în volumul publicat de Polirom, "În căutarea corpului regăsit - O ego-analiză a spitalului", antropologul.
Timp de cinci ani, director al Muzeului Ţăranului Român
Vintilă Mihăilescu a fost profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Sociologie al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). A fost visiting professor la numeroase universităţi şi centre de studii avansate din Canada, Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Belgia, Austria şi Bulgaria.
Din 2005 pînă în 2010 a fost director general al Muzeului Ţăranului Român. În 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000. Între 1998 şi 2018 a fost colaborator permanent la revista Dilema (Veche), unde a deţinut rubrica „Socio‑hai‑hui”.â
A mai publicat : Paysans de l’histoire (în colab., 1992), Fascinaţia diferenţei (1999), Socio‑hai‑hui. O altă sociologie a tranziţiei (2000), Svakodnevica nije vise ono sti je bila (Belgrad, 2002), Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani (2010).
De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut Antropologie. Cinci introduceri (ed. I, 2007 ; ed. a II‑a revăzută şi adăugită, 2009), Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape (coord., 2009), Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică (ed. I‑II, 2013), Condiţia romă şi schimbarea discursului (coord. împreună cu Petre Matei, 2014), Apologia pârleazului (2015), De ce este România astfel ? Avatarurile excepţionalismului românesc (coord., 2017), Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană (2017), Etnogeneză şi ţuică (2018) şi În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului (2019).
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
