A murit profesorul Vintilă Mihăilescu

0
0
Vintilă Mihăilescu a încetat din viaţă la vârsta de 68 de ani
Vintilă Mihăilescu a încetat din viaţă la vârsta de 68 de ani

Antropologul Vintilă Mihăilescu a murit, sâmbătă după-amiaza, la vârsta de 68 de ani, la un spital din Capitală. Profesorul suferea de o gravă afecţiune.

Vintilă Mihăilescu a fost internat anul trecut şi în Franţa. Vintilă Mihăilescu a fost diagnosticat în septembrie 2018 cu leucemie acută mieloblastică, un tip de cancer agresiv al sângelui. După mai multe tratamente cu citostatice, antropologul a ajuns la Spitalul Universitar din Besançon, Franţa pentru un transplant cu celule stem ce i-ar putea salva viaţa. 

De altfel, el şi scris o carte „despre peripeţiile unui pacient la Secţia de leucemii acute”.

Iar anul trecut, într-o postare pe Facebook, Vintilă Mihăilescu a povestit că solidaritatea din ţară a impresionat-o profund pe preşedinta Tribunalului din Besançon, care a mărturisit că nu crede că în Franţa ar fi posibil aşa ceva. 

Redăm în continuare istorisirea antropologului: 

„Preşedinta Tribunalului din Besançon ne semnează nişte acte juridice legate de transplant şi, aflând că suntem români şi nu avem asigurare franceză, ridică ochii spre noi şi ne întreabă cu vădită compasiune de unde o să facem rost de toţi aceşti bani.

- Avem deja un grup de peste 4000 de persoane care au donat şi... – începe să-i explice fiul meu.

Doamna preşedintă se opreşte brusc şi face o pauză lungă:

- Toată admiraţia mea pentru această solidaritate! În Franţa, aşa ceva nu cred că ar mai fi posibil...

Nu am comentat, am reţinut doar admiraţia, sinceră, a unei preşedinte de tribunal francez şi v-o trimit mai departe tuturor, de aici, din Besançon. Eu nu mai am de mult cuvinte...“.

De când s-a aflat că este bolnav au fost organizate mai multe campanii de strângeri de fonduri.

Director al Muzeului Ţăranului Român

Absolvent al Facultăţii de Psihologie a Universităţii Bucureşti (1974), a fost cercetător în psihologie al Institutului de Geriatrie (1974-78), iar între 1979-1991 a fost cercetător al Centrului de Antropologie pe lângă Academia Română.

Vintilă Mihăilescu a fost profesor invitat la universităţi din Franţa (Lyon, Paul Valery Montpellier, Provence), Elveţia (Neuchatel), Germania (Humboldt), Ungaria (Pecs), Canada (U.Q.A.M.).

Este autorul cărţii „Fascinaţia diferenţei”, apărută în 1999. Din 1998 a scris şi publicistică, având cronică permanentă la săptămânalul cultural „Dilema Veche”.

Din februarie 2005 până în mai 2010, Vintilă Mihăiesclu a fost directorul Muzeului Ţăranului Român.

În anul 2006 a fost decorat de Preşedintele României pentru serviciile aduse culturii române.

Citiţi şi:

Vintilă Mihăilescu, regretat de colegi, studenţi şi lumea academică: „A fost cel mai harnic promotor al antropologiei culturale în România postcomunistă“

Vintilă Mihăilescu a scris, înainte de a muri, pe patul spitalului despre „etnografia“ suferinţei din această instituţie

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite