VIDEO Baza nucleară secretă din care sovieticii plănuiau să atace Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima bază de rachete nucleare sovietice în afara URSS-ului era secretă în 1959 şi rămâne aproape la fel de necunoscută şi în prezent. Dar încă se află acolo, mărunţită de timp şi invadată treptat de pădurile din nordul Berlinului.

Este încă cel mai greu loc de găsit. Ascuns în pădurile nesfârşite din Brandenburg se află un platou de beton de mărimea unui teren de tenis, cu o placă de metal în mijloc. Aceasta era rampa de lansare pentru un atac nuclear asupra Europei de Vest, informează BBC.

Rachetele nucleare sovietice, de 20 de ori mai puternice decât cele de la Hiroshima, aşteptau să fie lansate spre Londra şi spre bazele nucleare din estul Angliei.

Cu trei ani înainte de criza rachetelor din Cuba, Uniunea Sovietică a plasat arme nucleare în pădurea din Germania de Est de atunci.

Această poiană din poveşti este locul din care armele de distrugere în masă puteau fi fost lansate.

Aici se afla un oraş-garnizoană pentru 15.000 de oameni, dar când Armata Roşie a plecat în 1994, natura şi-a revendicat terenul. Acum numai drumuri abrupte pot duce spre complexul în sine, aflat în apropiere de satul Vogelsang.

În anii '50 s-au depus eforturi uriaşe pentru a ascunde complexul de spionii occidentali, din moment ce prima bază nucleară sovietică a fost atât de bine ascunsă, încât nu s-a aflat nimic de existenţa ei. Cu toate acestea, agenţii de informaţii din Germania de Vest, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Franţa aveau o idee despre ce se întâmplă.

Bazele sovietice secrete din Germania

Printre copaci cerul este abia vizibil - ceea ce înseamnă că poiana era monitorizată cu greu de spioni în anii 1960. Aici există o platformă de beton pe care se află o placă de metal, pentru ca rachetele să ajungă la o ţintă de până la 1.200 kilometri distanţă. Londra se află la o distanţă de aproximativ 1.000 kilometri.

Potrivit serviciilor de informaţii americane, baza a fost construită în 1959.

În cazul Cubei, fotografiile au demonstrat clar că sovieticii instalaseră rachete nucleare, astfel că, după două săptămâni de tensiune, Uniunea Sovietică a fost de acord să îşi retragă armele. Însă dovezile referitoare la baza nucleară din Germania nu au fost la fel de evidente.

Americanii bănuiau că există o astfel de bază, dar nu ştiau unde s-ar putea afla: Uniunea Sovietică era mult prea departe pentru a ataca ţinte din Occident. Aşa că au început să pună cap la cap informaţiile. Detalii veneau inclusiv de la agenţii occidentali din Germania de Est, care observau situaţia de la faţa locului.

Din toate indiciile, CIA a ajuns la concluzia că în pădurea din Berlin urmau să se folosească lansatoare mobile de arme nucleare.

„Utilizarea de rachete Shyster de la bazele din Germania de Est ar consolida capacitatea sovieticilor e a ataca ţinte NATO din Europa de Vest şi Anglia”, s-a explicat în raport.

Acum, locul din care s-ar fi putut declanşa teroarea nucleară este unul liniştit şi frumos.

Când soldaţii sovietici au plecat, au luat cu ei tot ce au putut. Doar câteva fotografii şi postere au rămas lângă clădirile abandonate. Pozele care nu au putut fi luate, precum portretul pictat al lui Lenin pe un perete exterior sau picturile murale din şcoală, au rămas.

Treptat, natura şi-a recăpătat drepturile, dar nici măcar ea nu a a reuşit să acopere integral baza nucleară din beton. Va mai trece mult timp înainte de a ascunde un întreg oraş, cu teatru, magazine, birouri, o sala de antrenamente şi o şcoală.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite