Sfânta şi Marea Joi – Săptămâna Pătimirilor. „Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie“ (Ioan 16,20)
0În zilele acestea triste a căror profunzime este tulburată de undele fricii care se propagă pe luciul minţilor noastre, trebuie să ne întărim nădejdea că vom scăpa cu bine din încercarea prin care ne-a fost dat să trecem cu toţii.
Textul evangheliei din Sfânta şi Marea Joi relatează întâlnirea euharistică a apostolilor cu Hristos Care le împărtăşeşte marea taină a iubirii jertfelnice a lui Dumnezeu, Cel ce răscumpără umanitatea din păcat lăsându-Se ţintuit de braţele crucii şi oferindu-şi Trupul şi Sângele pentru viaţa lumii. Totodată, mâncarea şi băutura dobândesc alte sensuri pentru apostoli după Cina cea de Taină, care înţeleg că Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu potoleşte foamea şi setea de veşnicie a lumii.
După Cina cea de Taină, unde singurul Prieten care-i mai rămăsese lui Iuda îi divulgă în public planul Său, apostolii sunt cuprinşi de oboseala zilei şi adorm în preajma Învăţătorului lor, Care, îngenunchiat, Se ruga cu lacrimi de sânge Părintelui Său ceresc. Singurul care era cuprins de energia debordantă a trădării era Iuda, care porni cu picioarele abia spălate de iubirea Învăţătorului său spre locul unde avea să primească arginţii trădării ţinuţi cu grijă în mâinile în care cu puţin timp înainte ţinuse Împărtăşania dăruită de Însuşi Fiul lui Dumnezeu.
De câte ori n-am primit noi Euharistia din mâna preotului? De câte ori n-am dorit cu ardoare să gustăm din potirul vindecării, aşteptând fără credinţă curată tămăduiri miraculoase? De câte ori nu am răstignit pe Hristos prin păcatele noastre, deşi înainte de a ne uni cu Trupul şi Sângele Său I-am făgăduit îndreptarea propriei vieţi? Asemenea lui Iuda, I-am trădat încrederea prin comportamentul nostru versatil şi credinţa noastră aproximativă.
Parcă Dumnezeu a dorit acum, în acest context pandemic, ca să postim de Euharistie! Prea de multe ori am confundat Taina Sfintei Împărtăşanii cu lucrurile magice din această lume şi prea des am asociat Cuvântul lui Dumnezeu cu miracolul superficial al acestei lumi.
Pentru că Se întristase Dumnezeu de atâta post exclusiv alimentar din partea noastră, ne-a dăruit în acest an unul mai aspru, pe care nu credeam să-l mai gustăm vreodată, şi care ne-a pregătit pentru a prăznui Învierea Sa în casa sufletului nostru, pentru ca în felul acesta să simţim mai intens dorul de întâlnirea cu El. Ne obişnuisem cu prezenţa sfinţeniei Sale în viaţa noastră, iar această familiaritate s-a transformat în rutină. Însă, dacă vom reuşi să pricepem planul lui Dumnezeu cu noi, atunci vor răsuna discret în mintea noastră cuvintele Sale: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc” (Ioan 15,14). La această demnitate de prieteni ai lui Dumnezeu putem ajunge doar dacă împlinim, prin conlucrare cu harul Său, ceea ce El ne porunceşte ca un Părinte iubitor. Doar dacă vom rămâne întru cuvintele Lui, fară revoltă şi fără tristeţe distrugătoare, vom putea cere ce vom vrea de la El, şi ni se va da. Aşa spun cuvintele Sale în evanghelia acestei zile a Săptămânii Pătimirilor: „Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi vi se va da” (Ioan 15,7).
Şi ce vom putea oare să cerem? Dacă vom rămâne alături de Dumnezeu şi de Biserica Sa, vom cere cel mai sfânt dar pe care Hristos L-a lăsat omenirii, darul pe care acum 2000 de ani, într-o zi de joi, Cel Trădat l-a întins chiar şi trădătorului Său – Sfânta Euharistie! Aşa ni-l va întinde şi nouă. Iar noi să-l primim şi să-I mulţumim prin viaţa noastră, oricum ar fi ea, oricât de grea s-ar dovedi.
În tulburătoarea rugăciune rostită de Hristos în Grădina Ghetsimani, imediat după Cina cea de Taină, a spus: „Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan 14, 27). „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33). Aceste cuvinte au fost adresate nu doar apostolilor, ci tuturor prietenilor Săi, din toate veacurile şi de pretutindeni, cărora le-a fost încercată tăria credinţei în timpul persecuţiilor sau al molimelor, aşa cum se întâmplă şi astăzi în întreaga lume. Necazuri au fost, sunt şi vor fi, şi încă mult mai mari decât această epidemie. Dar Hristos ce spune atunci când omul plânge şi disperă? Ce le-a spus ucenicilor în Joia aceea în care s-a rugat cu lacrimi de sânge? „Nu mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti de cel viclean” (Ioan 17,15).
În fiecare clipă în care privim în televizoarele şi telefoanele noastre cu o curiozite păguboasă statisticile alarmante ale infectărilor sau deceselor, să răsune în mintea noastră aceste cuvinte: „Nu mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti de cel viclean” (Ioan 17,15). Ele arată că lupta cu răul este inegală pentru omul care nu-L are pe Dumnezeu prezent în lăuntrul fiinţei sale, de aceea avem nevoie ca Hristos Înviat să ne însoţească pe calea vieţii, să fie pelerin împreună cu noi, luminându-ne înţelegerea lucrurilor şi realitatea lumii în care de multe ori rătăcim.
Şi dacă spuneam că taina lui Iuda e singura taină omenească din Evanghelie, taina rugăciunii din Ghetsimani poate rămâne una dintre cele mai nepătrunse taine dumnezeieşti petrecute în viaţa lui Hristos pe pământ.
Să rămânem treji şi vii în aceste timpuri de încercare pentru fiecare fiu sau fiică a Bisericii noastre dreptslăvitoare. Dar nu ca Iuda, rămas singurul dintre ucenici care stătea treaz întocmind planul trădării, în acele clipe de frământare şi suferinţă petrecute de Hristos în rugăciune, înainte de a fi prins şi condamnat la răstignire.
Dacă vom şti ce să alegem din timpul petrecut cu speranţă în singurătatea noastră în aceste zile de meditaţie şi postire, va poposi Hristos Cel răstignit şi înviat în viaţa noastră şi în mijlocul frământărilor şi neliniştilor noastre şi ne va spune: „Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16,20).
Arhiepiscop Ioachim