Sanda Ladosi - coplesita de dovezi de simpatie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

24 de natiuni vor sta, in aceasta seara, cu pumnii stransi in fata televizoarelor: reprezentantii lor la editia 2004 a Eurovision se infrunta, incepand cu ora 22, ora Romaniei. Pentru prima data in

24 de natiuni vor sta, in aceasta seara, cu pumnii stransi in fata televizoarelor: reprezentantii lor la editia 2004 a Eurovision se infrunta, incepand cu ora 22, ora Romaniei. Pentru prima data in istoria acestei competitii, castigatorul va fi hotarat exclusiv prin televoting: apelurile din 36 de tari (inclusiv cele 12 state care nu au trecut de semifinala din 12 mai) vor decide unde se va desfasura editia cu numarul 50, cea din 2005. Voturile sunt centralizate de catre operatorul german de telefonie care detine licenta pentru aceasta editie si trimise la EBU (organizatorul Eurovision) in minimum de timp. Nu se va mai intampla ca in alti ani, cand suspiciunile planau asupra modalitatii in care unul sau altul dintre concurenti a primit puncte, insinuarile ca aranjamentele de culise tin loc de vot corect nu mai au nici o justificare. Austria, Belgia, Franta, Germania, Irlanda, Islanda, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Romania, Rusia, Spania, Suedia si Turcia (calificati direct in finala), alaturi de Serbia si Muntenegru, Olanda, Cipru, Croatia, Bosnia-Hertegovina, Albania, Malta, Macedonia, Grecia si Ucraina isi vor disputa trofeul. Vesticii sunt ingrijorati deja de "invazia" rasariteana, temandu-se ca votul masiv din aceste tari va diminua vizibil sansele concurentilor din Franta sau Spania. In concursul de anul acesta exista oferta pentru fanii celor mai diverse genuri: maine seara vor canta un "Ricky Martin grec" (Sakis Rouvas are o melodie intitulata "Shake It", va mai amintiti de refrenul cu "Shake your Bonbon", al bombei latino?); Olanda e reprezentanta de niste vajnici urmasi ai trupei Extreme, care interpreteaza in concurs o piesa care seamana foarte bine cu hit-ul "More than Words", in timp ce din Turcia vin un fel de Zdub si Zdub de-ai lor. Belgienii, rusii si suedezii au recurs, anul acesta, la o formula mai "comoda", apeland, la randul lor, la "imprumuturi" muzicale. Se prea poate, deci, ca piesele lor sa va sune cunoscut la ureche. Francezii sunt reprezentati de un nou Patrick Bruel, irlandezii au trimis la Istanbul inca o balada dintre cele care i-au consacrat de-a lungul vremii. Inainte de cele trei repetitii generale cu public platitor, programate pentru ieri si astazi, Sanda Ladosi a mai avut una serioasa chiar la hotel, spre deliciul oaspetilor. N-au lipsit din reprezentatia de pe holul de la etajul 6 nici costumele, fiindca romanii au tinut sa-si faca treaba la modul profesionist. Solista este chiar mai relaxata decat prevazuse: "Concursul nu-mi da tensiunea la care ma asteptam, am senzatia ca ar fi trebuit sa simt altceva. Ma simt foarte bine, imi doresc sa am emotii diseara, emotii care sa ma ajute, fiindca nici sa fii ca o scandura nu e interesant. Totusi, daca n-ar avea titulatura si mediatizarea pe care le are, Eurovisionul ar semana cu o susa mai reusita de la noi...", glumeste Sanda. Reprezentanta noastra a avut si surprize placute la Istanbul, fiind coplesita de dovezi de simpatie. "Am senzatia aproape sfidatoare de mandrie ca sunt romanca. Nu ma ascund, nu mi-e rusine, echipa noastra umbla pe strazi cu steagul la gat". Despre ce se va intampla in concurs, interpreta declara cu franchete: "Fiecare din cei 24 ramasi in competitie vrea sa castige, e mincinos cel care sustine altceva. Totusi, nu ma gandesc la locul I, ceea ce imi doresc este sa ne simtim bine pe scena, asa cum s-a intamplat la finala romaneasca, sa ne facem treaba bine, astfel incat, la intoarcere, romanii sa fie mandri ca m-au votat, nu sa arunce cu oua dupa mine". Nu doar telespectatorii obisnuiti o sustin pe Sanda, ci si colegii de breasla. Nicola, care a clasat Romania anul trecut pe locul 10, a sunat sa o felicite chiar de la semifinala de la Bucuresti, iar Marcel Pavel, bunul sau prieten, i-a trimis fiole cu vitamina C. Totusi, la Istanbul, Sanda nu va fi incurajata de o delegatie prea numeroasa, chiar daca distanta de la Bucuresti pana aici nu e foarte mare. Important este ca in "galerie" se va afla si cel mai infocat fan: Stefan, iubitul sau.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite