Reguli în religia musulmană
0În pofida numeroaselor interpretări recente, mai mult sau mai puţin favorabile, Islamul este o religie paşnică, simplă, care predică toleranţa, mila, egalitatea şi unicitatea unui singur Dumnezeu. Vă prezentam mai jos câteva reguli în religia musulmană.
Reguli în religia musulmană: Importanţa căsătoriei
În tradiţia musulmană, binele societăţii se bazează preponderent pe starea de spirit a individului şi pe fericirea cuplului. Astfel, căsătoria reprezintă în religia musulmana un pilon important al comuniunii dintre bărbat şi femeie, precum şi un semn al înţelepciunii.
„El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi acestea sunt semne pentru un neam de oameni care chibzuiesc” (Coran 30:21)
Reguli în religia musulmană: Allah este singurul Dumnezeu
Coranul, cartea sfântă a religiei musulmane, notează că Allah este cel care l-a creat om dintr-un cheag de sânge (Sura 96:2). Astfel, oamenii au fost realizaţi prin voinţă liberă, divină, cu scopul de a-l asculta şi sluji pe unicul Dumnezeu.
Reguli în religia musulmană: Necesitatea rugăciunii
Religia musulmană le cere credincioşilor săi să se roage la Allah de cinci ori pe zi, să postească în timpul Ramadanului şi să meargă în pelerinaj la Mecca cel puţin o dată în viaţă, dacă situaţia financiară le permite.
Reguli în religia musulmană: Importanţa generozităţii
O altă regulă importantă a Islamului spune că un musulman credincios, pentru a-şi arăta dragostea faţă de Allah, trebuie să facă acte de caritate în fiecare an. De asemenea, Coranul atenţionează că valoarea oferită în dar celor nevoiaşi trebuie să fie proporţională cu averea acumulată.
Reguli în religia musulmană: Jihadul nu înseamna „război sfânt”
Folosită preponderent de musulmanii extremişti, expresia „Jihad” nu înseamna „război sfânt”, ci se referă mai degraba la o luptă interioară pentru dobândirea binelui şi eliminarea nedreptăţii sociale.
Un posibil aspect combativ al termenului „jihad” poate fi înţeles doar dacă ne referim la lupta împotriva agresiunii sau tiraniei. Merită de amintit că islamul respinge orice formă de teroare, extremism sau fanatism, religia musulmană punând un preţ deosebit de mare pe viaţa umană.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.