Presa franceză, despre Mihai Şora: „A devenit, în câteva luni, portavocea moblizării împotriva «abaterilor» guvernării”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filosoful Mihai Şora este descris de presa franceză ca „portavocea mobilizării împotriva «abaterilor» guvernării din România. AFP scrie că Şora este privit de mulţi ca „o lumină călăuzitoare”.

Filosoful cu peste 100.000 de persoane care îl urmăresc pe Facebook „atrage rapid aprecierea fanilor săi”, scrie AFP. 

Reporterii agenţiei franceze de presă relatează atmosfera din jurul filosofului Mihai Şora, la protestele din Piaţa Victoriei, citând din diverse persoane care îi mulţumesc acestuia sau îi spun că reprezintă o inspiraţie: „În timp ce, în noapte, la Bucureşti, manifestanţii strigă numele lui Mihai Şora, neiniţiaţii sunt surprinşi să descopere un scriitor de 101 ani, cu o siluetă firavă, care a devenit în câteva luni, portavocea mobilizării împotriva «abaterilor» guvernării”. 

Şora se retrage adesea sub pălăria lui mare, cu bor negu, de la adorare şi de la camerele TV, dar nu e reticent când vine vorba de a-şi expune motivele pentru care s-a alăturat valului de proteste care acuză campania guvernului împotriva presupuselor abuzuri din justiţie”, mai scrie agenţia de presă.

„Sunt un cetăţean conştient nu doar de drepturile sale, ci şi de obligaţiile sale, pe care trebuie să le îndeplinesc când ţara e la răscruce de drumuri", a explicat filosoful pentru AFP.

«Am venit aici pentru a fi alături de poporul meu care suferă şi care vrea ca justiţia să aibă întâietate»", spune Mihai Şora în aplauzele mulţimii, în timpul uneia dintre manifestările care au avut loc aproape zilnic la Bucureşti şi în marile oraşe din România”.

Mihai Şora este departe de a fi un erou pentru toată lumea, mai scrie AFP, oferindu-l ca exemplu pe  senatorul social-democrat Şerban Nicolae care îl descrie ca fiind arogant şi stalinist, evocând anii 1948-1949, când scriitorul a fost angajat al ministerului pentru Afaceri Externe. 

„Născut în noiembrie 1916, Şora şi-a realizat studiile în Franţa, iar apoi, între 1945 şi 1948, a lucrat  ca cercetător la CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique) de la Paris. 

În 1948, revine în ţara natală, devenită un satelit al Uniunii Sovietice, gândind să mai rămână doar zece zile. Regimul comunist îl va împiedica să plece din nou. Fiu al unui preot, într-o ţară care predica ateismul, a fost de mai multe constrâns să abandoneze munca sa ca scriitor şi publicist şi să se supună rigorilor regimului totalitar. 

«Timp de ani, mărturisea el recent, am fost supravegheat, telefonul meu ascultat şi corespondenţa citită... Dosarele Securităţii (poliţia politică comunistă, n.r) care mă vizau erau copleşitoare»”- AFP

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite