Ploaie de cinci stele la Festivalul de Teatru de la Sibiu

0
0

Cinci personalităţi internaţionale  din lumea teatrului şi a filmului, printre care austriacul Klaus Maria Brandauer şi lituanianul Eimuntas Nekrosius, au fost distinse sâmbătă pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu.

Sâmbătă seară, de la ora 18.00, au fost acordate, pe Alea Celebrităţilor din Sibiu, cinci noi stele unor personalităţi din lumea teatrului: actorului de teatru şi film Klaus Maria Brandauer (Austria), regizorului Eimuntas Nekrosius (Lituania), regizorului Joel Pommerat (Franţa),  dramaturgului Neil LaBute (SUA) şi regizorului Kazuyoshi Kushida (Japonia). La ceremonia de decernare a noilor stele au participat artişti şi oficialităţi locale, printre care primarul interimar Astrid Fodor.

Alee cu 18 stele

De la inaugurarea acestui proiect, în urmă cu doi ani, au fost acordate 18 stele, unor mari nume din lumea teatrului, teatrologului George Banu, regizorului Silviu Purcărete,  coregrafului Gigi Căciuleanu, regizorului englez Peter Brook şi, post-mortem, dramaturgului Radu Stanca.

„Între primul şi al doilea zid de apărare din Sibiu este o alee pietonală, ce uneşte primul teatru construit în România în 1788 cu Cazarma 90, unde va fi construit viitorul teatru al oraşului. Între trecut şi viitor , la Sibiu, s-a născut această Alee a Celebrităţilor, inspirată de Walk of Fame de la Hollywood“, a declarat Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).

Ediţia din acest an a festivalului s-a încheiat ieri, după zece zile, cu o ceremonie de gală, desfăşurată sâmbătă, la Sala Thalia.

De la Mephisto la Hamlet

Un invitat de onoare la FITS, premiat cu stea, a fost actorul austriac Klaus Maria Brandauer (72 de ani), unul dintre puţinii actori vorbitori de limba germană care au atins faima internaţională. Publicul l-a putut urmări la Sibiu în spectacolul regizat de germanul Peter Stein, „Ultima bandă a lui Krapp“, la care a participat vineri seară şi Klaus Iohannis, preşedintele României.

image

Sub genericul „Actor de teatru - Actor de film, Alegere imposibilă“, teatrologul George Banu şi criticul de film Irina Margareta Nistor au dialogat, sâmbătă, cu actorul austriac despre ce înseamnă a avea succes la Hollywood. 

Klaus Maria Brandauer este cunoscut pentru rolul principal din filmul „Mephisto“ (1982), pentru care a fost distins cu premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes, precum şi pentru rolul memorabil alături de Meryl Streep în „Out of Africa“ (2000), ce i-a adus o nominalizare la Premiile Oscar, pentru Cel mai bun actor în rol secundar.

În teatru, Brandauer a colaborat cu Burgtheater Vienna din anul 1972, interpretând numeroase roluri principale: Don Carlos, Ferdinand, Tartuffe, Cyrano de Bergerac, şi mai ales Hamlet, de o sută de ori.

„Aşteptându-l“ pe Iohannis, cu covor roşu şi flori

Preşedintele Klaus Iohannis a sosit sâmbătă seară, la Sala Thalia din Sibiu, în jurul orei 21.00, chiar la începerea sectacolului „Ultima bandă a lui Krapp“, de Samuel Beckett. Una dintre cele mai cunoscute piese de teatru absurd ale dramaturgului irlandez Samuel Beckett (distins cu Premiul Nobel în 1969) este „Aşteptându-l pe Godot“ (1952).

Klaus Iohannis a fost aşteptat, cu covor roşu, de Constantin Chiriac, directorul Festivalului de Teatru, care i-a oferit un buchet de trandafiri albi Primei Doamne Carmen Iohannis. Soţia lui Iohannis a coborât din altă maşina oficială, fiind aşteptată de Preşedintele României, sosit cu câteva minute mai devreme.

Printre oficialităţile care l-au aşteptat pe preşedinte s-au numărat Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului, Andreas Huber, consulul onorific al Austriei la Sibiu şi Paul Jurgen Porr, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România.

Spectacolul „Ultima bandă a lui Krapp“, în regia unuia dintre cei mai importanţi regizori germani,Peter Stein, are o complexitate aparte, cu puţin text, cu o scenografie minimalistă, mizând  doar pe jocul actorului austriac Klaus Maria Brandauer.

image
Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite