„Pavilionul femeilor", un roman care a făcut istorie. Fragmente, în avanpremieră

Volumul lui Pearl S. Buck,  prozatoare americană care a fost distinsă cu Premiul Nobel în 1938, apare la Editura Polirom, în colecţia Biblioteca Polirom. Romanul, despre drama unei chinezoaice care la 40 de ani se hotărăşte să aducă o concubină în dormitorul soţului, a fost ecranizat în 2001, în regia lui Ho Yim, avîndu-i printre protagonişti pe Willem Dafoe şi Luo Yan.Adevarul.ro vă prezintă fragmente în avanpremieră.

Cînd doamna Wu, stăpîna unei case de nobili dintr-o provincie chineză, împlineşte 40 de ani, hotărăşte să se retragă din dormitorul soţului şi să-i aducă acestuia o tînără concubină.

Ea rămîne însă administratoarea averii familiei şi dirijează cu tact şi fermitate întreaga gospodărie, încercînd să ţină sub control pornirile rebele ale nurorilor şi să-şi îndrume fiii să respecte
vechile tradiţii. Numai că acum, în secolul XX, însăşi doamna Wu, o femeie educată, începe să pună la îndoială orînduielile din trecut. Întîlnirea cu un preot străin, fratele André, de care ajunge să se ataşeze pe nesimţite, îi transformă radical spiritul şi felul în care vede lumea. Pavilionul femeilor a fost considerat unul dintre cele mai bune romane ale lui Pearl S. Buck, iar doamna Wu este, poate, cel mai puternic personaj feminin creat de prozatoarea americană. În acelaşi timp, cartea ilustrează şi frămîntările unei societăţi tradiţionale aflate în pragul unei schimbări radicale, ca urmare a contactelor cu străinii şi a modernizării, ce pătrunde lent, dar sigur în această lume închisă.

„Pavilionul femeilor este una dintre cele mai bune cărţi ale povestitoarei neobosite care e Pearl S. Buck. În spatele înşelătoarei simplităţi a poveştii curge şuvoiul limpede şi grăbit al timpului – micile întîmplări din viaţa de zi cu zi, înfruntările dintre indivizi –, în episoade relatate concis şi încîntător.” (The Saturday Review of Literature)

„Un studiu matur şi pătrunzător al lumii femeilor, scris cu profundă înţelegere.” (The New York Times) „Atît prin dialoguri, cît şi prin meditaţiile din carte, Buck aduce în discuţie cu multă pricepere idei relevante şi întrebări esenţiale despre natura iubirii şi despre diferenţele ce-i separă pe bărbaţi de femei.” (Book Reporter)

fragment

Chiar atunci auzi un glas gros şi răsunător dinspre poarta rotunjită care dădea în curte :
— Doamnă !
Se aşteptase la un asemenea glas, dar nu era pregătită pentru forţa acestuia. A ridicat ochii dinspre orhidee şi a văzut un bărbat înalt, lat în umeri şi îmbrăcat într o robă lungă şi maronie legată la brâu cu o sfoară. Era preotul. În mâna dreaptă ţinea strâns o cruce care i atârna pe piept. Ştia că acea cruce era un simbol creştin, dar nu asta o interesa, ci mărimea şi forţa mâinii care o cuprindea.
— Dac aş şti cum să vă vorbesc, v aş răspunde la salut, i a spus doamna Wu cu glasul ei ca un clopoţel de argint. Intraţi, vă rog.
Preotul şi a aplecat capul masiv şi a intrat în curte. Ying l a urmat, cu faţa lividă de spaimă.
— Poftiţi în biblioteca mea, vă rog.
Doamna Wu s a oprit în uşă, aşteptând ca omul să intre înaintea ei. Însă preotul şi a desprins mâna de pe cruce şi a făcut un mic gest în direcţia uşii.
— În ţara mea, doamna intră prima, a explicat el zâmbind.
— Chiar aşa ? a murmurat ea. Dar, într adevăr, poate că i mai bine să merg eu înainte, căci cunosc drumul.
A intrat, s a aşezat la locul ei obişnuit şi i a arătat preotului celălalt scaun, aflat de cealaltă parte a mesei. Ying s a furişat spre uşă şi a rămas acolo, pe jumătate ascunsă, holbându se la ei. Doamna Wu a zărit o.
— Ying, vino aici, i a poruncit ea.
Apoi s a întors către preot, surâzând uşor.
— Femeia asta proastă n a văzut niciodată un om atât de mare şi nu şi poate lua ochii de la dumneavoastră. Vă rog s o iertaţi.
Preotul i a răspuns cu aceste vorbe ciudate :
— Poate că Domnul mi a hărăzit trupul ăsta imens pentru ca aceia care mă privesc să se amuze. Ei bine, râsul e un lucru bun.
Glasul lui bubuitor se rostogolea prin încăpere.
— Cerule ! a exclamat slab Ying, ridicând privirea spre grinzile tavanului, Parcă i un tunet !
— Ying, adu ceai cald, i a poruncit doamna Wu slujitoarei, vrând să o liniştească, iar Ying a tulit o ca o pisică.
Preotul stătea nemişcat, iar trupul lui imens umplea scaunul mare, sculptat. Şi totuşi, cum observă acum doamna Wu, era şi foarte slab. Crucea de pe pieptul lui era de aur. Avea pielea măslinie, iar ochii lui mari şi negri, adânciţi în orbite, erau foarte limpezi şi trişti. Avea părul uşor ondulat, nici lung, nici scurt. Perii din barbă îi erau subţiri şi negri. În mijlocul bărbii, răsăreau nişte buze neobişnuit de roşii.
— Cum să vă spun ? a vrut să ştie doamna Wu. Am uitat s o întreb pe surioara Hsia cum vă cheamă.
— Eu n am nici un nume al meu. Dar mi se spune André. E un nume la fel de bun ca oricare altul. Unii îmi spun părintele André. Doamnă, eu aş prefera să mi spuneţi fratele André.
Doamna Wu nici nu s a învoit, nici nu s a împotrivit. Nu a pronunţat nici numele bărbatului, nici titlul bisericesc. În schimb, a pus încă o întrebare :
— Şi religia dumneavoastră ?
— Haideţi să nu vorbim azi despre religia mea, i a răspuns bărbatul.
Auzind asta, doamna Wu a zâmbit uşor.
— Eu credeam că toţi preoţii vor să vorbească despre religia lor.
Fratele André a privit o îndelung. În ciuda forţei care emana din privirea lui, în ea nu se citea nici o urmă de îndrăzneală, iar doamna Wu nu s a simţit şocată. Privirea lui era tot atât de impersonală precum un felinar înălţat pentru a dezvălui o cărare necunoscută.
— Mi s a spus că doriţi să mi vorbiţi, doamnă.
— Într adevăr.
Dar doamna Wu şovăia. Şi a dat seama că Ying răspândise prin bucătării vestea că în casă venise un monstru. La uşă se auzeau şoapte şi foşnete. Din scaunul în care stătea întrezărea copii. I a strigat cu o voce binevoitoare :
— Haideţi, copii ! Veniţi să l vedeţi.
O droaie de copii s au îngrămădit îndată în uşă. Erau aidoma unor flori scăldate în lumina dimineţii şi doamna Wu se mândrea cu ei.
— Vor să vă privească, a explicat ea.
— De ce nu ? a răspuns preotul şi s a răsucit spre ei.
Copiii s au tras înapoi, dar văzând că omul rămânea nemişcat şi zâmbea, s au apropiat din nou.
— În mod sigur nu mănâncă copii, le a zis doamna Wu. Ba poate că e ca un budist şi mănâncă doar fructe şi legume.
— Aşa i, a aprobat o preotul.
— Cum de eşti aşa de mare ? a întrebat dintr o suflare un copil.
Era fiul unui verişor mai mic din familia Wu.
— Dumnezeu m a făcut aşa.
— Probabil că şi părinţii dumneavoastră erau masivi, a zis doamna Wu.
— Nu mi i amintesc, a răspuns cu blândeţe fratele André.
— Din ce ţară vii ? a întrebat un flăcăiaş.
Era ceva mai mare şi mergea la şcoală. Auzise despre ţări.
— N am o ţară. Unde mă aflu, acolo e ţara mea.
— Locuiţi aici de mulţi ani, a spus doamna Wu. Vorbiţi limba noastră la perfecţie.
— Vorbesc multe limbi, ca să pot sta de vorbă cu toţi oamenii.
— Dar locuiţi de mult la noi în oraş ? a insistat ea.
Începea să fie foarte curioasă.
— Doar de un an.
Copiii au prins mai multă îndrăzneală şi s au apropiat mai tare de el.
— Ce ai în jurul gâtului ? l a întrebat unul dintre ei, arătând cu un degeţel auriu.
— E crucea mea, a spus fratele André.
În timp ce vorbea, şi a scos crucea grea de la gât şi le a întins o.
— Pot s o ţin în mână ? a cerut voie copilul.
— Dacă vrei.
— Nu, s a opus cu asprime doamna Wu. N o atinge, copile.
Fratele André s a întors spre ea.
— Dar, doamnă, nu le face nici un rău.
— N o s o atingă, i a spus rece femeia.
Fratele André a lăsat crucea să cadă pe pieptul său lat, şi a încrucişat mâinile mari pe genunchi şi a tăcut.
Ying a adus ceaiul, croindu şi drum printre copii.
— Mamele voastre vă cheamă, i a anunţat ea cu voce tare. Toate mamele voastre !
— Întoarceţi vă la mamele voastre, a poruncit doamna Wu, fără să ridice tonul.
Copiii s au răsucit îndată şi au luat o la fugă.
Dintr odată, ochii adânci ai fratelui André o priviră cu admiraţie.
— Nu se tem de dumneavoastră, dar vă ascultă, i a spus el. ( Pavilionul femeilor, de Pearl S. Buck, Traducere din limba engleză de Ioana Opaiţ, Colecţia Biblioteca Polirom, Seria Actual)

Pearl S. Buck s-a născut la 26 iunie 1892 în Hillsboro, Virginia de Vest. Cum părinţii ei pleacă în misionariat în China imediat după naşterea fetiţei, aceasta învaţă încă din copilărie atît engleza, cît şi chineza. În 1911, Pearl S. Buck este trimisă înapoi în Statele Unite, la colegiul de fete Randolph-Macon din Lynchburg, pe care îl termină în 1914. După colegiu se întoarce în China, în provincia rurală Anhui, unde ajunge să stabilească relaţii de prietenie cu scriitori chinezi de renume din epocă. Revine în Statele Unite în 1934, unde se căsătoreşte şi se stabileşte definitiv. Nu se va mai întoarce niciodată în China. În anul 1929 publică romanul intitulat Vînt de răsărit, vînt de la apus, iar în 1931 îi apare Ogorul (Polirom, 2013), unul dintre cele mai vîndute şi mai citite romane americane ale deceniului. Distins cu Premiul Pulitzer, va fi transpus ulterior într-o ecranizare de succes. Pavilionul femeilor, roman apărut în 1946, are, de asemenea, un impact puternic la public şi va fi ecranizat în 2001.
În cariera sa, Pearl S. Buck a publicat numeroase alte romane, care au impus-o rapid şi ferm în conştiinţa publicului: Mama (1933; Polirom, 2013), Alţi zei (1940), Cerul Chinei (1941), Scrisoare din Beijing (1957) etc. În 1938, la mai puţin de un deceniu de la debut, devine prima femeie distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură.