Nobelul literar pentru Rudyard Kipling, scriitorul „Cărţii Junglei“

Inventatorul celebrelor personaje Mowgli, Baloo şi Bagheera a fost premiat în 1907 pentru extraordinarul său talent narativ. Scriitorul englez Rudyard Kipling (1865-1936) este al optulea laureat al premiului Nobel pentru literatură. A fost supranumit „poetul Imperiului”.

Kipling s-a născut la Bombay, în India. I-a plăcut foarte mult să călătorească, iar funcţia de corespondent al publicaţiei indiene „Allahabad Pioneer“ i-a permis să cunoască foarte bine zona geografică şi viaţa băştinaşilor.

După ce i-au apărut „Poezii lirice ale unui şcolar” (1881), „Cântece funcţionăreşti şi alte versuri” (1886), „Povestiri simple din ţinutul deluros” (1883), „Micuţul W.W. şi alte povestiri pentru copii (1888), Kipling a plecat, în 1898, într-un lung voiaj către Anglia, zăbovind în regiuni cu civilizaţii contrastante: Burma, China, Japonia şi California. În 1890 a publicat romanul „Lumina care s-a stins”, iar în 1892 s-a căsătorit cu Caroline Balestier.

După o perioadă petrecută în Londra, Kipling s-a mutat în Vermont, SUA, unde a început să scrie titluri care i-au adus notorietate. A publicat în 1894 „Cartea junglei” şi urmarea, „A doua carte a junglei” (1895). În 1897 a revenit în Anglia, unde i-a apărut „Captains Courageous” („Căpitanii curajoşi”).

Dar „microbul” aventurii nu i-a dat deloc pace. În 1898 a călătorit în sudul Africii, unde s-a documentat pentru volumul „Povestiri pentru copiii mici” (1902).

Începutul secolului XX i-a adus recunoaşterea internaţională. În 1907 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. Prestigioasa distincţie l-a stimulat să scrie „Rewards and Fairies“, în 1910, un volum care cuprinde cea mai cunoscută poezie a lui Kipling, „Dacă”.

Versurile „Dacă eşti calm, când toţi se pierd cu firea/În jurul tău, şi spun că-i vina ta;/De crezi în tine, chiar când Omenirea/Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;/De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;/De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;/De nu răspunzi la ură tot cu ură/Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept” au captivat mai multe generaţii. Kipling a fost supranumit şi „poetul Imperiului”, pentru că în multe dintre lucrările sale a făcut apologia colonialismului.

A crezut constant într-o filosofie a schimbării, în necesitatea legii, în instaurarea ordinii şi moralităţii în viaţa socială. Şi-a arătat admiraţia pentru realizările omului şi compasiunea pentru cei slabi sau prea sensibili. În marea lui creaţie, „Cartea junglei”, volum transformat în film de desene animate, Kipling a atras atenţia asupra însingurării omului (un ecou al unor experienţe din propria copilărie) şi a oferit ca soluţie munca, dragostea şi buna dispoziţie, ca remediu împotriva nefericirii.

A pedepsit caustic, cu peniţa, înfumurarea şi snobismul şi a promovat ideea de altruism, dragostea pentru natură şi societate. Bonamy Deprée, autorul unui studiu monografic spunea despre opera lui Kipling că arată un „inepuizabil interes faţă de oamenii obişnuiţi şi lucrurile cotidiene” şi „un aproape exagerat simţ al umorului”.

La rândul său, André Maurois evidenţiază „contactul său natural şi permanent cu straturile cele mai vechi şi profunde ale conştiinţei umane”. Louis Cazamiau, în „A History of English Literature” (Londra, 1971) arată că în descrierile sale, conferite creaturilor din junglă sau realizărilor tehnologice ale oamenilor se întrevede o intuiţie extraordinară, care are aminteşte de poezia lui Shelley.

Scriitor controversat

Opera lui Kipling a avut parte şi de o trecere în umbră. Forţa ei s-a domolit, după ce au început să decadă imperiile coloniale europene, la mijlocul secolului al XX-lea.

Mulţi exegeţi au susţinut ulterior că portretele eroilor săi indieni ar fi rasiste, deoarece susţin punctul de vedere colonialist conform căruia indienii şi alte popoare colonizate ar fi fost incapabile să supravieţuiască fără ajutorul europenilor.

De ce a fost ales câştigător

Juriul Academiei Suedeze i-a acordat lui Kipling Nobelul literar „pentru puterea de observaţie, originalitatea imaginaţiei, virilitatea ideilor şi remarcabilul talent narativ care caracterizează creaţia acestui autor de reputaţie mondială”..

Învăţăturile lui Baloo către Mowgli

„Baloo, Învăţătorul legii, îi desluşea tainele Pădurii şi ale Apei: cum să deosebească o creangă uscată de una sănătoasă; cum să fie cuviincios cu albinele sălbatice când întâlneşte un roi la cincizeci de picioare deasupra pământului. (...)

Niciunei făpturi din junglă nu-i place să fie stingherită şi cu toatele sunt cum nu se poate mai pregătite să sară asupra unui nepoftit. Şi iarăşi Mowgli a învăţat Strigătul de vânătoare al străinilor, care trebuie repetat până când i se răspunde, ori de câte ori vreun cetăţean al junglei vânează dincolo de hotarele lui.

Tălmăcit, strigătul înseamnă: «Îngăduiţi-mi să vânez aici pentru că mi-e foame»; iar răspunsul este: «Atunci vânează ca să mănânci, nu ca să-ţi faci plăcerea»” - fragment din „Cartea junglei”, de Rudyard Kipling


Jack London, marele învins

Întotdeauna, după anunţarea câştigătorului Nobelului literar au existat voci care au contestat decizia Academiei Suedeze. În 1907, unul dintre marii candidaţi la acest premiu era americanul Jack London (1876-1916), care publicase în 1906 cea mai cunoscută carte a sa, „Colţ alb”. Deşi a avut o copilărie nefericită, cu multe lipsuri, London a ajuns unul dintre cei mai bogaţi scriitori ai vremii lui.

 Exploatat de o mamă tiranică, a fost nevoit să lucreze de mic, pentru a se putea hrăni şi îmbrăca, iar la 15 ani s-a făcut marinar, pentru o scurtă perioadă. Inteligenţa sa nativă l-a făcut să realizeze, însă, că fără studii nu va reuşi să-şi depăşească niciodată condiţia. La nouăsprezece ani şi-a terminat studiile secundare în Oakland, înscriindu-se, ulterior, la Universitatea California.

Viaţa unui aventurier

Idealist, a aderat la mişcarea socialistă şi a plecat apoi în Alaska, să caute aur. Călătoria sa a fost un bun prilej de documentare şi un început pentru romanele sale. În 1898 s-a întors la San Francisco şi a publicat primele povestiri.
În 1903 a gustat pentru prima oară succesul, după apariţia romanului „Chemarea străbunilor”.

În 1904 a plecat în Extremul Orient, ca trimis special al unor ziare, pe frontul războiului ruso-japonez. În 1905, după un divorţ şi o nouă căsătorie, London şi-a construit un iaht, pentru a putea călători mai uşor. A fost cea mai prolifică perioadă a carierei lui. Mărturisea că scria 1000 de rânduri în fiecare zi.

S-a îmbogăţit de pe urma unor romane precum „Înainte de Adam” şi „Colţ alb” (1906), „Călcâiul de fier” (1907), „Martin Eden” (1909), „Revoluţia” (1910) ş.a. Şi el a fost acuzat de rasism, după ce a afirmat în mai multe rânduri că albii fac parte dintr-o rasă superioară.

Moartea sa a fost suspectă. Din cauza durerilor cauzate de o uremie, se spune că London s-ar fi sinucis, cu o supradoză de medicamente.