Muzica clasică a Zilei Naţionale a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Mandeal, alături de Orchestra Română de Tineret la Istanbul FOTO: Virgil Oprina
Cristian Mandeal, alături de Orchestra Română de Tineret la Istanbul FOTO: Virgil Oprina

Concertele de muzică clasică au reprezentat cea mai consistentă parte a evenimentelor care s-au asociat sărbătoririi Zilei Naţionale a României în Europa anul acesta.

 Orchestra Română de Tineret  a fost invitată de Institutului Cultural Român Dimitrie Cantemir şi în organizarea Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română la Istanbul la Cemal Resit Rey Concert Hall, unde sub bagheta lui Cristian Mandeal şi având-o ca solistă pe Irina Iordăchescu, a interpretat în seara de 1 decembrie un program cu lucrări de Enescu, Rogalski, Puccini şi Grigoraş Dinicu. De altfel, să nu uităm că acelaşi Cristian Mandeal conduce evoluţia tinerilor muzicieni încă de la înfiinţarea orchestrei în 2008, la iniţiativa violoncelistului şi profesorului Marin Cazacu, actualmente manager al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română.

În anul 2015 cu un numar de nu mai putin de şapte concerte în afara graniţelor României au fost susţinute de Orchestra Română de Tineret.

Acest proiect dedicat Zilei Naţionale a României a reprezentat o performanţă nu doar artistică, ci şi organizatorică. Orchestra Română de Tineret condusă de dirijorul Cristian Mandeal venind în faţa publicului din Istanbul cu un efectiv de peste 80 de muzicieni tineri şi foarte tineri, dintre care 20 s-au aflat la prima experienţă la acest nivel. Cu un program în care la loc de cinste s-au aflat piese de rezistenţă ale repertoriului clasic românesc precum Theodor Rogalski - Trei dansuri românesti şi George Enescu – Rapsodia Româna nr.1 in la major, op. 11, tinerii muzicieni au făcut din nou senzaţie prin energia, virtuozitatea şi viteza de reacţie la intenţiile dirijorale, care au conturat o versiune de zile mari a intregului program. Momentele solistice au aparţinut sopranei Irina Iordăchescu, a cărei apariţie artistică de un desăvârşit profesionalism în arii celebre precum G. Puccini - “O mio babbino caro”, din opera Gianni Schicchi, V. Bellini - “Casta Diva”, din opera Norma, Ch. Gounod - “Je veux vivre” din opera “Romeo si Julieta” a provocat urale din partea publicului.

orchestra romana de tineret

FOTO: Virgil Oprina

Adevăraţi campioni ai unor versiuni excepţionale a opus-urilor lui George Enescu, Orchestra Română de Tineret condusă de dirijorul Cristian Mandeal a deschis programul dedicat celebrării la Istanbul a Zilei Naţionale a României cu o autentică surpriză repertorială. Este vorba despre Suita Imnului Naţional scrisă de George Enescu la vârsta de 15 ani, a cărei primă parte reprezintă o serie de variaţiuni pe tema actualului imn al României „Deşteaptă-te Române”, la vremea aceea cunoscut doar ca imn al paşoptiştilor. Se poate vorbi despre o recuperare prezentată în premieră peste hotarele României, cu o muzică consonantă cu mesajul de talent, tinereţe şi optimism cu care de fiecare dată Orchestra Română de Tineret creată de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu a ştiut să-şi onoreze titlul de ambasador cultural al României.                                                                                                                                          

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite