Michael Moore, cineastul exploziv, nu a iertat nici Romania

Corespondenta de la Magda Mihailescu

Cunoastem cu totii acel "Romaniaaa", cu prelungirea ultimei vocale, specialitate a reporterilor sportivi care ne anunta, astfel, o victorie, un record. Chiar daca nu esti microbist, iti creste inima de bucurie. Un astfel de "Romaniaaa", dar pronuntat englezeste, l-am auzit, in uriasa sala Lumiere a festivalului, in mijlocul a peste 2000 de spectatori. Nu am avut, insa, de ce sa fiu incantata. Numele tarii noastre era strigat ca pe stadioane, ce-i drept, numai ca intr-un context derizoriu: Michael Moore, cineastul dum-dum, despre care am scris si in corespondenta trecuta, nu ne-a iertat nici pe noi. In filmul sau "Fahrenheit 9/11", in capitolul dedicat "aliatilor de bunavoie" ai Statelor Unite in razboiul din Irak, ne pomeneste alaturi de o obscura republica din nu stiu care insula, de Islanda, de "tari care nici macar nu au o armata". Documentarul-ancheta este nimicitor. Autorul, chiar daca uneori se lasa prea sedus de ideea show-ului, chiar daca ii place sa se vada in prim-plan, mandru de inventiile sale la masa de montaj, pune la stalpul infamiei o intreaga politica si pe protagonistii ei, in frunte cu presedintele SUA. Acestia sunt vazuti plecand in Afganistan sau in Irak precum actorii intr-un western, iar pe ecran rasuna, de cateva ori, declaratia lui George W. Bush, "I am a war president" - "sunt un presedinte de razboi", asertiune care nu-i incalzeste catusi de putin pe soldatii veniti sa lupte impotriva unor oameni despre care nu au habar, si nici pe mamele acestora. "V-ati trimite fiul pe front?", i-a intrebat Michael Moore pe cativa senatori, "uitati, am aici o lista, vreti sa va trec si pe dumneavoastra, pe copilul dumneavoastra?" Se intelege ca a ramas cu hartiile albe. La o alta conferinta de presa, actorul Sean Penn, distins anul acesta cu un Oscar, a declarat turnand si el gaz pe foc: "Niciodata nu m-am gandit ca voi ajunge sa-l regret pe Nixon". Speriat, se pare, de urmarile pe care le-ar putea avea implicarea sa intr-un astfel de document incendiar, Mel Gibson, initial producatorul lui "Fahrenheit..." prin societatea Icon ce-i apartine, s-a retras dupa doua saptamani de turnaje. Se spune ca asupra celebrului cineast s-ar fi exercitat chiar presiuni. Unul dintre asociatii sai ar fi primit un telefon prin care Gibson era anuntat: daca nu renunta, nu va mai fi invitat niciodata la Casa Alba. "Il respect mult pe Mel - ne-a declarat Moore la conferinta de presa - a castigat bani frumosi cu filmul meu "Bowling for Columbine", distribuit de el in Australia si Noua Zeelanda, dar nu a jucat corect cu mine. Am vrut sa stau de vorba cu el, dar mi s-a spus "o, nu se poate, este in Italia, face un film despre Iisus Christos etc". Am renuntat si m-a salvat Casa Miramax". "Nu va este frica, aici, la Cannes?", a fost intrebat. "Nu-mi este teama, dar, pentru orice eventualitate, festivalul mi-a dat acesti patru body-guards incantatori, pe care ii puteti vedea aici, langa usa". Chiar daca nu ar lansa, cu fiecare cuvant si imagine, cate un explozibil, Michael Moore tot ar trebui pazit, ca orice star. El este unul dintre putinii regizori cu statut de vedeta, pe unde trece face valuri. Zilele acestea a concurat-o pe Uma Thurman, sosita la premiera seriei a doua a lui "Kill Bill", mai mult ca sigur ca il va umbri si pe Tom Hanks, aflat pentru prima oara la Cannes, cu filmul fratilor Coen "Lady Killers". Probabil ca ne vom distra, dupa pelicule sumbre, precum "Maladie tropicala" din Thailanda, tensionate ("Edukators" - Germania), incerte, dar cu titluri pretentioase - "Femeia este viitorul barbatului", al regizorului sud-coreean Sangsoo, care a lipit aiurea o cunoscuta fraza a lui Louis Aragon. Nu stie cine este scriitorul respectiv, dar i-a placut cum suna. Cu atata ne-am ales si noi.