„Messiah“ de Händel, interpretat de Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Măcelaru, online în prima şi a doua zi de Paşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Măcelaru, alături de Orchestra Română de Tineret, la Ateneul Român FOTO: Virgil Oprina
Cristian Măcelaru, alături de Orchestra Română de Tineret, la Ateneul Român FOTO: Virgil Oprina

Duminică şi luni, pe paginile oficiale de Facebook şi de Youtube ale Centrului Naţional de Artă “Tinerimea Română”, va fi postată în două părţi monumentala lucrare „Messiah“ de Georg Friedrich Haendel într-o versiune din anul 2016, în care sub cupola Ateneului Român dirijorul Cristian Măcelaru s-a aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret şi a Corului de Cameră Preludiu.

Irina Ionescu – soprană, Hilary Summers – mezzosoprană, Sunnyboy Dladla – tenor, Gary Griffiths - bas-bariton au fost renumiţii solişti invitaţi ai acestui concert, care a avut loc în data de 21 decembrie 2016.

Messiah cu al său Hallelujah cunoscut pe toate meridianele globului, a încheiat la acel moment un an deosebit pentru Orchestra Română de Tineret, care susţinuse foarte multe proiecte pe marile scene de concert ale Europei şi marca un început a ceea ce avea să devină o colaborare de mare succes dintre tinerii muzicieni români si dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai importanţi şefi de orchestră din lume la acest moment.

Oratoriul de Händel  este o muzică impresionantă, care într-o interpretare de primă mână precum cea propusă de Orchestra Română de Tineret şi invitaţii ei va fi cu siguranţă un eveniment muzical unic, care va rămâne în memoria afectivă a publicului.

Alături de Orchestra Română de Tineret, aflată în plină formă şi într-o perioadă de afirmare a unei noi generaţii de tineri muzicieni, s-a aflat în premieră Corul de Cameră Preludiu, în a cărui distribuţie se află multe dintre cele mai valoroase voci corale ale momentului, ansamblu condus şi pregătit şi pentru acest concert de dirijorul Voicu Enăchescu.    

afis Messiah

 Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română” continuă sub genericul Retrospectiva 2008 - 2020 la “Tinerimea Română”, postarea unor înregistrări video şi reportaje foto în premieră a unora dintre cele mai inspirate momente artistice din concertele şi spectacolele susţinute de formaţiile sale. Iniţiativa are rolul de a menţine legătura cu publicul în această perioadă în care, în contextul pandemiei COVID 19, artiştii din întreaga lume nu pot păstra legătura pe viu cu publicul lor şi apelează tot mai mult la prezenţa on line, care chiar dacă nu poate înlocui, poate oferi celor de acasă o deschidere virtuală către lumea artei.

Această retrospectivă reflectă o realitate, şi anume aceea că, din 2008, în România a evoluat la iniţiativa violoncelistului Marin Cazacu cel mai amplu proiect de formare a tinerilor muzicieni de orchestră din România, Orchestrele Naţionale de Tineret ale României (cu cele 4 orchestre ale sale, dintre care cea mai cunoscută este Orchestra Română de Tineret). Din anul 2015, acest proiect este coordonat de Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”.

În retrospectivă sunt postate pe paginile oficiale de Facebook şi de Youtube fragmente şi piese integrale care au cules multe aplauze de-a lungul timpului pe cele mai importante scene de concert din România şi mai departe din Europa şi Statele Unite ale Americii. Astfel, pot fi urmărite Orchestra Română de Tineret, Ansamblul Folcloric Cununa Carpaţilor, Ansamblul de Muzică Contemporană Archaeus, Romanian Sinfonietta Orchestra, Corul de Cameră Preludiu, Orchestra Junior, Cvartetul Arcadia şi Orchestra Naţională Simfonică a României în reportaje, eseuri sau materiale de sinteză. Acestea  sunt prezentate prin apariţii frecvente, în care va putea fi apreciat imensul efort şi marele succes de care s-au bucurat mai multe generaţii de tineri muzicieni din România.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite