Maica Benedicta în dialog cu Fabian Anton
0Cum ar fi să stai de vorbă cu o personalitate a culturii despre personalităţi culturale? Cam asta i s-a întâmplat lui Fabian Anton, care a avut ocazia de a discuta pe larg cu Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Buşulenga) despre toţi oamenii mari ai culturii române, legaţi într-un fel sau altul de Mănăstirea Văratec. Convorbirile au fost publicate în două volume publicate de Editura Vremea.
„Chipuri de lumină la Mănăstirea Văratec” şi „Oameni şi întâmplări din Văratecul de altădată” au apărut la Editura Vremea în 2018, respectiv 2019 şi se numără printre cele mai vândute cărţi ale acestei veri.
„Chipuri de lumină de la Mănăstirea Văratec”, respectiv „Oameni şi întâmplări din Văratecul de altădată” sunt o adevărată epopee a oamenilor de valoare din toate domeniile culturale, surprinşi în ipostaze mai puţin cunoscute publicului larg.
Maica Benedicta şi-a dorit mult materializarea acestui proiect; o spune chiar din capul locului, în volumul „Chipuri de lumină de la Mănăstirea Văratec”:
„Mi-am spus nu de acum, ci de prin 1975, de când m-am decis să ne stabilim aici, că va veni odată timpul să las în urma mea şi o carte despre marile personalităţi ale Văratecului, despre duhovnicii, maicile, doctorii, pictorii, poeţii, oamenii de seamă ai României ce şi-au oprit o clipă pasul la această mănăstire...”
Convorbirile cu Fabian Anton au avut loc chiar la Mănăstirea Văratec, printre morminte, pe alei, printre chilii, în poiană, iar atmosfera tihnită în care s-au desfăşurat a fost imprimată cărţii, transmiţând cititorului impresia că se află şi el acolo. Printre cei mai celebri pelerini ai mănăstirii se numără Ion Creangă şi Mihai Eminescu, venind amândoi deodată şi obişnuind să petreacă timpul împreună în lungi plimbări, povestite de una dintre maicile de atunci ale Văratecului. Mănăstirea e evocată de Ion Creangă în faimoasele „Amintiri…” şi tot de atunci ne-a rămas un portret fizic al marelui Eminescu:
„De statură mijlocie, frumos, cu plete mari şi răvăşite, aşa cum îi era şi sufletul lui tânăr şi dornic de viaţă. Nu prea dichisit şi pururea dus pe gânduri.”
Ştiaţi că Vasile Alecsandri a făcut un pelerinaj la Văratec în primii ani ai tinereţii sale dintr-un motiv… romantic? A încercat în acest fel să-şi ascundă sentimentele faţă de Elena Negri, ajungând la Văratec în schimb în compania fratelui domnişoarei, Costache Negri. Pe Elena Negri, Vasile Alecsandri a iubit-o suficient de mult încât să-i dedice ciclul de poezii „Lăcrămioare”.
Şi Veronica Micle şi-a lăsat amprenta asupra Mănăstirii Văratec; a locuit chiar aici, la Maica Fevronia, mătuşa lui Mihai Eminescu, iar cea mai bună prietenă a sa a fost Elisabeta Conta, viitoare măicuţă la Văratec. Despre amândouă maicile a scris Mihail Sadoveanu, care obişnuia să vină la Văratec pentru a căuta surse de inspiraţie pentru romanele sale celebre. Marele scriitor a fost cel care a dat viaţă în paginile scrierilor sale unei maici de care altfel nu am fi auzit – Maica Megaluza în jurul căreia scriitorul ţese o frumoasă legendă. Şi o provocare a Maicii Benedicta: câţi dintre voi aţi recunoscut Mănăstirea Văratec în romanul „Baltagul”?
Tot la Văratec a poposit şi mai ales scris George Topîrceanu, poemul „Plouă” fiind dedicat acestei mănăstiri minunate. Iar o prezenţă mereu impresionantă a fost cea a Părintelui Nicolae Steinhardt, după ieşirea din închisoare. Au rămas numeroase mărturii despre perioadele pe care Părintele le petrecea într-una dintre chiliile Văratecului, citind, rugându-se, întreţinând cu prietenii săi aflaţi în pelerinaj discuţii pe teme religioase şi culturale.
În al doilea volum al convorbirilor dintre Maica Benedicta şi Fabian Anton, „Oameni şi întâmplări din Văratecul de altădată”, sunt evocate alte mari figuri ale culturii şi politicii româneşti. Alexandru Ioan Cuza a păşit cu mare fală la Văratec, în 1863, iar doamna Elena Cuza a găsit la această mănăstire dese clipe de linişte după moartea soţului ei.
Corneliu Zelea Codreanu menţionează în cele două cărţi de căpătâi, „Pentru legionari” şi „Cărticica şefului de cuib”, Mănăstirea Văratec drept una la care poposea adesea, având aici nu doar maici care-l simpatizau, ci şi câteva rude care lucrau în apropierea mănăstirii. Dar subiectul continuă să fie unul delicat.
De menţionat, în schimb, prezenţa lui Nicolae Tonitza la Văratec: «Tonitza a avut întotdeauna o relaţie mai specială cu Văratecul. Aici, în „împărăţia ploilor”, se spune că, aşezat pe prispa unei chilioare,
într-o zi ploioasă cum e mai mereu aici, Tonitza încropi varianta românească a celebrului şlagăr rusesc „Occi ciornaia”: „Of, ce ploaie, / Plictiskaia, / Ot Durău, na Ciahluovskaia / Mâncăm hleva, cârnatskaia, / Mâncăm slană, ustrovskaia, / Dar nem tu vodka, nem hazaia, / Păi să nu pleci la… Mamaia”.»