Magda Catone: „Dem Rădulescu m-a picat la primul examen. Am ajuns la clasa lui Amza Pellea, un om blând, care ne scotea la cofetărie“ | INTERVIU

0
0

Primul examen a fost cu ghinion: Dem Rădulescu a picat-o. Dedicarea, sârguința, dar mai ales munca, au fost elementele care au ajutat-o mai târziu să ia examenul de admitere și să ajungă în clasa lui Amza Pellea, „o persoană foarte blândă, docilă, un om care nu ținea la titulatura de mare actor“.   

Magda Catone, la premiile GOPO. FOTO: Adevărul
Magda Catone, la premiile GOPO. FOTO: Adevărul

Chiar dacă familia Magdei Catone voia ca urmeze ASE, viitoarea actriță știa un singur lucru: Teatrul îi este destinul. Însă, primul examen a fost cu ghinion: Dem Rădulescu a picat-o. Dedicarea, sârguința, dar mai ales munca, au fost elementele care au ajutat-o mai târziu să ia examenul de admitere și să ajungă în clasa lui Amza Pellea, „o persoană foarte blândă, docilă, un om care nu ținea la titulatura de mare actor“. 

Încă din copilărie, Magda Catone (63 de ani) avea talentul de a capta atenția, de a-i face pe ceilalți să se amuze, iar atunci când spunea poezii, toți erau numai ochi și urechi. Mai târziu, ceea ce părea doar o parte dezinvoltă a naturii sale s-a dovedit a fi unul dintre pilonii care aveau să îi aducă succesul în lumea teatrului. Dedicarea, sârguința, ambiția de a demonstra și în roluri mai mici, precum cel de slugă pe care l-a avut într-o piesă din timpul liceului, dar mai ales munca, au fost elementele care au ajutat-o mai târziu să ia examenul de admitere la Teatru și să ajungă în clasa lui Amza Pellea, despre care are numai cuvinte de laudă.  

„Weekend Adevărul“ a discutat cu actrița Magda Catone despre vacanțele din copilărie petrecute într-un sat din Moldova, care au conectat-o cu oamenii și natura, talentul înnăscut de a juca, și modul în care s-a pregătit pe ascuns pentru admiterea la Teatru, după ce prima dată nu luase examenul. Actrița povestește și despre credință și încercările din viață în care Dumnezeu i-a fost un pilon de nădejde, despre demnitatea de a fi părinte, dar și despre determinarea de a studia teologia. 

„Weekend Adevărul“: Știm despre dumneavoastră că ați copilărit în București, iar în vacanță mergeați la bunici, la țară. Ce amintiri vă vin în minte atunci când vă gândiți la perioada copilăriei?  

Magda Catone: În vacanțe mergeam în Moldova, în apropiere de Bacău-Moinești, în localitatea care se numea atunci Codru. Era locul în care bunica mea se născuse, la Moinești, iar familia ei – familia Lovin, care era un neam cu sorginte istorică (din răzeși, oameni care au fost în oastea lui Ștefan cel Mare), deci se trăgea din neamuri care sunt de renume. Vacanțele mele erau cu verișoara mea Adriana, Liviu și Carmen, care erau de-o vârstă cu mine. Zilele de vacanță erau de dimineață până seara o joacă – mergeam prin pădure după ciuperci, la cules de pere, mure, zmeură. Aveam activități precum așezarea fânului, hrănirea gâștelor, ce ținea de gospodăria de la țară. Toți îmi erau dragi și exista o reciprocitate în sentimente. Tot ce era nou pentru mine, o fetiță de la oraș, l-am primit ca pe o surpriză, un cadou. Era o nouă lume, o explorare. Aveam tot felul de activități – prindeam muște pe tavan cu paharul în care erau gaz și apă. Îmi amintesc faptul că era absolut să fac asta pentru că musca ce ar fi rămas în cameră până dimineață te-ar fi deranjat în zorii zilei și nu mai puteai dormi. Noi, fetițele, făceam asta pentru că eram mai ușurele și ne urcam pe masă. Era foarte nostim pentru mine.  

Erați un copil foarte activ...  

Da. Îmi amintesc și de unchiul Liță care era șofer, iar în drum spre casă lua oameni în curse „ia-mă, nene“ și primea câte un bacșiș. La sfârșitul zilei, punea pe masă un ghem de bancnote șifonate și ne ruga să facem monetarul. În copilărie jucam scrânciobul, mă dădeam în leagăn, care era și periculos dacă nu erai atent, însă clipele de legănat erau atât de dorite și de duioase – ajungeam la un balans periculos de parcă mai aveam puțin și ajungeam la limita barei de sus a leagănului. Mă cățăram în copaci, mergeam pe albia unui pârâu care nu era mereu curat și mai aveam și activități ecologice – strângeam gunoaie.  

Poznăile și ghidușiile copilăriei la sat 

Deci ați copilărit și în natură, ați cunoscut lumea satului și ce înseamnă o gospodărie...  

Cineva m-a învățat să hipnotizez găinile. În primul rând, trebuia să prinzi găina, să o convingi cumva să stea pe spate și cu o mână o gâdilai pe burtă, printre pene, și tot insistând ea se destindea, își întindea ghearele și deodată rămânea imobilă. Mătușa, care era proprietara, când vedea curtea plină de găini cu ghearele în sus spunea că „Mi-a omorât găinile!“. Era foarte amuzant.   

Magda Catone, actriță de film și teatru. FOTO: Antena 1
Magda Catone, actriță de film și teatru. FOTO: Antena 1

Respectați și anumite obiceiuri de la țară?  

Cu puțin timp înainte de a începe școala, încă eram la țară și scobeam bostanii, le făceam ochi, capac, gură și îi puneam la poartă. Ne ascundeam și când treceau oamenii pe stradă scoteam sunete guturale pentru a-i speria. Ne distram foarte mult. De asemenea, ne jucam și imitam pisici, câini, găini. Toată lumea era foarte încântată de mine că aveam un „repertoriu“ atât de bogat.  

Ce pasiuni aveați?  

Îmi plăcea să cânt, să mă amuz cu copiii, să spuneam poezii. La desen nu excelam. Când eram la școală, am făcut înot de performanță și atletism... Cred că a fost doar de formare. Este absolut necesar să faci sport în prima copilărie – ajută la sănătate și la mental. Câteodată spui ce bun fotbalist este X, dar cine excelează în sport este, în primul rând, o persoană inteligentă, un om agil, care știe să se descurce în teren. La fel și în cazul muzicii.  

În copilărie a început să încolțească în sufletul dumneavoastră dragostea pentru actorie?  

La vremea aceea nu prea știam cu ce se mănâncă actoria, nu eram lămurită asupra acestei alegeri. Nimeni nu ne întreba ce profesie vrem să alegem decât doar generic – „Ce vrei să te faci când vei fi mare?“. În joaca noastră, în Bucureștiul de asfalt, desenam niște căsuțe și trebuia să puneam profesia, numărul casei. Numărul casei reprezenta data la care voiai să te căsătorești – eu am pus 24 și așa a fost. Mi-am amintit peste ani de zile, a fost ca o premoniție – am purtat după mine această dată și s-a împlinit. Scriam și în oracol, iar la profesie am scris că aș vrea să mă fac musafir. 

„Suntem musafiri pe planeta aceasta“ 

Dar ce înseamnă să fii musafir?  

Să fii musafir înseamnă ceea ce de fapt și suntem – suntem musafiri pe planeta aceasta, călătorim și ne pregătim să ne întoarcem „acasă“. Să te întorci la Dumnezeu, nu în sensul din viața aceasta, ci să consideri plecarea Dincolo, trecerea spre moarte, o întoarcere acasă, la viața veșnică. Nu poți decât să îți imaginezi ceva, dar nu o poți descrie, însă poți să crezi. Dacă tu crezi în Dumnezeu, toate au sens și crezi în viața veșnică, în iubire...  

Ați avut vreun moment în care ați simțit că actoria este menirea dumneavoastră sau una dintre ele?  

Este o dorință. Spuneam poezii în familie – mă rugau să mă urc pe lada de la pat și să recit. Mai departe, am făcut acest lucru și la grădiniță. Îmi plăcea să fiu în centrul atenției și să împărtășesc. Nici în prezent nu pot spune că sunt o persoană inaccesibilă sau încrezută, ci sunt considerată foarte populară, deschisă, un om prietenos, un coleg bun. Nu am antipatii și nu le cultiv. Chiar dacă ele apar, încerc să le destram. Contează foarte mult modul în care ești și reacționezi. Cum se spune: primești o palmă și întorci și celălalt obraz, iar în timp lucrurile se așază.  

Am dat examen cu Dem Rădulescu, care, ascultându-mă, și-a dat seama repede că textul nu mă punea în valoare, nu mă reprezenta, și m-a oprit. 

Iar în școală v-ați cultivat acest talent artistic? 

În școala generală am făcut diferite proiecte mici. Am jucat și în „Chirița“ lui Alecsandri la un moment dat. Jucam roluri mici pentru că cei care organizau, tot colegi de-ai mei, erau mai judicioși și își luau părțile mai bune, dar cu toate aceste îmi amintesc și acum cât de bine a fost apreciată apariția mea într-un spectacol în care jucam poate cel mai mic rol, cel de slugă în Alecsandri – personajul Ion, care căra niște căpățâni de zahăr. Nu știam ce înseamnă căpățâni de zahăr atunci, iar multă vreme am repetat făcând pantomimă. Aparițiile personajului erau foarte nostime și întrerupeau un monolog foarte stufos al Chiriței. Eram foarte convingătoare. Am jucat într-o sală de sport, la Școala 122, pe strada care se numea atunci Emigrantului.  

Astfel v-ați descoperit filonul comic pe care îl aveți?  

Da, cred că am pus marca. Era o distribuire vitregă, nu am fost favorizată. Apoi, am mai jucat în timpul liceului într-o piesă în care îl aveam coleg și pe Alexandru Bindea. În perioada aceea spuneam poezii de Sorescu, de Topîrceanu. Tot în timpul liceului m-am hotărât să dau la Teatru.  

„Amza Pellea era un om blând, docil, mergea cu noi la cofetărie“ 

Cum a fost admiterea la Teatru?  

Când am dat prima dată, am avut în repertoriu niște poezii foarte grele, una dintre ele era „Femeia care și-a pierdut bărbatul în război“, a Ninei Cassian. Am ales-o recomandată de o doamna Victoria Gheorghiu, care m-a pregătit. Ea avea o latură de tragediană și probabil că alegerea textelor a fost pe măsura calităților ei. Eu nu am făcut față. Am dat examen cu Dem Rădulescu, care, ascultându-mă, și-a dat seama repede că textul nu mă punea în valoare, nu mă reprezenta, și m-a oprit. Apoi am aflat că nu trecusem nici prima probă, care era eliminatorie.  

Apoi? 

Am dat la ASE, dar nu am intrat. În anul următor m-am pregătit la matematică, geografie, pentru a da din nou examen. Așa era croit din familie, să dau la această facultate. Înainte de a mă înscrie la examenul acesta, mi-am propus să mai încerc o dată la Teatru. Profesorul meu de matematică a fost supărat foarte tare, mai ales că muncisem atât de mult și credea că voi avea un rezultat bun. Pentru Teatru, m-am pregătit cu Sergiu Cioiu, care era actor și cântăreț în vogă la acea vreme. Mi-a făcut un repertoriu foarte potrivit, m-a învățat un abecedar al descoperirii sensului în text, lucruri pe care și în prezent le pun în practică. El avea un grup de copii la o școală populară de arte. Pe parcursul anului, până la examen, mă întâlneam cu el pe ascuns, mama nu știa. Până la urmă am dat examen și am trecut foarte bine – eram prima pe linie până la examenul final. Am intrat a doua.  

Magda Catone. FOTO: Adevărul
Magda Catone. FOTO: Adevărul

Cum a fost?  

Îmi amintesc emoțiile și tot ce trăiam acolo. La monolog erau mai multe personaje pe care le interpretam eu, iar fiecare avea o voce și un temperament diferite. Pe lângă Sala Atelier, de la Teatrul Național, unde am dat examen, era un asistent care m-a întrebat dacă eram singură în sală, pe scenă, pentru că se auziseră voci de femei și de bărbați. Modul în care am susținut monologul i-a fermecat și pe cei din comisie.  

Cine făcea parte din comisie?  

Bibanu, Amza Pellea, la clasa căruia am ajuns apoi, Marin Moraru, Geo Saizescu, dar și alți profesori precum Olga Tudorache. Era o elită de profesori pe vremea când am făcut eu facultatea. Cu atât mai mult te bucură faptul că reușești într-un astfel de context – că examinarea ta este o ocazie în care faci o demonstrație în fața unor oameni de o asemenea calitate.  

Întâlnirea cu Amza Pellea 

Cum a fost prima întâlnire cu acești mari actori?  

Era o mare emoție. Nu am conștientizat. Faptul că eram în fața unor mari actori, și ținând cont de faptul că și eu îmi doream să devin actriță, mi-a dat o putință care este superioară situației. Starea de emoție, deși există, poate fi controlată și depășită. De fapt, acesta este și examenul – dovada că tu poți să te concentrezi, să faci față, să ai coerență, să convingi o asistență, pe care, de fiecare dată în cazul în care ești absolvent și devii actor, este mereu alta. Altfel, ar trebui să ai emoții la fiecare spectacol. Această calitate pe care o au unii este descoperită înainte de a fi student sau actor – atunci când în sânul familiei poți atrage atenția spunând pur și simplu o glumă sau între colegi devii centrul atenției. Le exersezi aproape inconștient până să iei hotărârea de a da la Teatru sau de momentul examenului propriu-zis. Examenul este rodul unei pregătiri, pentru că în primul rând trebuie să înveți niște texte. Pe vremea mea, erau doar opt locuri la Teatru – trei fete și cinci băieți, iar la clasa cealaltă, condusă de Marin Moraru, la fel. Eu am rămas la clasa lui Amza Pellea.  

Deci ați fost la clasa lui Amza Pellea și a lui Ion Cojar...  

Ion Cojar era cel care ținea toată secția de Actorie a facultății. Era peste Amza Pellea, Marin Moraru, Dem Rădulescu, pentru că era de fapt persoana cea mai pregătită – un regizor studios prin formație, organizase programa facultății. Ion Cojar a fost pentru noi profesorul care ne-a dat pâinea aceasta, ne-a învățat meseria cu adevărat. Cumva Amza Pellea era asistentul lui Ion Cojar.  

Amza Pellea cum era?  

Era o persoană foarte blândă, docilă, un om care nu ținea la titulatura de mare actor. În ceea ce ne privește, era întotdeauna foarte permisiv, mergea cu noi, fetele, la cofetărie la Intercontinental, îi invita și pe băieți, care fumau din țigările lui. Era o persoană foarte iubită și un bărbat charismatic, plin de dragoste cu noi. Pe vremea aceea, Oana Pellea, care era la liceu, ne ajuta, venea la examene, avea cumva grija noastră, era foarte aproape de meserie și își dorea și ea să devină actriță. Amza Pellea, la examenul de final de facultate, a fost cu noi pe scenă în spectacolul „Între etaje“, un text al lui Dumitru Solomon, în care eu jucam un rol ingrat, dar i-am dat foarte multă forță. La un festival la care am fost și noi invitați, am luat premiul pentru cea mai bună interpretare în rol feminin. Ce mi se pare fabulos este faptul că era examenul meu de absolvenţă și faptul că am fost atât de convingătoare în contextul în care la festival erau invitate teatre precum Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie... Este vorba de atingerea pe care o ai prin faptul că Dumnezeu ți-a dat talent. Talentul pe care îl înmulțești este rodul unei munci fructuoase în măsura în care consideri prețios ceea ce ai și nu risipești.  

Magda Catone este, în prezent, studentă la teologie. FOTO: Adevărul
Magda Catone este, în prezent, studentă la teologie. FOTO: Adevărul

Iar după terminarea facultății ați fost repartizată la Teatrul de Stat din Petroșani. Cum vi s-a părut lumea teatrului?  

A fost greu. De-abia mă căsătorisem în ianuarie, voiam să fiu acasă. La sfârșitul verii am primit repartiția și, mergând să joc acolo, am fost invitată să primesc un apartament. La vremea respectivă, erau foarte atenți cu tinerii care veneau să muncească în localitate – ingineri, medici, artiști. Am refuzat pentru că nu voiam să stau în Petroșani, aveam alte planuri și jucam deja la Teatrul de Comedie încă din anul II de studenție. Am suportat cu greu șederea acolo.  

Zoe, rolul de suflet 

De-a lungul timpului ați jucat numeroase roluri în teatru și film... Care rămâne cel mai apropiat de sufletul dumneavoastră?  

Rolul lui Zoe, de la Teatrul Național, când am repetat în regia lui Alexandru Tocilescu, căruia îi spuneam Toca. Am jucat într-o pleiadă de mari actori – Ștefan Iordache, Mircea Albulescu, Ion Lucian, Dan Puric și alții. Partenerul meu de replică, în rolul lui Tipătescu, era George Ivașcu. Eram un cuplu foarte contrariant, în primul rând prin faptul că eu sunt mai înaltă decât el și acest lucru stârnea amuzamentul de la început. A fost o piesă în care mi-am dat măsura, fiind un rol pe care orice actriță româncă și-l dorește. Prin natura complexității, este un rol care devine de referință pentru actrițele care au ocazia să îl joace. Am mai jucat la Teatrul de Comedie rolul lui Beatrice Rasponi, alături de Șerban Ionescu, soțul meu. Am jucat multe roluri, dar acestea mi-au rămas de suflet. Nu cred că am repetat vreodată ceva ce nu mi-a plăcut. 

Unde vă putem vedea jucând în această perioadă?  

La Teatrul Național, unde pregătim o piesă în regia lui Gelu Colceag, „Bolta cerească“, autor Lucy Kirkwood. La spectacolul acesta fac asistența de regie. De asemenea, voi repeta într-un musical cu Răzvan Mazilu și în spectacolul „Cum să pierzi totul într-o zi“, regizat de Răzvan Oprea, pe care îl jucăm de aproape doi ani.  

„Cel mai sigur exercițiu al iubirii de aproape este cel în care îți iubești copilul“ 

„Weekend Adevărul“: Cum s-a sădit sămânța credinței în sufletul dumneavoastră?  

Magda Catone: Încă din copilărie. Tatăl meu era o persoană bisericoasă. Pe vremea când locuiam în cartierul de lângă fosta Operetă (zona Calea Victoriei, Strada Sapienței, Strada Sfinții Apostoli), într-un bloc de pe la 1920, foarte elegant, cu ferestre și camere înalte, foarte spațios, aveam telefon cuplat, adică pentru două familii, iar în cazul nostru, cealaltă familie era cea a părintelui Pașoi, care era preotul bisericii de vizavi. Vedeam de la fereastra mea geamurile de la casa parohială și turla bisericii în care am fost botezată de acest părinte. Biserica se numește „Sfinții Apostoli“ de la Sfinții Apostoli Petru și Pavel.  

Marea încercare de la Dumnezeu 

Ați copilărit în perioada comunistă, când credința și biserica nu erau văzute cu ochi buni de regim. Presupun că apropierea de biserică era mai dificilă... 

În cazul celor care erau membri de partid sau organe militare. Unchiul meu, care mi-a fost naș la nuntă, s-a ferit să intre în biserică, iar cel care m-a condus la altar a fost fiul lui. În copilărie mergeam la biserică ocazional – de Crăciun și de Paște. Mergeam cu tata, spuneam o rugăciune, aprindeam două lumânări, învățasem mici ritualuri, dar pentru mine nu era o ocazie pe care să o trăiesc cu o emoție specială. Înainte ca fratele meu să moară, mă tot rugam de el să meargă la biserică să se spovedească, să se împărtășească, și mi-a spus: „Tu nu știi. Dacă o să ai ocazia să intri în campanela (n.r. – turnul clopotului) bisericii este și numele scris acolo pentru că mă ruga părintele să trag clopotul“. Era un lucru pe care nu îl știam despre el. Fratele meu era mai mare decât mine cu opt ani și nu era o persoană bisericoasă. La un moment dat am vorbit cu el despre credință și îmi spunea că Dumnezeu nu există. Acest lucru m-a înfiorat și i-am spus tatălui meu care mi-a zis că e o mare prostie să spunem așa ceva. 

Părintele Papacioc spunea că este frumos dacă te gândești în fiecare zi la moarte – îți dai seama că ai o mare bogăție prin faptul că trăiești, că ești sănătos, te miști, vorbești... acestea sunt miracole. Faptul că mi-a dat Dumnezeu să am un copil este un miracol multiplu. 

Dar care a fost momentul în care v-ați apropiat mai mult de Dumnezeu?  

Atunci când s-a născut fiul meu Carol și l-am botezat la Biserica Mănăstirii Stavropoleos, unde este acum și duhovnicul meu, părintele Iustin. A fost o ocazie în care lucrurile, odată începute așa, nu le-am mai pierdut.  

Ați încercat timp de 13 ani să deveniți mamă. Ce v-a ajutat să mergeți mai departe?  

Pare lipsit de speranță, dar Dumnezeu a vrut să trăiesc această bucurie. Am avut răbdare. Nu pot spune că am înțeles prea mult ce mi s-a întâmplat, însă, din punct de vedere fiziologic, într-adevăr nu reușeam să împlinesc sarcina. Am făcut tratament, am fost cu Șerban la Sovata, am făcut diverse împachetări pentru creșterea fertilității. Până la urmă am reușit. Cel mai sigur exercițiu al iubirii de aproape este cel în care îți iubești copilul, iar apoi, prin extensie, să reușești să o faci cu toți cei care îți sunt aproape.  

Demnitatea de a fi părinte 

Ați văzut nașterea fiului dumneavoastră ca pe un miracol?  

Pentru mine, miracolele se petrec în fiecare zi. În fiecare zi, Dumnezeu are viața în mână și ești sau nu ești așa cum vrea El, ești la voia Lui. Părintele Papacioc spunea că este frumos dacă te gândești în fiecare zi la moarte – îți dai seama că ai o mare bogăție prin faptul că trăiești, că ești sănătos, te miști, vorbești... acestea sunt miracole. Faptul că mi-a dat Dumnezeu să am un copil este un miracol multiplu. Ar trebui să ne bucurăm de lucruri mai de bază pentru a înțelege că de fapt acestea și sunt cele mai importante din lume. Însă, fără să vrem, cădem în tentații sau ispite în care pui preț pe lucrurile materiale – casă, vacanță, dar sunt trecătoare și fără valoare.  

Magda Catone a fost căsătorită cu actorul Șerban Ionescu. FOTO: Adevărul
Magda Catone a fost căsătorită cu actorul Șerban Ionescu. FOTO: Adevărul

Spuneați la un moment dat că „suferința înnobilează“. Ne-ați putea explica?  

Mă refeream la perioada în care mi-am dorit foarte mult să am un copil și Dumnezeu mi l-a dat după o lungă așteptare de 13 ani. Consider că acest lucru m-a înnobilat, mi se pare prețios să ai un copil. Exercițiul de a fi părinte este o demnitate care te înnobilează. Anii în care am tot așteptat să primesc această demnitate au fost pentru mine o suferință – tot vrei să ajungi undeva și nu ajungi.   

Studentă la 63 de ani 

Știm despre dumneavoastră că în prezent sunteți studentă la Teologie. Ce v-a determinat să urmați această cale academică?  

Am luat această hotărâre acum ceva timp, când am vrut să dau examen, dar era prea târziu pentru a mă pregăti atunci. În acel an, am dat examen pentru masteratul de Regie. După doi ani, am considerat că este potrivit să încerc să dau examen la Teologie. Cred că l-am trecut nu pentru că am avut o știință prea aprofundată. Pentru un om la vârsta mea, să vrei să faci acest lucru este o hotărâre destul de rară. La facultate am colegi de seama mea, care sunt absolvenți de Politehnică, Medicină... Dar sunt și cei tineri, care au intrat imediat după liceu.   

Cum a fost admiterea? 

Cred că examenul acesta este o reușită și o îngăduință din partea profesorilor care nu au insistat asupra examinării mele. Mie mi s-a părut că pur și simplu am fost acceptată. A fost o bunăvoință. Trebuie să recunosc faptul că față de mulți tineri de acolo sunt descoperită la ceea ce se numește știința teologică, dogme și lucruri pe care copiii tineri le știu ca pe apă și le înțeleg. Eu m-am înscris la facultate ca să înțeleg mai bine, pentru mine și sufletul meu, astfel încât să fiu mai lămurită în dialogul meu cu Dumnezeu. Rugăciunea este de fapt, pentru noi, dialogul cu Dumnezeu. Cei care ajung să învețe și au această latură – noi am trăit prin educație – au o sete nesfârșită de a învăța. Cea mai frumoasă sete este setea de Dumnezeu, despre care citesc. Așadar, să fim îngăduitori, să avem îndelungă răbdare, să ne vedem de sufletul nostru și să lucrăm pentru noi.  

Iar după terminarea facultății ce urmează?  

Vreau să continui meseria de actor și să reușesc să montez spectacole. Regia este o altă pasiune pe care o am, născută tot din meseria de actor. Cunosc foarte bine mecanismul, laboratorul în care se realizează un spectacol, știu de la A la Z ce trebuie făcut, însă producția și realizarea unui spectacol cer o altă anvergură și un alt raport al tău ca artist. Trebuie să ai o putere organizatorică, să manageriezi bine mai multe compartimente. Maniera de creație prin care treci textul este foarte importantă și reprezintă, pentru cei care consumă artă, recunoașterea ta ca artist creator, nu ești doar un simplu om cu calități, care copiază, totul se trece prin trăirea personală, prin ceea ce ai dobândit, ceea ce ți-a dat Dumnezeu – talentul tău. Maniera în care primești ceva sau dăruiești este foarte importantă. Peste tot ceea ce facem noi, creăm, dăruim, călătorim, este discernământul. Fără discernământ, toate lucrurile sunt o apă și-un pământ. Să fii tot timpul deschis este o calitate care ține și de experiența noastră de actori.   

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite