Lecții de stil de acum două secole: Cum ți-era statutul așa ți-era și veșmântul
0Moda a avut adepți indiferent de epocă, stârnind controverse, dar și pasiuni. Cu peste două secole în urmă, în Transilvania se trecea de la stilul sobru la moda vieneză, luxul făcându-și loc și în rândul celor care nu și-l permiteau. Așa a apărut „Regulamentul ținutei și poliției“, o încercare de a stăvili tendința spre opulență.
Tendința de a afișa o bunăstare pe care, în fapt, nu o ai nu este specifică vremurilor noastre, goana după produse de lux, chiar dacă asta însemna ca oamenii să se înglodeze în datorii, fiind prezentă și în secolele trecute. În secolul al XVIII-lea, la Sibiu, pentru a se stăvili luxul și opulența aduse de moda vieneză, în 1752, magistratul orașului Sibiu a emis „Regulamentul ținutei și poliției“, un document descoperit în arhivele statului și adus în fața publicului de cercetătorii Muzeului Național Brukenthal. Acesta stabilea modul în care populația avea voie să se îmbrace, conform rangului. Astfel, în funcție de clasa socială (existau nouă categorii), începând de la juzii de scaun, primarii și senatorii (prima clasă) și terminând cu servanții și slujnicele, săpătorii de fântâni, birjarii și alții, care făceau parte din ultima categorie, cu toții erau nevoiți să respecte aceste prevederi. Prin regulament se dictau tipul de stofă care era accesibil fiecărei categorii conform rangului social, materialele din care să fie făcute bijuteriile de purtat etc.
O expoziție cu veșminte, podoabe și accesorii din acea perioadă, purtate de patricienii sași din zona Sibiului, poate fi în prezent vizitată la Muzeul Județean Olt. În expoziție se regăsesc, de asemenea, tablouri din aceeași perioadă, acestea constituind, spun autorii expoziției, o adevărată „revistă de modă“ care a permis reconstituirea a două costume de patrician, respectiv de patriciană, din acea vreme. Deși veșmintele sunt, în general, rare în colecțiile muzeelor, Muzeul Național Brukenthal deține o colecție însemnată. Expoziția „Sobrietate și stil în moda transilvană a secolelor VIII-XIX“ reunește în total 77 de obiecte deosebite (dintr-o colecție de aproximativ 1,7 milioane de obiecte câte deține în total Muzeul Național Brukenthal), multe dintre acestea cu valoare de tezaur. Expoziția a pornit cu 12 ani în urmă într-un periplu prin țară, poposind pe rând la Satu Mare, Iași, Constanța, Craiova etc. În Slatina, la Muzeul Județean Olt, a ajuns în luna martie 2023 și poate fi vizitată până spre finele lunii mai.
Bijuteriile-tezaur, transmise din generație în generație
Privitorul are în față obiecte care au trecut proba timpului și încântă și astăzi: ace de voal, paftale, cingători din aur și argint bătute cu pietre prețioase, accesorii vestimentare, toate sunt semne ale dezvoltării economice a transilvănenilor. Piesele de inspirație medievală și renascentistă, realizate de făurarii sibieni care foloseau diferite tehnici – turnare, ciocănire, ajurare, filigran – și le permiteau doar cei mai bogați. Însă cum și săracii își doreau să dețină astfel de minunății, recurgeau la surogate. Unele piese, cum sunt paftalele, au fost purtate, inițial, de către bărbați, făcând parte din vestimentația preoților, ulterior acestea intrând și în moda feminină.
„Când zicem bijuterii, în general ne gândim la doamne, dar în expoziție avem și câteva tipuri de bijuterii speciale care erau purtate de către domni, în cadrul patriciatului săsesc din perioada secolelor XVIII-XIX. Poate vă întrebați de ce totuși sunt piese și din secolul XVII sau chiar mai vechi. Cel mai vechi obiect din expoziție este paftaua cu frunziș realizată în jurul anului 1600. De ce? Pentru că aceste piese erau atât de valoroase încât erau transmise din generație în generație, din mamă în fiică, astfel încât unele dintre ele au fost purtate și peste 300 de ani. Bijuteriile apar încă din preistorie, pe diferite tipuri de statuete antropomorfe sau zoomorfe, însă ce le individualizează pe acestea este faptul că fac parte din așa-zisa modă sibiană. Meșterii aurari din Sibiu au preluat motive ornamentale care erau folosite în special în marile centre istorice din lumea austriacă și germană, în special de la Viena, preluând inspirația modei vieneze, care se regăseștre atât în bijuterii, cât și în piesele de vestimentație“, a explicat pentru „Weekend Adevărul“ muzeograful Raluca Teodorescu, şefa Muzeului de Istorie Casa Altemberger, secție a Muzeului Național Brukenthal.
Inițial, bijuteriile erau apanajul membrilor de rang înalt al societății, dar moda se difuzează, iar reprezentanții altor categorii sociale mai joase au început să preia diferite motive și, neavând posibilitatea financiară să realizeze obiecte cu cost ridicat, au folosit arama sau sticlă normală în realizarea motivelor vegetale sau florale, a mai precizat muzeograful. Costumația pentru o apariție publică la sărbători sau evenimente speciale putea să cântărească, cu tot cu bijuterii, până la 20 de kilograme – cingătorile, de exemplu, realizate din metale prețioase, având și peste un kilogram.
Vârstnicii, cu tradiția, literații, cu moda
Barocul, aflat în plină dezvoltare în Europa secolului al XVII-lea, în Transilvania pătrunde de-abia în secolul următor. „Influența modei vieneze a fost hotărâtoare pentru patriciatul sibian“, spun muzeografii. În literatura vremii se consemna: „Sașii poartă două feluri de haine: pe cele tradiționale și pe cele noi. Pe cele din prima categorie le îmbracă persoanele vârstnice, pe când funcționarii și literații, pe cele noi“. Chiar și hainele tradiționale suferă transformări, fiind adaptate noii mode. În portul bărbătesc pătrunde bastonul, în timp ce femeile care urmează noile influențe nu se mai pot lipsi în aparițiile publice de evantai, umbreluță şi poșetă.
Evoluția modei și transformările sociale sunt, de altfel, surprinse în cele 43 de tablouri care aparțin Galeriei de Artă Românească a Muzeului Național Brukenthal. „Dintre cele mai valoroase piese, în expoziție sunt și două tablouri de la începutul secolului al XVIII-lea, în care regăsim tendințele vestimentare specifice perioadei, un fel de revistă de modă de atunci. Avem 43 de tablouri în care toate entitățile sociale sunt reprezentate: de la țăranul sas până la boierul valah. Am trecut și peste munți“, explică, la rândul său, muzeograful Raluca Frâncu în ce fel s-au putut reconstitui ținutele specifice acelei perioade pentru a putea fi aduse în fața publicului.
Mai puțini copii în peisaj
Cel mai rar se regăsesc în inventarul muzeelor veșmintele de copil. În expoziția despre care vorbim s-a reconstituit și un astfel de costum, după un portret al singurului copil al baronului Samuel von Brukenthal și al soției sale Sophia, Elisabetha Sophia. Tabloul este, se pare, singurul portret de copil cunoscut la jumătatea secolului al XVIII-lea în sud-estul Transilvaniei. Fetița a fost botezată la Sibiu pe data de 1 mai 1749, decedând în decembrie 1753. Un pictor austriac a fost special comisionat pentru a realiza acest portret, fetița fiind portretizată chiar înaintea părinților ei, ceea ce susține ideea că părinții știau că are o sănătate șubredă.
Copiii erau, în general, reprezentați prin picturi, pentru panopliile familiilor, la vârste mari, după ce deveneau adolescenți, spun muzeografii, bogații vremii apelând la portretizarea copiilor mici doar în cazurile în care aveau afecțiuni care le puteau fi fatale.
Și hainele de copii s-au păstrat rar, în inventarul Muzeului Național Brukenthal existând doar câteva. Cel expus este realizat din mătase și se află într-o stare foarte bună, calitatea materialelor uimind privitorii.
Cheltuieli exagerate pe îmbrăcăminte și accesorii
La „Regulamentul ținutei și poliției“, emis în 1752, s-a ajuns ca o măsură disperată de a stăvili cheltuielile exagerate pentru îmbrăcăminte și accesorii, care riscau să sărăcească populația. La opt ani de la primul regulament în care populația era diferențiată în nouă clase sociale se emite unul nou, „mai sintetic și mai moderat“.
În 1766 se reiau, însă, la Viena, discuțiile despre necesitatea acestor reguli, breslașii făcând presiune ca regulile să se mențină, promovând astfel textilele locale, însă împărăteasa Maria Tereza interzice dispozițiile și astfel apune epoca recomandărilor stricte.
Cheltuielile nu se mai temperează, ducând chiar la sărăcirea populației. Într-un document datat 1781, atribuit lui Michael von Brukenthal, nepotul guvernatorului Samuel von Brukenthal, se menționa: „Dependența dintre situația socială și cea materială a cetățeanului a fost nesemnificativă în trecut, prin folosirea produselor autohtone pentru confecționarea îmbrăcămintei; în zilele noastre, tendința spre lux ce crește în fiecare zi nu poate fi satisfăcută de produsele interne“.
Haina face omul: „Regulamentul ținutei și poliției“
„Regulamentul ținutei și poliției“ împărțea sibienii în nouă clase sociale pentru a ține în frâu dorința oamenilor de a se alinia modei vestimentare de la Viena.
Prima clasă socială era formată din consilierii gubernali, înalții funcționari și proconsulii. Acestora nu le era impusă nicio regulă, fiindu-le permis să se îmbrace după bunul plac.
A doua clasă socială era compusă din juzii de scaun, primarii sași, notarul și senatorii. Bărbaților le era interzisă purtarea hainelor cusute cu flori de aur sau de argint și căptușite cu blană de samur. Femeilor le erau interzise hainele cu fir de aur și de argint, fustele de catifea, căptușeala din blană de samur și dantelele olandeze.
A treia clasă îi includea pe oratorul orașului, medicul, pârcălabul, vice-notarul, secretarii consulari, patricienii judecători și căpitanii. Acestora le era interzis să poarte hainele bărbătești „cu căptușeală de lup sau râs sau cu garnitură din această piele“. Pentru soții erau interzise bonetele tari și prea împodobite, fustele de mătase cusute cu flori de mătase și dantelele. De asemenea, „nu era îngăduit să se arate pulpele la biserică și pe străzile orașului“.
Din cea de-a patra clasă socială făceau parte restul patricienilor care aveau funcții publice –oamenii de litere, persoanele cu studii academice, bărbații de frunte din localități ai căror părinți din ambele sexe avuseseră cândva servicii publice onorifice. Bărbaților le era interzis să poarte șerpare bătute cu ținte de argint. Femeile nu puteau umbla cu panglici foarte bogate, ace de cap, coliere, panglici de gât, diamante, pietre prețioase sau brățări.
Din cea de-a cincea categorie făceau parte breslașii și alți funcționari ai comunității. Ei aveau interdicțiile din clasele superioare, la care se adăugau altele. Bărbații aveau voie să îmbrace: pălărie de samur, haine din postavuri de culori închise cu butoni cusuți cu puțin argint, butoni suflați în argint sau aur și, în zilele de sărbătoare, garnisite cu cozi și lăbuțe de vulpe. Femeile aveau voie cu scufiță și broboadă de mătase, panglici modeste, nu prea late, „de cel mulți cinci coți lungime“, ace de cap din argint cu perle sau pietre prețioase. În jurul gâtului și la mâini nu se purta nimic, iar pe piept cel mult o copcă de argint. Cordoanele erau brodate din mătase cu fir de argint. Cojoacele erau de culoare albastră sau maro, căptușite cu blană de iepure, cu aplicații din dantele sau ciucuri de mătase. Vara se purtau mănuși și „nu era îngăduit să se arate pulpele la biserică și pe străzile orașului“.
Cea de-a șasea clasă socială îi cuprindea pe comercianții veniți din afară, fiii de consilieri și de preoți, membrii celor mai de seamă bresle, precum și cei ce se trăgeau din neam nobil. Bărbații purtau pălării sau căciuli din blană de samur, podoabe, nasturii hainelor puteau fi căptușiți cu mătase sau îmbrăcați în argint aurit. Din garderoba femeilor făceau parte scufița și broboadele, panglicile din mătase. Acele de păr trebuiau să fie din argint și cu aplice de mărgele. Gâtul, mâinile și pieptul erau împodobite ca la clasa de mai sus. Mantalele, cojoacele și mânecile se identificau cu cele purtate de persoanele încadrate în straturile precedente. Căptușeala admisă era din blană.
A șaptea clasă socială avea și alte constrângeri. Bărbaților le era permis să poarte pălării doar din blană de jder sau de dihor, haine din postav cu nasturi albi, de argint sau auriți. Cordoanele ce puteau fi utilizate erau confecționate din ață. „Femeile aveau scufiță și voal din mătase albă sau galbenă. Panglicile erau realizate din mătase netedă sau înflorată. Acele de păr din argint cu perle erau purtate cu mare mândrie. Cojoacele erau executate din blană de iepure sau de veveriță. Iarna se purtau mănușile din piele căptușite sau împletite din lână. Laibărul era tivit cu o catifea simplă, galbenă sau cenușie, cu franjuri. Cordoanele pentru zilele de sărbătoare erau lucrate din ață sau argint“.
În cea de a opta clasă socială erau cuprinși cetățenii veniți de la sate, alături de funcționarii care nu aveau origini orășenești. „Pălăriile bărbătești erau simple, stofa folosită avea culoarea verde sau albastră. Materia folosită la executarea hainelor era lâna sau ața împletită cu mătase. Din mătase erau lucrate și scufiile femeilor. Acele de păr erau confecționate din argint și încrustate cu perle false. Blana și pieptarul din stofă de bună calitate, șnururile din mătase, franjuri verzi de mătase, căptușeală din piele, cordoanele din ață sau argint, bluza și vesta din lână, bumbac sau stofă brașoveană. Papucii negri din piele de capră compuneau frumusețea costumului popular“, mai spun muzeografii care au studiat regulamentul;
În cea de-a noua categorie socială intrau servanții și slujnicele, dorobanții, zilierii, cioclii, portarii, săpătorii de fântâni, birjarii, scuturătorii, ucenicii veniți de la sate, torcătorii.
„Stofa costumelor era albastră, obișnuită. Căptușeala era pentru toată lumea din piele de miel albă sau neagră. Șnururile și nasturii sau butonii se făceau din cânepă sau din bumbac. Cizmele erau întotdeauna din piele neagră de capră sau de vită, cu șnururi din bumbac. Scufițele femeilor erau lucrate din bumbac alb. Acele de păr trebuiau să fie mai mult argint, împodobite cu perle de argint sau de sticlă. Panglicile aveau ca dimensiuni: lățime 2-3 degete și lungime 3 coți. Blănile și pieptarul erau executate din stofă simplă și căptușeala din piele de miel cu bordură de blană de vulpe sau jder. Cordoanele, în zilele lucrătoare, aveau să fie din ață albastră sau cânepă, iar în zilele de duminică și sărbători mari se folosea un cordon negru ornat cu alamă. Cojoacele erau produse din piele de miel cu aplicații de piele de mânz. Bluzele și laibărele se asemănau cu cele de la clasa precedentă. Papucii erau din piele de capră sau de bovine, cu ornamentație de sârmă“, mai stipula regulamentul.
Se încarcă comentariile...
