INTERVIU Ion Bogdan Ştefănescu, flautist: „CD-ul pe care-l voi lansa este testamentul tatălui meu, actorul Eusebiu Ştefănescu“

Dacă Beethoven, Carl Philipp Emanuel Bach, Haydn, François Devienne sau Mozart ar fi trăit în zilele noastre, ar fi fost primiţi oare pe covorul roşu? Mulţimile de fani i-ar fi aclamat? Nu putem şti, dar ceea ce este sigur acum, este faptul că posteritatea le-a asigurat un binemeritat renume şi că muzica lor va fi întotdeauna în top-ul preferinţelor melomanilor.

UN MATERIAL DE Anamaria Spătaru

De aceea Clasic V.I.P este titlul recitalurilor ce vor avea loc anul acesta în cadrul Turneului „Flautul Fermecat“, un proiect Radio România, cu flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail. Miercuri, 2 noiembrie, la Sala Radio, va fi momentul culminant al turneului: prima întâlnire din cadrul acestei ediţii cu publicul bucureştean, recitalul de gală al turneului. Ion Bogdan Ştefănescu va reveni apoi, pe 9 noiembrie, pentru a interpreta Concertul pentru flaut, harpă şi orchestră de Mozart împreună cu Mariana Bîldea la harpă şi cu Orchestra de Cameră Radio, dirijată de Gabriel Bebeşelea.

Întrebat care este firul comun care leagă lucrările alese, Ion Bogdan Ştefănescu răspunde:

„Desigur, tocmai stilul clasic care defineşte întreaga muzică pe care o vom prezenta. Nici ordinea lucrărilor din program nu este întâmplătoare. Deschidem cu „Hamburger” Sonata, apoi continuăm cu un opus din tinereţe al lui Beethoven (flaut, vioară, viola), opus la care a revenit şi la vârsta maturităţii, dovadă că această excepţională lucrare l-a obsedat, creând varianta pentru flaut şi pian. După pauză, veţi asculta o sonată de Haydn, desprinsă dintr-un ciclu de Opt sonate pentru flaut şi pian, o alta de Devienne, plină de vervă şi de melodii accesibile şi în final, un adevărat şlagăr al tuturor vremurilor: ”Mica serenadă” de Wolfgang Amadeus Mozart.’’

Evenimentul de la Bucureşti va fi unul special şi emoţionant, căci Radio România şi Editura Casa Radio organizează în pauza recitalului, în foaierul Sălii Radio, lansarea audiobook-ului Visători la steaua singurătăţii. Un eseu poetic realizat de regretatul actor Eusebiu Ştefănescu, după versurile lui Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu, alături de fiul său, Ion Bogdan Ştefănescu, care a compus şi a interpretat muzica originală. Este singura înregistrare realizată de cei doi la Radio România, apărută în colecţia Fonoteca de Aur, în Seria „Spectacolul poeziei”.

“Ascultându-l mai întâi şi apoi văzându-l pe Eusebiu Ştefănescu recitând versuri, am fost impresionat tocmai de modul cu totul special al rostirii sale, ceremonioase, înalte şi, în acelaşi timp, apropiate şi necontrafăcute. Simţeam că versurile astfel purtate, cu distincţie şi discreţie, cu o admirabilă modestie a adecvării la text, au fost trecute prin intimitatea sufletească şi prin filtrele inteligenţei sale interpretative. Eusebiu Ştefănescu a fost un recitator desăvârşit, un intercesor devotat al poeţilor români moderni şi contemporani în faţa publicului din România. El îşi făcea selecţia lui, punea accentele lui, adăuga nuanţele lui. În dicţiunea sa, orice poem îşi trăia o nouă viaţă. Este ceea ce se întâmplă şi cu textele din programul acestei extraordinare recitări’’, scrie criticul Mircea Martin, cel care semnează cuvântul introductiv al audiobook-ului şi care îl va prezenta în cadrul lansării.

Această înregistrare a fost realizată în ultimele săptamâni de viaţă ale lui Eusebiu Ştefănescu, pe care fiul său le-a imortalizat în versuri, dar şi într-un jurnal în care descrie şi experienţa înregistrării de la radio. Ambele se regăsesc în volumul Un vers care lasă moartea cu gura căscată, apărut le Editura Tracus Arte, care va fi prezentat în aceeaşi seară.

Elevii şi studenţii de la toate specializările vor avea acces gratuit la recital şi lansare, în baza carnetului şi în limita locurilor disponibile.

De ce titlul Clasic VIP?
Am vrut, pe de o parte, să pun în discuţie uşurinţa cu care, astăzi, acordăm titlul de persoană foarte importantă (V.I.P.), de vedetă, unor personaje care apar şi dispar din viaţa noastră cu viteza sunetului, fără a lăsa vreo urmă în conştiinţa publică, prin comparaţie cu aceşti uriaşi compozitori care au marcat, în mod covârşitor, istoria muzicii, iar pe de altă parte, să aduc în faţa publicului, pe lângă numele aflate pe buzele tuturor cum ar fi Haydn, Mozart sau Beethoven şi alte două personalităţi, la fel de importante, adevărate vedete ale timpului lor: C.Ph.E.Bach – compozitor la curtea regelui Prusiei, Friedrich der Grosse, a cărui muzică a creat liantul perfect dintre cele două epoci - barocă şi clasică – impunând stilul galant şi F.Devienne, un compozitor–flautist, realmente celebru în timpul vieţii sale. În plus, am dorit să pun în discuţie şi faptul că astăzi, cu foarte mare uşurinţă, am ajuns să restrângem, în domeniul muzical, întreaga perioadă clasică, la cei trei corifei amintiţi mai sus. Cu alte cuvinte, dacă întrebaţi lumea pe stradă sau chiar în mediile elevate care sunt compozitorii calsicismului, răspunsul va veni implacabil: Haydn, Mozart, Beethoven. Dar pe lângă aceste vedete incontestabile au existat foarte mulţi compozitori cu contribuţii remarcabile, aflaţi, din păcate, în zilele noastre, într-un con de umbră.

Există un fir comun, ceva ce leagă lucrările pe care le veţi interpreta,  sau sunt alese aleatoriu?
Desigur, tocmai stilul clasic care defineşte întreaga muzică pe care o vom prezenta. Nici ordinea lucrărilor din program nu este întâmplătoare. Deschidem cu „Hamburger” Sonata – aş fi putut poate cere o sponsorizare serioasă de la cei care vând acest produs alimentar atât de râvnit de noi toţi, dar spun asta doar ca să realizez un calambur -, apoi continuăm cu un opus din tinereţe al lui Beethoven (flaut, vioară, viola), opus la care a revenit şi la vârsta maturităţii, dovadă că această excepţională lucrare l-a obsedat, creând varianta pentru flaut şi pian. După pauză, veţi asculta o sonată de Haydn, desprinsă dintr-un ciclu de Opt sonate pentru flaut şi pian, o alta de Devienne, plină de vervă şi de melodii accesibile şi în final, un adevărat şlagăr al tuturor vremurilor: ”Mica serenadă” de Wolfgang Amadeus Mozart.

Ce ne puteţi spune despre instrumentul cu care veţi cânta?
Este acelaşi instrument cu care cânt de şase ediţii ale turneului nostru naţional, adică flautul de 18k Muramatsu, o adevărată bijuterie în domeniul construcţiei de instrumente. Nimic nu poate da o mai mare strălucire şi claritate stilului clasic, adică muzicii pe care o vom interpreta, ca acest instrument de aur. Eu sunt cel care trebuie să mă ridic la nivelul performanţei acestui instrument creat de firma japoneză Muramatsu.

Turneul a ajuns la ediţia a şasea, observaţi o schimbare a percepţiei publicului faţă de flaut, ca instrument-solist şi faţă de muzica pe care o faceţi?
După socoteala mea Clasic V.I.P. reprezintă a şaptea ediţie, pentru că anul acesta a mai existat şi ”Românesc 100%”, o ediţie pe care am prezentat-o, în ţară, doar la Deva, iar celelalte reprezentaţii din cadrul turneului au avut loc la Washington, New York, Osaka şi Tokyo, adică în centre cultural majore ale lumii noastre culturale. Şi cred că am făcut un mare serviciu muzicii româneşti prin acest turneu, fiindcă am prezentat lucrări de referinţă ale marilor noştri compozitori, mulţi dintre ei în viaţă. O schimbare există, categoric, în sensul că publicul nostru a început să perceapă flautul ca pe un instrument solistic, aşa cum, de fapt, este. Sălile de concert sunt pline şi, după această suită de şase turnee, pot spune că oamenii acum vin bucuroşi, nerăbdători să audă ce le mai oferim. La prima ediţie, spre exemplu, au venit circumspecţi şi din curiozitate. Graţie programelor pe care le-am conceput şi mediatizării Radio România, demersul nostru şi-a atins scopul, iar statutul nostru s-a schimbat în percepţia publică.

Care este cea mai frumoasă amintire din aceşti ani?
O amintire puternică o am din oraşul Roman, unde mărturisesc că aveam rezerve în ceea ce priveşte impactul nostru la public. O idee preconcepută, bineînţeles. Cântam în sala Liceului de Muzică, o sală destul de meschină, dar plină ochi. În primul rând, nu mi-a venit să cred că atât de multă lume şi-a dorit să ne asculte dar, în clipa în care am ieşit din încăpere (nu existau culise), în aplauzele mulţimii, am rămas şocat de ce am văzut pe holul liceului: cât era de lung, ba chiar şi în încăperi laterale sau spre ieşire, erau oameni aşezaţi care nu ne-au putut vedea ci doar asculta. Erau cu lacrimi în ochi, atât de fericiţi şi mulţumiţi şi ne atingeau în dorinţa de a ne mulţumi, rugându-ne, fiecare în parte, să mai cântăm. Am dat foarte multe bisuri cu o plăcere pe care o păstrez în suflet cât voi trăi. Aş mai merge oricând la Roman pentru acei oameni.

În cadrul turneului va fi lansat un CD înregistrat la Editura Casa Radio, împreună cu regretatul dvs. tată, marele actor Eusebiu Ştefănescu. Ce regăsim pe această înregistrare şi ce amintiri aveţi de la imprimare?
A fost, probabil, cel mai longeviv spectacol al nostru, împreună. Varianta de pe CD-ul ”Visători la steaua singurătăţii” este ultima, cea pe care am prezentat-o în zeci de reprezentaţii. Iniţial foloseam muzica unor compozitori români importanţi, apoi am încercat să realizez eu această muzică, lucru care i-a plăcut tatălui meu cel mai mult, aşa că am păstrat această variantă. El, Eusebiu Şterfănescu, face o performanţă unică: printr-un scenariu conceput de el reuşeşte să îmbine, într-o manieră personală, lirica celor doi mari poeţi români: Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu. Este un ping-pong cultural strălucit, iar felul său de a recita este unic.

Amintirile de la aceste imprimări sunt zguduitoare pentru mine, fiindcă îl aduceam în studio de la spital unde făcea tot felul de tratamente dure. Părea complet epuizat, însă, în clipa când se afla în faţa microfonului parcă întinerea. Avea o forţă şi o concetrare fantastice. Îşi sculpta fiecare sunet al vocii, nuanţa totul, era alert, era a-tot-stăpân. A vrut să realizeze această imprimare cu orice preţ. Este testamentul lui.

Alături de pianistul Horia Mihail (dreapta)

Aţi împletit întotdeauna muzica cu poezia, sunteţi autor al mai multor volume şi membru al Uniunii Scriitorilor. Ultima carte este dedicată tot tatălui dvs. şi va fi şi aceasta prezentată în cadrul turneului. Este o apariţie mai specială decât celelalte?
Orice apariţie devine specială în clipa în care te hotărăşti să împarţi cu cititorul ceea ce gândeşti, ceea ce simţi. Dar acest volum – ”Un vers care lasă moartea cu gura căscată” , ed. Tracus Arte, grafica Mircia Dumitrescu – are o încărcătură deosebită pentru mine, pentru că a fost scris în perioada în care aveam grijă de tatăl meu. Sunt trăiri de-a lungul a 18 luni în care am fost nedespărţiţi. Ba, mai mult chiar, am introdus un capitol de proză, ideea i-a aparţinut lui Dan Mircea Cipariu, un fel de jurnal pe care l-am creat rapid, în doar două săptămâni, cu amintiri, poveţe, întâmplări legate de noi doi. E o cronică succintă a vieţii noastre.  Sper ca acest volum să ajungă la sufletul cât mai multora.

ITINERAR TURNEU FLAUTUL FERMECAT

RECITALURI
Ion Bogdan Ştefănescu – flaut
Horia Mihail – pian
Lucrări de C. Ph. E. Bach, Beethoven, Haydn, F. Devienne, Mozart
1 noiembrie, ora 18 – Caracal, Teatrul Naţional
2 noiembrie, ora 19 – Bucureşti, Sala Radio
3 noiembrie, ora 18 – Pucioasa, Centrul Cultural
4 noiembrie, ora 19 – Braşov, Sala Patria

CONCERTE CU ORCHESTRA
Ion Bogdan Ştefănescu – flaut
Mariana Bîldea – harpă
Mozart - Concertul pentru flaut, harpă şi orchestră
 9 noiembrie, ora 19 – Bucureşti,  Sala Radio
10 noiembrie, ora 19 – Piteşti, Centrul multifuncţional