Incursiune în Bucureştiul lui Mircea Eliade

Andreea Răsuceanu, autoarea cărţii „Bucureştiul lui Mircea Eliade”

Volumul „Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară” de Andreea Răsuceanu se va lansa mâine la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la ora 19, în prezenţa autoarei şi a lui Dan C Mihăilescu, Sorin Alexandrescu, Andrei Oişteanu şi Sorin Lavric. Vă oferim, în avanpremieră, un fragment din acest volum.

Fără îndoială că, pentru Mircea Eliade, „inima“ oraşului  rămâne zona Mântuleasa, spaţiu privilegiat, centru cu puteri regenerative. În Jurnalul său, Eliade consemnează existenţa câtorva nuvele care păstrează un grup de personaje comune şi confirmă legătura de sens a acestora. Printre acestea, Pe strada Mântuleasa (1967) şi În curte la Dionis (1977) oferă două dintre punctele de reper ale geografiei bucureştene eliadeşti: strada Mântuleasa şi strada Popa Soare, constituind centrul spaţiului cartografic instituit de cele două nuvele  – dar şi de celelalte: Uniforme de general (1971) şi Incognito la Buchenwald (1974), care continuă povestea unor personaje, precum Ieronim Thanase, Leana sau Adrian – punctul din care  pornesc şi în care se întorc toate întâmplările, şi care generează, la nivel simbolic, un nod gordian. Identificabile pe o hartă reală a Bucureştiului interbelic, cele câteva străzi în intervalul căruia se petrec întâmplările – Mântuleasa, Popa Soare, Pache Protopopescu – au creat, prin istoria lor, cea a evenimentului mărunt, consemnat în cronici bucureştene sau conservat în folclorul local, dar şi prin rezonanţa misterioasă a toponimelor, o mitologie a acestei zone, ce a supravieţuit, prin intermediul literaturii, în pofida mutilărilor urbanistice repetate.

Care sunt punctele de convergenţă dintre Bucureştiul din Pe strada Mântuleasa, În curte la Dionis, Uniforme de general şi Incognito la Buchenwald  şi cel real, cum se transformă acesta sub imperiul procesului de rememorare, dar şi al imaginaţiei, care dintre destinaţiile personajelor sunt reale, imaginare sau „camuflate“ de  toponime sau indicaţii topografice false, şi care e dimensiunea simbolică a acestora, ce anume revelează un anumit tip de reprezentare a spaţiului, descrierea unui peisaj (urban sau nu), cum anume se constituie „mitologia“ unui loc constituie cu toate obiective ale metodei geografiei literare. Reconfigurând spaţiul întâmplărilor din cele câteva nuvele eliadeşti, vom descoperi următoarele: o bună parte din vechea mahala Mântuleasa şi  strada Popa Soare, către limitele bulevardului Pache Protopopescu alcătuiesc pământurile boierului Calomfir, căutătorul pe sub pământ (numele acestuia i-a fost, probabil, inspirat lui Eliade de strada Radu Calomfirescu, aflată în proximitate, ţinând, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, de mahalaua Stelea şi numindu-se iniţial Băltăreţu, după numele celebrului cămătar bucureştean; tot pe strada Calomfirescu plasează autorul reşedinţa lui Economu). Casele boierului Calomfir se aflau, ne spune povestitorul Fărâmă, undeva între Pache Protopopescu şi strada Popa Soare, iar terenurile pe care s-a clădit Şcoala Mântuleasa, ca şi casele vecine, i-au aparţinut lui Mântuleasa, om de încredere al lui Iorgu Calomfir, însurat de acesta cu vindecătoarea Zamfira.

(Fragment din volumul „Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară” de Andreea Răsuceanu, Editura Humanitas)