Fifor critică „austeritatea de Bihor pe pâine”: „România merge cu capul în zid”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD și liderul filialei Arad Mihai Fifor a declarat despre premierul Ilie Bolojan că este singurul care „continuă să creadă că pedala austerităţii duce la prosperitate şi dezvoltare”.

Mihai Fifor/FOTO: Mediafax
Mihai Fifor/FOTO: Mediafax

Potrivit acestuia, în timp ce premierul Bolojan crede că „pedala austerităţii duce la prosperitate şi dezvoltare”, „Europa lui Pedro Sanchez”, premierul Spaniei, vorbeşte despre „salariu minim comun, despre drepturi sociale şi protecţie a cetăţenilor”.

„Europa lui Sanchez vorbeşte despre salariu minim comun, despre drepturi sociale şi protecţie a cetăţenilor. România aflată în zodia Bolojan vorbeşte despre tăieri, plafonări şi austeritate de Bihor pe pâine. Concluzia? Mergem încet, dar sigur, cu capul în zid.

Singurul care vede «reforme» e dibaciul cârmaci de la Oradea, care continuă să creadă că pedala austerităţii duce la prosperitate şi dezvoltare. Fiecare zi pierdută pe acest drum greşit înseamnă o Românie mai departe de Europa şi mai aproape de recesiune”, a scris Fifor, duminică, pe Facebook.

Fifor: România are „cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană şi cea mai severă contracţie a consumului intern”

În opinia sa, România se află „pe contrasens economic”. Social-democratul face o comparaţie cu poziţia premierului spaniol, care, la Congresul Socialiştilor Europeni de la Amsterdam, a lansat un apel pentru „o Europă a echităţii şi demnităţii”.

„Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a lansat un apel limpede pentru o Europă a echităţii şi demnităţii. Un discurs de viziune, care pune accentul pe prosperitate comună, protecţie socială şi solidaritate europeană.

Într-o Europă care caută soluţii pentru viaţa oamenilor, vocea social-democrată rămâne cea a echilibrului şi a speranţei”, a completat fostul ministru al Apărării.

Mihai Fifor a mai susţinut că, în timp ce la Amsterdam se vorbea despre „creştere şi echitate socială, despre salariu minim european”, la Bucureşti premierul Ilie Bolojan are „un singur crez – îngheţarea salariilor şi a pensiilor până la finalul anului 2026”.

„Între timp, de atâta «reformă», salariul mediu net a scăzut pentru a treia lună consecutiv, potrivit INS. Creşterile nominale au fost înghiţite de inflaţia cu două cifre, iar puterea de cumpărare a românilor a scăzut cu peste 7% într-un singur an”, a indicat social-democratul.

Conform acestuia, România are „cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană şi cea mai severă contracţie a consumului intern”, semn că populaţia cumpără mai puţin, iar economia „încetineşte vizibil”, iar salariul minim rămâne „printre cele mai mici din UE, deşi costurile de trai cresc mai repede decât oriunde în regiune”

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite