Începe Festivalul de la Salzburg, care va avea un număr record de reprezentaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Jedermann", în regia lui Max Reinhardt (1873 - 1943), a marcat prima ediţie a Festivalului de la Salzburg,  în 1920, continuând de atunci să se joace în fiecare an, în deschiderea festivalului
"Jedermann", în regia lui Max Reinhardt (1873 - 1943), a marcat prima ediţie a Festivalului de la Salzburg,  în 1920, continuând de atunci să se joace în fiecare an, în deschiderea festivalului

Cea de-a 93-a ediţie a Festivalului de la Salzburg (Austria), unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică, operă şi teatru din lume, va începe mâine, 19 iulie, anunţând un număr record de 280 de reprezentaţii. Festivalul se va încheia pe 1 septembrie.

Invitatul de onoare al ediţie din acest an este reţeaua muzicală „Sistema“, din Venezuela, astfel că discursul omagial din deschiderea oficială, programată pe 26 iulie, va fi susţinut de compozitorul venezuelean Jose Antonio Abreu, în vârstă de 74 de ani, laureatul premiului Nobel „alternativ" pe 2001.

Jose Antonio Abreu este, totodată, fondatorul mişcării muzicale „Sistema“, care susţine copiii cu probleme din cartierele mărginaşe. Peste 1.300 dintre aceştia, vor veni la festival, printre care membrii corului de surdo-muţi „White Hands Choir“, care va avea 14 reprezentaţii.

Directorul festivalului, austriacul Alexander Pereira, care în 2015 va prelua conducerea Teatrului Scala din Milano, a dedicat, ca şi anul trecut, prima seară, cea de „pre-deschidere" de pe 19 iulie unei „Uverturi spirituale", cu o operă muzicală religioasă, „Creaţiunea", a compozitorului austriac Joseph Haydn (1732 - 1809).

Temele muzicale centrale ale evenimentului sunt operele compozitorului Richard Wagner (1813 - 1883) şi ale compozitorului italian Giuseppe Verdi (1813 - 1901), de la a căror naştere se împlinesc 200 de ani. În festival vor fi interpretate „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg" şi „Rienzi", de Wagner, şi „Don Carlo", „Falstaff", „Ioana d'Arc" şi „Nabucco", de Verdi. 

jedermann

Sâmbătă se va deschide secţiunea dedicată teatrului, cu o nouă punere în scenă a unei piese scrise de austriacul Hugo von Hofmannsthal (1874 - 1929), „Jedermann“, o „clasică“ a festivalului de la Salzburg, semnată de regizorii britanic Julian Crouch şi american Brian Mertes. 

Invitaţi de marcă

Unul dintre cele mai prestigioase ansambluri care vin în festival este Simon Bolivar Youth Orchestra, cu carismaticul dirijor Gustavo Dudamel, în vârstă de 32 de ani, care deja au entuziasmat spectatorii în principalele săli de concerte şi festivaluri din lume. 

La festival sunt aşteptate numeroase staruri ale genului: cântăreţele Anna Netrebko, Edita Gruberova, Cecilia Bartoli, Elina Garança, cântăreţii Placido Domingo (a cărui prezenţă este pusă însă sub semnul întrebării, după ce a fost spitalizat timp de câteva zile din cauza unui embolism pulmonar), Jonas Kaufmann, Thomas Hampson, muzicienii Grigory Sokolov, Maurizio Pollini, Quartet Hagen, dirijorii Nikolaus Harnoncourt, Zubin Mehta, Christian Thielemann, Riccardo Muti, Lorin Maazel, Daniel Barenboim, Mariss Jansons, Simon Rattle, Riccardo Chailly.

Festivalul de la Salzburg dispune de un buget de 62,6 milioane de euro, organizatorii sperând să vândă 260.000 de bilete, al căror preţ se situează între 5 şi 400 de euro. O masă rezervată la dineul balului festivalului costă 12.000 de euro.

Istoricul festivalului

jedermann

Festivalul de la Salzburg este un important festival  de muzică şi teatru care are loc în fiecare vară (timp de cinci săptămâni, începând de la sfârşitul lunii iulie), în oraşul austriac Salzburg, locul de nastere al Wolfgang Amadeus Mozart. 

A fost inaugurat oficial în 1920, cu piesa „Jedermann“,  dramatizare de Hugo von Hofmannsthal, a cărei reprezentaţie marchează anual deschiderea festivalului. Salzburg a găzduit festivaluri de muzică încă din 1877, când aveau loc la intervale neregulare, organizate de Fundaţia Internaţională Mozarteum, dar au fost întrerupte în 1910.

La încheierea războiului în 1918, festivalul a renăscut, promovat de cinci bărbaţi consideraţi ca fondatori: poetul şi dramaturgul Hugo von Hofmannsthal, compozitorul Richard Strauss, designerul scenic Alfred Roller, dirijorul Franz Schalk, şi directorul Max Reinhardt. Din 1967, există, de asemenea, un festival anual „Salzburg de Paşti“, organizat de către aceeaşi organizaţie.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite