Hollywood Reporter: Filmul „Ana, mon amour“, un „tur de forţă“ despre cum atacurile de panică ucid dragostea unor tineri VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din „Ana, mon amour", cu actorii Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti
Scenă din „Ana, mon amour", cu actorii Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin şi-a desemnau câştigătorii sâmbătă. Festivalul se va încheia duminică, zi în care spectatorii au ocazia să revadă unele dintre filmele prezente în festival.  Dana Bunescu a primit Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite, pentru montajul filmului ”Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer.

”Ana, mon amour”, cel mai recent lungmetraj semnat de Călin Peter Netzer, a fost prezentat vineri în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Berlin şi a generat reacţii diverse din partea criticilor. Pelicula a fost desemnată drept un ”tur de forţă” şi, pe de altă parte, criticată pentru lipsa de dramatism şi determinare. Jocul celor doi protagonişti a fost unanim apreciat, însă structura de tip puzzle a filmului nu a convins, potrivit news.ro.

”Ana, mon amour”, cu Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti în rolurile principale, este o adaptare liberă după romanul lui Cezar Paul-Bădescu, ”Luminiţa, mon amour”. Regizorul Călin Peter Netzer, care a câştigat, în 2013, Ursul de Aur cu pelicula ”Poziţia copilului”,  semnează scenariul împreună cu Cezar Paul Bădescu şi  Iulia Lumânare.

În "Cinevue", se scrie că, dacă "Poziţia copilului", filmul cu care Netzer a câştigat Ursul de Aur în 2013, era mai mult despre dragostea maternă obsesivă, acum, în  "Ana, mon amour", este relevată mai mult perspectiva tatălui.

”Ana, mon amour” explorează dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om. Este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune ce surprinde momente tensionate şi delicate din evoluţia unui cuplu.

The Hollywood Reporter: O dramă romantică lipsită de dramatism

Şocurile dramatice şi introspecţiile regizorului Călin Peter Netzer din ”Poziţia copilului” (2013), care a câştigat Ursul de Aur, se dovedesc a fi greu de urmat în noul său lungmetraj, ”Ana, mon amour”.

Explorând meandre ale psihicului tinerelor personaje, în timp ce compară medicina modernă, psihanaliza şi religia ca tratamente, filmul este o dramă romantică făcută cu lipsă de dramatism şi cu o structură prea complicată.

Buna reputaţie a regizorului poate conta în ceea ce priveşte interesul acordat de piaţa cinematografelor de artă, dar este puţin probabil să aibă succesul precedentului său film.

Pelicula propune diverse leacuri, de la prescrierea de medicamente la spovedanii şi - puţin mai departe - canapeaua psihologului. Este un film inteligent, cu momente care angajează spectatorul. Totuşi, strădania de a construi o dramă cu multiple straturi, cu o nervoasă mişcare a camerei şi flashback-uri ameţitoare, face filmul repetitiv şi supărător.

Este interesant faptul că atunci când Ana este bolnavă, Diana Cavallioti nu câştigă simpatia spectatorului, aşa cum o face cu iubirea sa. Când vine rândul lui Toma să îşi arate problemele, Postelnicu pierde toată bunăvoinţa privitorului, iar Ana devine un personaj emoţionant.

În pofida neajunsurilor filmului, Netzer demonstrează că este un regizor care merită apreciat, datorită unor scene nuanţate. Un moment memorabil care trezeşte povestea este marcat de deciza lui Toma de a merge să se spovedească. Părintele Adrian (jucat de Vlad Ivanov) poate duhni a alcool, însă vorbeşte cu mult mai multă înţelepciune decât oricine de până atunci.

Variety: Filmului îi lipseşte direcţia şi determinarea peliculei ”Poziţia copilului”

Drama acestei relaţii şubrede se desfăşoară prea repede şi cu o cronologie dezlânată şi nu reuşeşte să îşi facă personajele convingătoare.

Există multă psihanaliză în ”Ana, mon amour”, însă filmului îi lipseşte direcţia şi determinarea peliculei ”Poziţia copilului”, şi nu doar pentru că, de data aceasta, regizorul a decis să amestece cursul evenimentelor.

Filmul are un început puternic, dar pe parcurs, personalităţile personajelor devin neconvingătoare. Pelicula întruneşte toate criteriile cinematografiei româneşti: scene ciudate la cină, discuţii lungi despre medicamente, personaje iscusite în umilire distrugătoare şi, desigur, o vizită la spital.

Când sunt văzuţi prima dată, studenţii Ana (Diana Cavallioti) şi Toma (Mircea Postelnicu) vorbesc despre Nietzsche, când, de fapt, ei flirtează, iar camera imită modul în care se mişcă ochii lor prin încăpere, într-un amestec de timiditate şi curaj.

Probabil că ar fi fost mult mai clar dacă filmul ar fi păstrat o cronologie adecvată. Altfel, coerenţa este pierdută, iar plasarea unei scene în timp poate fi făcută de spectator în funcţie de părul lui Toma.

Netzer include multă nuditate, care probabil are menirea să adauge naturalitate, însă este şi puţin gratuită. Vorbind despre naturalitate, ambii actori fac un joc puternic.

Screen Daily: Această lucrare ambiţioasă îl poate aduce pe Netzer în faţa unei noi reuşite

”Ana, mon amour” este o disecţie compelxă, infiorătoare a emoţionalului. Cu o structură de tip puzzle şi cu jocul remarcabil al actorilor principali, Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti, ”Ana, mon amour” este un salt în tărâmul psihologiei intime pe care îl face regizorul ”Poziţiei copilului”, câştigător al Ursului de Aur în 2013.

Această lucrare ambiţioasă îl poate aduce pe Netzer în faţa unei noi reuşite şi nu există dubiu că filmul va impresiona oriunde va exista public pentru cinematografia de substanţă.

Cu fiecare scenă, cunoaştem tot mai bine cuplul. Construcţia filmului este dirijată precis, astfel că enigmele se formează şi se rezolvă în mod fluid.

Un aspect care poate fi în dezacord cu unii privitori este acela că ”Ana, mon amour” poate fi citit ca povestea problemelor unui bărbat cu psihologia feminină. Ne este arătat în mod constant punctul de vedere al lui Toma, oarecum parţial şi nesigur, şi, până la final, avem sentimentul că ar fi putut exista un film paralel care să prezinte evenimentele din punctul de vedere al Anei.

Filmul este, indubitabil, un tur de forţă, nu doar al celor doi actori, care în esenţă joacă mai multe personaje - sau, cel puţin, diverse chipuri ale celor doi iubiţi - şi care scapă de inhibiţii cu insolenţă într-un film care este, pe alocuri, la fel de sexual pe cât psihologic.

<

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite