FRAGMENT „Să nu laşi moartea să te găsească“ de Bogdan Răileanu
0
„Adevărul” prezintă un fragment din noul roman al lui Bogdan Răileanu, „Să nu laşi moartea să te găsească”, recent apărut în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom.
Aceasta este povestea lui Arhip, ciobanul care e posibil să fi adus la viaţă balada Mioriţa. El porneşte în transhumanţă alături de alţi trei ciobani din Munţii Vrancei spre cîmpie. Pe drum, cel mai tînăr dintre ei este ucis în condiţii neclare. Datoria lui Arhip este acum să-l ducă pe tînărul mort înapoi în satul de munte, iar această călătorie se transformă într-o confruntare cu moartea care îl face pe cioban să-şi împlinească destinul – să dea lumii o baladă şi un mit fondator. Ca orice autor, Arhip e tentat să pună în poveste experienţa lui personală cu moartea. Personajele vorbesc în numele lui. Asasinarea tînărului ciobănaş este doar un pretext pentru a scoate din adîncul lui Arhip un eu tulburat de prezenţa morţii.
-FRAGMENT-
„Doi ciobani în toată puterea stăteau de vorbă în curtea bisericii şi îşi ţineau palmele grele îndesate în chimirele late. Mirosul lor uşor dulceag şi rânced de brânză se amesteca cu mirosul frunzelor uscate care cădeau din stejarii din curtea bisericii. Râdeau la cerul senin. Soarele toamnei îi încălzea. Pe faţa lor se vedea iarna cum trecuse aspră de prea multe ori prin saivanele din câmpie, pe drumuri de munte, înainte şi înapoi umblaseră ca nişte pietre care sunt duse când la vale, când la deal şi, în loc să se împuţineze, ele devin mai puternice. Erau Vâlcu şi Gavril. Ciobani încercaţi. Faţa lui Gavril era brăzdată de o cicatrice lungă care îi despica obrazul până la bărbie, spatele avea trei urme adânci făcute de gheara unui urs, pe umăr şi pe antebraţe se puteau vedea mai multe zgârieturi care se albiseră cu timpul, semne ale întâlnirilor cu lupii la stână. Vâlcu avea pe pulpa piciorului stâng trei puncte albe, locul în care fusese înjunghiat de un ţigan, iar pe burtă lucea o dungă oblică, tot tăietură de cuţit. Amândoi purtau aceste semne cu mândrie pe sub cămăşile înflorate, apăraseră turma şi avutul obştesc, meritau aprecierea celor din jur, meritau chiar şi mai mulţi bani. Părintele a ieşit din biserică şi s‑a uitat la ei şi la lumea în straie de sărbătoare adunată ciorchine în curte şi a ridicat din umeri, apoi a intrat la loc. Mama lui Anghel era acolo şi cei trei fraţi ai săi mai micuţi care alergau desculţi prin praf, Gheorghe Ţuicaru, beţivul satului, era cu nevasta Ioana, Anica cea care se uita galeş la Anghel, dar şi la alţii de prin sat, Vasile Negru şi cei doi băieţi ai lui, tăietori de lemne cu braţele ca drugii de fier, Georgeta, care murmura mărunt din buze pe o bancă, Toma cârciumarul, Mitroi cu fetele lui frumoase şi sfioase, Constantin morarul, Baba Nuca şi alţii mulţi de prin satele din jur care aveau oi date în grija ciobanilor. Toţi aşteptau. Vâlcu şi Gavril şi‑au zâmbit ca două vulpi bătrâne care se cunosc de multă vreme. Vâlcu şi‑a scos cuţitul din teaca de la brâu şi şi‑a tăiat câteva fire negre de pe braţul stâng. Lumea forfotea. Lipsea Anghel. Lipsea Arhip. După o vreme, o căruţă a oprit într‑un nor de praf în poarta bisericii. Anghel şi Arhip au coborât. Şi ei erau îmbrăcaţi de sărbătoare. Arhip ţinea pe gât un berbecuţ care stătea cuminte, nemişcat. S‑au apropiat de Vâlcu şi Gavril. Anghel a dat mâna cu ei, iar Arhip şi‑a dat oaia jos de pe grumaz şi a prins‑o între picioare ca să‑şi aranjeze cămaşa. Le‑a căutat din ochi pe Georgeta şi pe maică‑sa, s‑a uitat în sus pe cer, trei norişori pluteau peste lume şi undeva între ei şi pământ patru sau cinci ulii dădeau rotocoale largi aşteptând ceva. În fiecare an fusese aşa. Păsările alea pluteau nestingherite. Nimeni nu putea să le atingă acolo sus, dar la un moment dat coborau în spatele bisericii, dincolo de gard, pe un morman de flori uscate şi gunoaie scoase din cimitir şi începeau să zgârme în resturile pline de sânge închegat. Atunci erau uşor de prins. Păsăroii mari cu ciocurile lor puternice, pe care Baba Nuca îi văzuse în copilăria ei cum agăţaseră cu ghearele copilul nou‑născut al unei femei şi îl ridicaseră cam un metru de la pământ până să‑l scape şi să fie alungate”. (Copyright: Editura Polirom)
Bogdan Răileanu s-a născut pe 11 iunie 1980 la Buftea. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti. În 2014 a participat la o serie de cursuri de scriere creativă organizate de Revista de Povestiri, sub îndrumarea lui Florin Iaru şi Marius Chivu.
În 2015 a debutat cu o povestire în revista Iocan. A publicat volumul de povestiri Tot spaţiul dintre gîndurile mele (Polirom, 2017) şi romanele Dinţii ascuţiţi ai binelui (2018) şi Teoria apropierii (2019).
Sursa Foto: Andrei Pungovschi
Se încarcă comentariile...
