Expoziţie de creaţii textile ale studenţilor de la Universitatea Naţională de Arte, de marţi, la Muzeul Antipa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Organizată împreună cu
Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, expoziţia este deschisă publicului
până pe 30 mai.
Organizată împreună cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, expoziţia este deschisă publicului până pe 30 mai.

Expoziţia temporară "Imaginează-ţi! Creaţii textile inspirate din natură"  poate fi vizitată, începând de marţi, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa". Expoziţia reuneşte o serie de instalaţii artistice textile şi ansambluri decorative pentru interior, potrivit unui comunicat al muzeului, postat pe Facebook.

"Fiecare obiect artistic reprezintă într-o formă explicită sau simbolică apartenenţa la elemente ale universului organic sau anorganic. Vizitatorul va fi surprins şi în egală măsură cucerit de spectacularul motivelor reprezentate cu multă răbdare şi ingeniozitate, de energia cromatică a acestora, de valoarea tactilă a texturilor care compun suprafeţele, precum şi de asemănarea cu elementele naturale. Astfel, spaţiul muzeului va fi animat de dialogul dintre formele naturale şi formele artistice textile reprezentând fluturi, meduze, ciuperci, structuri minerale, organisme celulare", se precizează în comunicat.

Lucrările sunt realizate de studenţi ai Departamentului Arte Textile şi Design Textil - specializarea Arte Textile Ambientale din cadrul Facultăţii de Arte Decorative şi Design de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, coordonaţi de conferenţiar universitar dr. Daniela Frumuseanu, curatorul expoziţiei.

Organizată împreună cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, expoziţia este deschisă publicului până pe 30 mai.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite