Ethnotic, „o nebunie muzicală“ etno-jazz cu Irina Sârbu, duminică, la Cafe Godot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Sârbu aduce un melanj de muzică de jazz cu ethno la Adevărul Live
Irina Sârbu aduce un melanj de muzică de jazz cu ethno la Adevărul Live

Pe 8 martie, un cadou muzical pentru toate femeile (şi nu numai) vine din partea cântăreţei Irina Sârbu, care lansează proiectul "Ethnotic" în cadrul unui concert de ethno-jazz la Cafe Godot. Până atunci însă, cântăreaţa a venit să prezinte în premieră acest proiect, în studioul Adevărul Live.

Folclorul românesc este un univers sonor ancestral, ale cărui  bogăţie şi frumuseţe au rămas nealterate de trecerea timpului. Mai mult, folclorul românesc, cu ritmurile sale specifice, cu liniile melodice unduite, cu profunzimile, expresivitatea şi forţa unei autentice producţii artistice colective, este şi va rămâne, cu siguranţă, generoasă sursă de in spiraţie pentru muzicieni români (şi nu numai!), compozitori sau interpreţi, de azi şi de mâine. 

Convinşi de asta, Irina Sârbu (voce), Cezar Cazanoi (flaut şi caval), Capriel Dedeian (chitara), Anatol Cazanoi (ţambal şi clapă), Laurenţiu Horjea (bas) şi Dragoş Mihu (tobe) au conceput proiectul intitulat sugestiv « Ethnotic ». Ei abordează un repertoriu alcătuit din cunoscute melodii româneşti pe care le îmbracă în sonorităţi şi ritmuri noi, fără însă a le distruge autenticitatea şi frumuseţea. Sunt cinci instrumentişti şi o voce, toţi profesionişti, muzicieni formaţi în lungi ani de studii, virtuozi cu experienţa unei activităţi bogate şi diverse. 

M-a influenţat Anca Parghel în cariera mea, a declarat Irina Sârbu, la Adevarul Live "Era un om foarte darnic şi foarte deschis. Ea îmi zicea mereu că e bine, la început, să imiţi cântăreţii care îţi plac, dar după aceea trebuie să îţi găseşti propriul stil. Mi-aduc aminte că înregistram orele cu ea şi le tot reascultam pe urmă. Doamne, cum cântam la început! Eram aşa de timidă şi firavă... Aveam 22 de ani când am întâlnit-o. Apoi, am descoperit că jazzul îţi dă o grămadă de variante – de exemplu, Louis Armstrong, care era răguşit. Vocea lui nu era extraordinară, dar tocmai acea răguşeală plăcea, era un defect transformat în calitate. În jazz poţi să faci asta, pe când în pop sau în muzica de operă nu; acolo eşti mereu stresat că trebuie să demonstrezi ceva, să iei o notă aşa cum trebuie, cu respiraţia care trebuie. În jazz, doar te bucuri. Asta e fain, că lumea vine să te vadă cum te bucuri. Poate acesta e un alt motiv pentru care sunt aşa pozitivă: prin jazz am libertatea să fiu eu însămi", povestea Irina Sârbu, într-un interviu pentru Adevărul.  

De la ora 14.00, Irina Sârbu şi Dragoş Mihu au prezentat noul proiect la Adevărul LIVE.

coperta irina sarbu

Numele: Irina Sârbu
Data şi locul naşterii: 25 iulie 1983, Bucureşti
Starea civilă: necăsătorită
Studiile şi cariera:
A absolvit studiile universitare la UNATC în 2006, secţia Actorie. Spectacolul de absolvire, „Cele două orfeline“, a obţinut premiul pentru Cel mai bun spectacol la Gala UNATC 2006.
A urmat cursurile masterale în cadrul aceleiaşi universităţi, iar în prezent este înscrisă la şcoala doctorală de teatru pentru copii.
A început să cânte jazz din 2002, când a debutat în cadrul emisiunii „Povestiri din studioul Artelor“ a Radio­difuziunii Române. A obţinut „Premiul pentru debut“ la Gala Premiilor Jazz, în 2004.
A colaborat cu instrumentişti renumiţi ai jazzului românesc: Puiu Pascu, Marius Mihalache, Marius Popp, Sorin Romanescu, Alex Man, Mircea Tiberian şi alţii.
A înregistrat un album împreună cu Marius Mihalache,
intitulat „World Symphony“.
Locuieşte în: Bucureşti
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite