„Ekphrasis“ se întoarce, de data aceasta cu percuţie rock şi pictură live, tot la ETAJ artist-run space

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Bolborea, percuţionistul care se va produce sâmbăta aceasta la ETAJ artist-run space     FOTOGRAFII: Facebook
Vlad Bolborea, percuţionistul care se va produce sâmbăta aceasta la ETAJ artist-run space     FOTOGRAFII: Facebook

După evenimentul inedit de sâmbăta trecută, care a avut mare succes, de la hub-ul ETAJ artist-run space, din George Enescu 43, în care Constantin Rusu, membru al grupului ETAJ, a făcut live-painting, acompaniat de un recital de muzică de flaut, artistul îi prezintă acum, tot sâmbătă de la ora 19, pe invitaţii săi: bateristul Vlad Bolborea şi artistul vizual Răzvan Năstase, într-un demers „Ekphrasis #2“ similar, dar şi cu particularităţile lui.

Manifestarea se alătură celorlalte care-au avut loc aici, din luna mai a anului trecut, în acest spaţiu deja devenit tradiţional, un must, pentru publicul de artă contemporană (de fapt, locuinţa artistului Mircea Modreanu, care şi-a pus-o generos la dispoziţie pentru aceste expoziţii „generaţionale“, transformând-o într-o galerie independentă de artă), şi care-şi doresc să impună un grup, o generaţie de artişti cu-o viziune afină asupra artei.

Conform organizatorilor, „Pe parcursul anilor, Vlad Bolborea (foto dreapta jos) a încercat diferite abordări în percuţie dobândind o experienţă muzicală complexă. Aceasta a început cu studiul percuţiei subscrise muzicii clasice, între anii 1998 şi 2000, iar ulterior Vlad a luat parte la proiecte din zonele rock, cum ar fi cel alături de trupa Byron, pop, R&B şi rap. În prezent, Vlad colaborează cu Grasu XXL şi Guess Who.

Cu ocazia performance-ului Ekphrasis, Vlad va construi un moment muzical de improvizaţie la tobe, mizând pe spontaneitate şi surpriză. Pe lângă ritmuri şi „groove-uri“ standard, recognoscibile, el va include în desfăşurarea lui diferite accente, intervenţii, accidente, ce ţin de personalitatea lui artistică“.

„Arderi sufleteşti intense“

„Momentul muzical va avea o expresivitate aparte, inspirând demersul vizual al lui Răzvan Năstase. Simultan cu muzica, ca rezultat al unei improvizaţii spontane, artistul vizual va picta pe suprafeţe mari. Răzvan va asculta muzica şi o va transpune prin gestul lui pictural, iar Vlad va privi pictura în desfăşurare şi deasemenea se va adapta şi îşi va reconfigura demersul, în timp real. Astfel, se va crea un dialog între cele două forme de manifestare artistică, o continuă tatonare şi readaptare, în care cei doi artişti vor împrumuta forme şi structuri unul de la celălalt, transpunându-le în mediul de expresie specific fiecăruia.

Răzvan Năstase (foto dreapta) are o bogată experienţă artistică, mereu pusă sub semnul experimentului cu diferitele materiale şi tehnici pe care le-a folosit. În cadrul evenimentului Ekphrasis, gestul pictural al lui Răzvan va fi nemijlocit de nici un instrument, de tip pensulă. Imersia gestuală a artistului va fi totală, acesta alegând să aşeze culoarea pe pânză direct cu mâna. Momentul rezultat va avea o expresivitate intensă, rezonând ca tip de demers cu cel al expresioniştilor abstracţi americani, Action Painting.

Vlad Bolborea
Răzvan Năstase
Prin arderile lor sufleteşti intense, cei doi artişti au trăirea necesară pentru a putea include în demersul lor artistic şi publicul. Atfel, privitorii vor intra în intimitatea actului artistic devenind, din simpli privitori ai unui rezultat, martorii acţiunii creatoare.“

„Sinergia dintre muzică şi arta vizuală“

După cum ştiţi deja de data trecută, „Ekphrasis este un termen care provine din greaca veche, „εκφραζειν“ însemnând a merge până la sfârşit. Dacă în antichitate termenul făcea referire la „evocarea însufleţită a unui subiect dat“, sensul modern al acestuia evocă un procedeu prin care un mijloc artistic relaţionează cu alt mijloc artistic, în încercarea de a releva şi descrie esenţa şi forma operei de artă.

Ekphrasis ne pune în faţă o relaţie bazată pe sinergie. Astfel, o operă de artă este transpusă într-un alt mediu artistic generând un impact mai mare. Artiştii folosesc acest procedeu pentru a crea reflecţie, pentru a pune în lumină ceea ce omul nu a perceput prin mijlocul artistic iniţial de reprezentare a operei de artă. Se urmăreşte dezvoltarea şi intensificarea înţelesurilor acesteia.

Muzica presupune şi generează mişcare şi vibraţie. Gestul artistului dă conţinut vibraţiei, imprimă sens mişcării. Muzicianul coboară acolo unde conţinutul devine muzică.

Imaginea presupune şi generează mişcare şi vibraţie. Aceasta înseamnă mai mult decât aparentul vizibil, presupune fenomene inexplicabile şi incuantificabile. Sunt infinite straturi şi structuri care animă o lucrare de artă vizuală, ce ţin de factorii generatori ai acesteia şi de oamenii care percep.

Sinergia dintre muzică şi arta vizuală este catalizatorul experimentului Ekphrasis, procesul desfăşurării implicând o dezvoltare simultană şi întrepătrunsă a acestor două planuri: muzica şi arta vizuală.“

Mai multe despre ETAJ artist-run space aici: Profeţii „rudimentare“, la „etajul cu artişti“, aici: „Vernisaj pentru insomniaci“, prezentat de Ilina Schileru la ETAJ artist-run space, aici: Modreanu aduce „apocalipsul acum“ al armelor de foc de jucărie la ETAJ artist-run space, şi aici: Concert din muzică de flaut şi live-painting cu Constantin Rusu, la ETAJ artist-run space VIDEO

Vlad Bolborea
ETAJ artist-run space
ETAJ artist-run space
ETAJ artist-run space
ETAJ artist-run space
ETAJ artist-run space

Imagini fotografice de la evenimentul de mare succes cu artistul Constantin Rusu, de săptămâna trecută     Sursă foto: Facebook ETAJ artist-run space

Vlad Bolborea
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite