Directorul Muzeului Satului, despre mutarea „Cuminţeniei“ la MNAR: „Brâncuşi se va aşeza acolo unde vrea el“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul Satului
Muzeul Satului

Directorul Muzeului Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”, Paula Popoiu, a declarat miercuri pentru Agenţia de presă News.ro că nu vede nicio problemă în faptul că opera ”Cuminţenia Pământului” nu va mai fi amplasată în incinta instituţiei pe care o conduce, ci la Muzeul Naţional de Artă, afirmând că, odată cu aceasta, MNAR va avea ocazia să îşi mărească numărul de vizitatori.

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunţat miercuri că opera ”Cuminţenia Pământului” a lui Constantin Brâncuşi va fi mutată la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), transferul acesteia de la Muzeul Băncii Naţionale urmând a fi făcut până la finalul lunii octombrie.

”Noi am discutat despre spaţii, iar ministerul a luat decizia după ce a vizitat muzeul. E foarte bine unde o duc, ca să poată fie văzută de toată lumea. Nu este nicio problemă, din punctul nostru de vedere. Până la urmă, Brâncuşi se va aşeza acolo unde vrea el”, a declarat Paula Popoiu pentru News.ro.

Managerul muzeului spune că instituţia pe care o conduce îşi va continua activitatea la fel ca până acum.

”Este bine cum s-au aranjat toate”, a mai spus Paula Popoiu. ”MNAR va avea acum ocaiza să îşi mărească numărul de vizitatori”, a adăugat directoarea.

Ministrul Culturii a scris miercuri că a luat această decizie ca urmare a argumentelor Consiliul Ştiinţific de la MNAR transmise Ministerului Culturii, a consultărilor şi discuţiilor purtate cu experţi din domeniu în ultima săptămână, dar şi a faptului că mutarea la Muzeul Satului aşa cum a fost intenţionată ridică o serie de probleme tehnice de reconfigurare a spaţiului care nu pot fi rezolvate în intervalul stabilit. ”Consider, în acest moment, că revenirea asupra deciziei de a amplasa lucrarea lui Constantin Brâncuşi la Muzeul Satului este una oportună şi echilibrată”, a notat Corina Şuteu.

Pe 12 octombrie, Guvernul a anunţat că opera “Cuminţenia Pământului“ va fi achiziţionată de statul român şi că va fi expusă la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” din Bucureşti. Guvernul a decis şi constituirea Fondului Brâncuşi, din resursele căruia vor putea fi achiziţionate opere de artă contemporană şi opere aparţinând categoriei tezaurului patrimoniului cultural naţional.

Paula Popoiu, directorul Muzeului Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”, a declarat pe 13 octombrie, într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro, că sculptura ”Cuminţenia Pământului” a lui Constantin Brâncuşi va fi găzduită de cea mai modernă sală a instituţiei, dar şi că plănuieşte să amenajeze un atelier al lui Brâncuşi, după modelul celui de la Paris, pe pajişte, lângă han.

Sâmbătă, în mediul online, au apărut mai multe voci critice la adresa ideii de a muta sculptura ”Cuminţenia Pământului”, pentru care statul român a decis să plătească 11 milioane de euro până la finalul lunii noiembrie, la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”.

Între acestea, cele mai vehemente au fost ale artistului Dan Perjovschi şi ale directorului Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, Dragoş Neamu, care susţin că opera lui Brâncuşi trebuie să fie expusă într-un muzeu de artă şi că ideea construirii atelierului Brâncuşi, pe care directorul Paula Popoiu a expus-o în interviul acordat News.ro, este una nepotrivită.

În cadrul discuţiei online ”De vorbă cu ministrul tău”, iniţiată de Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC) care a avut loc marţi, ministrul Culturii a reiterat motivele pentru care decizia de a muta sculptura la Muzeul Satului este una potrivită: muzeul este ”extrem de vizitat”, dorinţa de a crea un context participar pentru opera lui Constin Brâncuşi, dar şi de a realiza un dialog ”atipic” între o operă fondatoare a artei moderne şi un muzeu despre care se spune că este folclorizat.

Astfel, Corina Şuteu a mai notat miercuri: ”Reafirm convingerea mea personală că dialogul între spaţiul muzeal dedicat satului şi această operă a lui Brâncuşi, icoană a modernităţii, ar putea reprezenta o abordare dinamică, interactivă şi originală. Nu pot să ignor însă, amploarea reacţiilor venite din domeniul legitim al expertizei muzeale”.

Opera ”Cuminţenia Pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuşi în 1907. Lucrarea a fost expusă pentru prima dată în 1910, la Bucureşti. Sculptura este clasată în categoria ”Tezaur” a Patrimoniului cultural naţional.

Sculptura a fost expusă la MNAR până în noiembrie 2012, când a fost mutată de la Muzeul Cotroceni. În prezent, lucrarea se află expusă la Muzeul Băncii Naţionale.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite