Din halatul de medic în pandemie, în universul copilăriei: ,,Povestirile unor şcolari zvăpăiaţi.Amintiri pandemice“, cartea medicului Anca Stuparu

Anca Stuparu este medic în New York                                                FOTO: Arhiva personală Anca Stuparu

Cartea ,,Povestirile unor şcolari zvăpăiaţi. Amintiri pandemice”, scrisă de Anca Stuparu şi publicată la editura Curtea Veche Publishing, emoţionează profund, poate şi pentru că autoarea – care locuieşte în New York, acolo unde este medic de urgenţă în obstetrică şi ginecologie – a reuşit să mă determine, mai mult cu fiecare rând citit, să mă întorc în căutarea timpului pierdut, a anilor de şcoală.

Text de Mara Răducanu 

Odată ce-am început să citesc cartea Ancăi Stuparu, m-am simţit precum Marcel Proust în căutarea mirosului de Madeleine, acel miros tulburător care te urmăreşte oriunde te-ai ascunde. Care are gustul inconfundabil al copilăriei. M-am imaginat, din nou în prima bancă, răsfoind Abecedarul, trăind, cu gândul şi mintea de acum, emoţiile de atunci.

Toate veniturile obţinute din vânzarea cărţii vor fi donate Fundaţiei HOSPICE Casa Speranţei, pentru a veni în sprijinul copiilor cu boli incurabile.

Reţeta perfectă pentru a înfrunta realitatea pandemiei

Mă ciupesc puţin şi mă trezesc din visare! Revenind, pot spune că Anca Stuparu a găsit, prin această carte, reţeta perfectă de a evada din universul pandemiei care ne-a schimbat iremediabil vieţile.

Şi s-a gândit la cea mai frumoasă formulă care îi poate inspira pe mulţi dintre noi: aceea de a se dezbrăca de halatul de medic – care nu de puţine ori miroase a teamă, a luptă crâncenă dintre viaţă şi moarte, a suferinţă – pentru a intra în universul copilăriei, al momentelor în care orice era prilej de joacă şi de bucurie. Al vremurilor când responsabilitatea principală era cea de elev al şcolii de la Orşova, acolo unde până şi aerul se respire cu totul altfel. Îţi ajunge până în plămâni şi curăţă sufletul. „Când am pierdut cinci pacienţi într-o singură gardă, ne-am dat seama că nu mai e un joc. Se decompensau sub ochii noştri fără să avem timp să îi mai aducem înapoi. Veneau epuizați de suferință, la capătul puterilor; simptomele lor se asemănau izbitor. Îi simțeam alunecând printre mâinile care le presau pieptul ritmat. Plămânii refuzau să li se mai umple cu oxigen, rămânând ca niște aripi de înger, retrase, cuminți, stropite cu o pulbere pisată de stele. Cam așa arătau infiltrațiile de COVID-19 pe radiografii, dar mai ales pe imaginile de tomograf. Până și cuvintele li se opreau pe buze sufocate, învinețite, hipoxice. Ne căutam supape de supravieţuire. Şi, ca un mecanism subconştient de apărare, am evadat atunci în copilărie”, este mărturia tulburătoarea făcută de doctorul Anca Stuparu.

Împreună ne-am dat seama că şi virusul, şi izolarea cedează dezarmant la joaca unor şcolari nebunatici, puşi pe glume şi pozne

Pandemia, prilej al reuniunii, al reîntâlnirii cu colegii de şcoală

Este şi momentul care trasează graniţele poveştii. Ştim cu toţii că epidemia există, că a schimbat al naibii de mult totul, a luat vieţi şi a condamnat destine. Lupta este crâncenă, însă autoarea Anca Stuparu a luat decizia de a face din pandemie un prilej al reuniunii, al reîntâlnirii cu colegii de şcoală.

A refăcut, prin puterea condeiului, poveştile lor, emoţia primei zi de şcoală, reuniunea clasei a VIII-a F în vara lui 1989, drumul spre casă, prima excursie la Bucureşti, rememorarea profesorilor, bucuria de a mânca o porţie mare de plăcintă la întoarcerea de la şcoală. Prezentarea colegilor, a profesorilor, a copiilor care au fost cândva şi a oamenilor care au ajuns, arde a emoţie, a sinceritate, a teama de a nu uita ceva din tot ceea ce a fost odată.

„După trei decenii, în 2020, ne-am regăsit noi, foştii colegi de şcoală generală, închişi în carantină, prinşi în diverse colţuri ale lumii, în plină pandemie de COVID-19 şi, în mai puţin de o oră, ne-am adunat unii pe alţii, într-un grup mare, pe internet, să povestim despre timpul de atunci, despre copilăria trăită sublim împreună, în cele patru ore pe zi petrecute în clasă, în care imaginaţia noastră deborda de o creativitate fără margini. Ne-am izolat în copilăria noastră, trăită la şcoală, împreună, ne-am regăsit în emoţiile de copii. Împreună ne-am dat seama că şi virusul, şi izolarea cedează dezarmant la joaca unor şcolari nebunatici, puşi pe glume şi pozne”, mai scrie autoarea.

Jocul de-a statuile…

Totul începe aşa ca într-un joc… Fix ca în copilărie, când jocurile te împietresc în timp şi te fac să uiţi de toate. „Deveneam statui. Ne reveneam din împietrirea jocului şi starea de statuie numai după ce răspundeam unor întrebări puse de copilul care ne învârtise, iar noi îi vorbeam tot din aceeaşi poziţie oprită, mişcaţi, în inerţie; eram ca o statuie până răspunsurile întrebărilor ne dezlegau din această stare.”

Nume care scriu istoria…copilăriei

Elian Băcilă (Urechiatu), Sorin Ilie Bijan, Ştefania Adina Bornuz, Cristian Ghiţoaica, Petre Jianu, Anne Marie Kreutzer, Vasile Lature, Andreea Marcu,  Alin Milutinovici Ilie, Adrian Nichescu,  Florin Nicolae Slavoia,  Adrian Nicolae Suciu, Gabriela Trăilescu,  Silviu Vlăduceanu. – Pentru noi, simple nume.

Pentru Anca Stuparu, sunt colegii alături de care şi-a propus, după ani de zile, să înfrunte vremurile. Să înfrunte pandemia. Redevenind copii. Retrăind vremurile de altădată. Respind aerul copilăriei. Simţind bucuria în orice lucru banal, căruia astăzi uităm să-i acordăm importanţă.

Cartea Ancăi Stuparu, o pledoarie pentru viaţă

Autoarea reuşeşte în cuvinte simple să transmită poate cel mai frumos mesaj: oricât de grea este această perioadă, oricând de mult ne-a zdruncinat existenţa izbucnirea epidemiei, este şi un moment al reîntâlnirii, al regăsirii, al bucuriei de a ne aminti cine suntem şi cine am fost.Pare paradoxal, pentru că niciodată nu am fost mai distanţaţi, mai închişi fiecare în universul lui, în bula lui de gânduri, de angoase şi de vise, ca acum.

BIOGRAFII Noi, cei de ieri şi cei de azi!

La sfârşitul cărţii, vei găsi un capitol care impresionează cu aceeaşi forţă: „BIOGRAFII Noi, cei de ieri şi cei de azi”. Copiii de atunci, elevii din şcoala de la Orşova, puşi pe şoţii şi neînfricaţi au devenit adulţii de astăzi. Realizaţi, împliniţi profesional şi personal. Care visează cu aceeaşi ardoare. Care preţuiesc fiecare amintire. Anca Stuparu nu i-a uitat nici pe cei care nu mai sunt. Le-a dedicat şi lor, cu acelaşi respect şi bucurie, rânduri în cartea sa.

De ce m-a impresionat Cartea „Povestirile unor şcolari zvăpăiaţi Amintiri pandemice”? –  Pentru că mesajul său debordează de emoţie, bucurie şi optimism. Pentru că, în ciuda vremurilor, te face să redescoperi speranţa ca în timpurile când erai un puşti fără griji. Te face să uiţi de toate şi să fii chiar tu personajul principal al poveştii. Elevul timid din prima bancă. Drumul spre casă. Pofta cu care înfuleci o plăcintă. Drumul spre Bucureşti. Naivitate, amestecată cu inconştienţă… Poveste. Pentru că, oricâtă tristeţe ar fi în lumea asta, amintirile nu ţi le poate lua nimeni. Oriunde ai fi şi orice ai deveni.

Anca Stuparu face în cartea sa cea mai frumoasă pledoarie pentru viaţă, speranţă, iubire. Dacă te hotărăşti să citeşti această carte, închide ochii şi (re)devino cine vrei tu. Mai este loc pentru visare în lumea asta.

Anca Stuparu s-a născut la 31 martie 1974 la Lugoj, în judeţul Timiş. Este absolventă a Şcolii cu clasele I–VIII din Orşova, a Universităţii de Vest din Timişoara, secţia Franceză-Germană, şi a colegiilor Lehman şi LaGuardia din New York. În prezent îşi finalizează doctoratul în sănătatea femeilor la Universitatea de Stat din Minneapolis, Minnesota. Din 1998, Anca locuieşte în New York, unde practică medicină de urgenţă obstetrică şi ginecologie la Jamaica Hospital Medical Center şi Elena-Maria Buruiana Physicians.

 În plină pandemie, în aprilie 2020, a deschis un cabinet medical privat, Anca Stuparu Medical Practice, cu sedii în Manhattan şi Queens. Debutul său literar a fost în 1998, în Revista de Literatură şi Spiritualitate Româno-Americană Lumină Lină. A publicat în revistele Scrisul Românesc, Matricea Românească şi Orizont.

În Statele Unite, Anca a publicat poezii în revista Humanities, iar în Canada, în Observatorul Cultural. Biografii 131 În noiembrie 2018 a publicat la Timişoara volumul bilingv de poezie De pe alt mal/From Another Shore. Poeziile ei fac parte din Antologia bilingvă a lui Daniel Ioniţă Poezia Românească de la Origini până în Prezent. În 2001 s-a căsătorit cu Ion Cassablanca şi în 2005 s-a născut băiatul lor, Justin Cleopa, pasionat de tenis, limbi străine, artă culinară, autor al volumului pentru copii Gătiţi cu mine! În aprilie 2019 i s-a acordat titlul de Ambasador Cultural de către African Cultural Exchange pentru rolul din Misiunea Medicală pentru Sănătatea Femeilor din Spanish Town, Jamaica.