Andreea Chebac, Octavian Mardale, Cristian Teodorescu, Aurora Liiceanu, Nora Iuga şi Adina Diniţoiu

Marţi seara, la Cărtureşti Verona, a avut loc o întâlnire între scriitori cu pisici, eveniment organizat cu ocazia lansării celui mai recent volum al scriitorului Cristian Teodorescu, „Cartea pisicii”, ilustrată de Octavian Mardale.  La evenimentul moderat de Andreea Chebac, au participat, pe lângă autor şi ilustrator, scriitoarele Aurora Liiceanu şi Nora Iuga, şi jurnalista Adina Diniţoiu.

Romanul „Cartea pisicii”, apărută la editura Polirom, se constituie ca o genealogie a pisicilor care au stăpânit casa Teodorescu de-a lungul timpului, autoarea fiind Ochi, una dintre ele, prezentă de asemenea la evenimentul de marţi.  Legat de cine este autorul acestei cărţi, Teodorescu i-a acordat creditul mai degrabă pisicii.

„Nu ştiu în ce măsură aş putea spune că eu sunt Ochiul, dar Ochiul poate spune că sunt eu”, a spus Teodorescu.

Dacă de regulă textul unei cărţi dictează ilustraţiile, în cazul „Cărţii pisicii”, lucrurile au stat astfel doar în prima parte, cea de-a doua fiind scrisă sub influenţa desenelor lui Mardale, pe care autorul le-a numit „comentarii ale textului”.  De asemenea, Teodorescu a mărturisit că a dorit să facă „o plecăciune domestică în faţa lui Melville”, prima frază a cărţii fiind un omagiu adus celebrului său roman, „Moby Dick”.

Prima dintre invitaţi care a luat cuvântul a fost Aurora Liiceanu. Ea a evidenţiat că pisica-autoare- care doar i-a cedat drepturile lui Cristian Teodorescu- meditează profund cu privire la lumea în care trăieşte,  gândurile sale ajungând până la Putin sau până la situaţia Moldovei.  De asemenea, scriitoarea a spus că această carte a lui Teodorescu înseamnă text plus imagini, menţionând că opera lui Mardale nu poate fi numită doar ilustraţie, fiind mai mult decât atât, un soi de „text imagistic”. 

Nora Iuga a început şi ea prin a menţiona cât de atrăgătoare este cartea din punct de vedere grafic.

„Când am primit cartea... am fost entuziasmată de aspectul cărţii, înainte de a mă apuca de ea. Nu m-am putut abţine... şi am pupat-o pe botic”, a spus scriitoarea Nora Iuga.

Atunci când aude cuvântul „pisică”, Norei Iuga îi este foarte greu să îşi imagineze un motan, gândindu-se mai degrabă la o femeie, nu la un bărbat. A descris-o pe Ochi, pisica ciclop, drept o fiinţă de o graţie extremă,  foarte feminină. „Îmi place Ochi pentru că e neobişnuită, iar mie îmi place tot ce e neobişnuit”, a adăugat Nora Iuga.

Ochi, pisica-autor

Scriitoarea a făcut trimitere la romanul lui Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, „Lebens-Ansichten des Katers Murr”, în care, de asemenea, o pisică este autor de carte, având această dorinţă de a fi autor, de a avea ea ceva de spus, de a nu fi mai jos decât omul, afişând acea mândrie specifică pisicilor.

Pisicile sunt inspiratoare de literatură, iar femeile, în opinia Norei Iuga, au multe de învăţat de la ele,  cum ar fi să fie mândre şi demne. Pisicile lui Cristian Teodorescu sunt foarte diferite, autorul arătând  o bună cunoaşterea deopotrivă a omului şi a psihologiei pisicilor. Deşi este o carte care nu este citită pentru a fi reţinută, vrând-nevrând, în urma lecturii, se depun nişte nuclee.

Iuga a subliniat unul dintre cele mai importante aspecte ale cărţii: este scrisă într-un stil foarte modern, aşa cum se vorbeşte, despre lucruri aparent fără importanţă, dar care crează un tot în care trăim. Mai mult, Teodorescu nu se axează pe urât sau pe ceea ce este dur, ci mai degrabă pe momente frumoase şi înduioşătoare, cum ar fi spre exemplu, faptul că în memoria pisicii revine permanent amintirea vieţii de la ţară, unde a trăit cândva.

„Noi trebuie să reînvăţăm sentimentele care ne reumanizează, şi dacă nu de la animale, de unde?...că ele nu le-au pierdut”, a mai spus Nora Iuga. 

<b>Victoriţa, pisica preferată a invitaţilor</b>

Dintre pisicile prezente în cartea lui Teodorescu, atât Aurora Liiceanu cât şi Nora Iuga au ales-o drept preferată pe Victoriţa, despre care autorul a povestit că făcea un adevărat spectacol, căci fugărea toţi câinii care lătrau, schelălăiau şi fugeau ca să îi lase în pace. De asemenea, Victoriţa distrugea miturile false care se spun despre pisici, cum ar fi că sunt infidele sau reci. Victoriţa, a povestit autorul, era mult mai apropiată de ei decât câinele lor de atunci, Ţiţi. Pisica îl conducea pe Teodorescu atunci când pleca la serviciu, până la urcarea în tramvai, pentru ca mai apoi să se întoarcă, traversând regulamentar, pe verde. 

<b>O pisică a scris cartea, o pisică a ilustrat-o</b>

Luând cuvântul, Octavian Mardale a povestit că pe tot parcursul ilustrării textului lui Ochi, pisica lui, care nu are un nume fix, i-a stat în poală. De asemenea, după ce a terminat proiectul, Mardale s-a trezit în atelierul său cu 12 pisici, iar concluzia pe care a tras-o este că va ilustra de acum încolo, nu cărţi cu pisici, ci cu femei.

 Participanţi la evenimentul de lansare, citind din „Cartea pisicii”

<b>Kaya şi Dracula, pisicile Aurorei Liiceanu şi Norei Iuga</b>

Întrebată despre pisica sa, Aurora Liiceanu a vorbit despre Kaya, o pisică neagră, cu o blană bogată, care arată „ de parcă ar fi căzut în funingine”. Scriitoarea a povestit că după ce au tuns-o, felina semăna cu un ciorap gri şi că de atunci îi dau mai multă mâncare pentru că pare mai slabă.

<b>Nora Iuga, 12 pisici şi Dracula</b>

De la vârsta de trei ani, Nora Iuga a avut mereu pisici. Proaspăt căsătorită, pe vremea când locuia cu soţul său în Tei, când erau mai săraci, pisicile i-au ajutat să treacă peste iarnă. Pur şi simplu, a povestit scriitoarea, pisicile veneau la uşa lor, ei le primeau, iar la un moment dat ajunseseră să aibă 12 feline. Pisicile dormeau, alături de ei, pe plapumă, ţinându-le de cald. Numele lor erau exotice, precum Butterfly sau Salomeea.

Ultima pisică a Norei Iuga a fost Dracula care a ajuns la ea în ajun de Crăciun şi pe care a botezat-o astfel pentru că semăna cu Vlad Ţepeş, fiind sălbatică şi rea.

Scriitoarea a povestit că Dracula iubea bărbaţii, fiind extrem de drăgăstoasă cu prietenii poeţi care îi vizitau casa, dormind la picioarele unora precum Mazilescu. Pe femei, în schimb, era geloasă, iar cel mai mult a simţit acest aspect pe pielea ei, prietena Norei Iuga, poeta Adela Greceanu care o vizita foarte des pe scriitoare. Dracula se repezea la picioarele  poetei, zgâriind-o până la sânge.